Simt impetuos cum vine duduind acel moment când o să scriu o postare fundamentală despre starea blogosferei de pe la noi. Despre cum cred eu că nu e nici bine, nici rău, ci că suntem exact în stadiul în care ne-am lăsat să ajungem. Şi că de aici înainte lucrurile se vor filtra, aşeza şi, uneori, băşi. O să scriu despre asta. Va fi o postare de referinţă, v-o spun cu toată lipsa de modestie de care nu mă simt în stare nici un milimetru.

Până atunci, însă, vreau să vă spun că, totuşi, blogosfera are un „ceva” fundamental, esenţial şi preponderent splendid. Şi că acel „ceva”, indiferent cât vor bate din pleoape unii, indiferent cât de clişeistic este ce spun eu aici, indiferent cât de tare mi se rupe de bătăile din pleoape ale unora când o să vadă ce clişeu folosesc, ei bine, acel „ceva” suntem noi. Ăştia câţiva care încă reuşim să ne bucurăm nu că ceilalţi nu reuşesc să bucure că sunt bloggeri, ci că mai există încă oameni care reuşesc să o facă.

Aşa, ca preview la postarea fundamentală cu care vă ameninţam în primul paragraf, vă spun doar că una din liniile de forţă pe care voi scrie va fi trecerea de la statutul de blogger membru al blogosferei la cel de amic, sau de prieten, sau de business partner într-o… altă blogosferă, una de proximitate. Şi voi sublinia faptul că aceasta este o evoluţie firească. Şi voi aduce argumente în acest sens. Şi voi vorbi nu despre blogosferă (care rămâne un concept la fel de general precum cel de „aer”), ci despre blogosfere. Despre multe blogosfere. Soon…

Aşa, ca documentare pentru viitoarea splendidă postare, aş vrea să îi întreb pe Brylu, pe Andrei, pe Zicu, pe Sorin, pe Laurenţiu şi pe Andrei dacă ce se întâmplă zilele astea la Cibinfest înseamnă sau nu blogosferă? Dacă da, ce fel de blogosferă? Dacă nu, de ce nu? Răspunsurile mi le puteţi da la bere mai pe seară. Sau nu. Cum vreţi voi.