Pe 25 noiembrie 2012 scriam despre concertul Vunk de la Sala Polivalentă că – şi aici permiteţi-mi să mă citez singur, căci me like me :D – „Vunk a devenit un brand mare pe piaţa muzicală românească. Punct„. Şi de atunci aşa mi-a rămas în minte şi în coracon.
Între timp am mai povestit cu Cornel (apropo, citiţi-i blogul, scrie beton! cam răruţ, dar beton), am mai rânjit fasolea prin 2.0 cu Gabriel Maga, le-am urmărit fiecare pas, adicătelea sunt la curent cam cu ce fac şi cam ce au de gând să facă. Dar, cu toate acestea, când am aflat că vor să mai facă un concert monstru, mai monstru decât cel de anul trecut unde au adunat vreo 5.000 de oameni, m-am uitat cu scepticism înspre taraba lor. Dar m-a scepticit degeaba, #cumarveni, căci nebunii ăştia chiar îl fac. Pe 3 octombrie o să fie isprava, care se intitulează #aşaşishow. La care, fireşte, voi fi prezent, desigur.
Dar să lăsăm pentru o clipă planurile ambiţioase ale trupei (io v-am spus de anul trecut că au crescut mari, dar voi batman, batman) legate de acest concert şi să intrăm pe tărâmul 2.0. Unde gaşca se simte în largul său şi bobinează pe cale de consecinţă.
Par egzamplă, ia uitaţi ce jurnal live şi-au tras în colaborare cu cei de la urban.ro. Un proiect ambiţios (şi ăsta), căci acolo publică în fiecare zi cam cum e cu pregătirea concertului, o bucătărie internă foarte interesantă mai ales pentru cei din afara sistemului muzical (şi pentru cei din inside, aşa de spionită :D). Toate condimentate cu gânduri, feng shuiuri, zenuri (unele mai drepte, altele mai strâmbe, ştiţi cum este, nu-i totul chiar rozosin), una peste alta un gest de frumos curaj şi splendidă deschidere din partea trupei.
Apropo, cei care vreţi să deveniţi cântăreţi mari doar pentru că vă filmaţi pe youtube şi apoi aşteptaţi să vă invite cineva să cântaţi în închidere la Beth Hart, ia mai băgaţi o fisă şi urmăriţi câtă muncă este în spatele unei trupe profi pentru Vunk.
8 thoughts on “Un sfat pentru cei care vreţi să deveniţi cântăreţi mari doar pentru că vă filmaţi pe youtube”
Eu nu vreau !
Felicitari! O decizie inteleapta!
PS Acuma serios, ce e cu comentariile de genul asta, cu ce te ajuta in viata? Caci – ti-o spun direct – pe mine incep sa ma cam irite…
Cam evaziv Paul azi :) Nu vrea sa cante pe Youtube… Nu vrea sa bage o fisa… Nu vrea cianuri… Nu vrea maidanezi… Orice se poate intelege :) Revenind la Vunk, i-am vazut si eu live la Craiova si mi-au placut tare mult. Au lipici la public. http://www.youtube.com/watch?v=9J4S_RCyeXk#t=13
Pe mine cei de la Vunk m-au impresionat când m-au invitat în backstage-ul unui concert de-al lor doar pentru că am dat like-ul cu numărul 100.000 la pagina lor de Facebook: http://cristianflorea.ro/lectie-de-social-media-de-la-trupa-vunk/
A fost un gest nesemnificativ pentru ei, dar pentru mine a contat tare mult. Şi sunt sigur că ar fi contat enorm pentru oricine ar fi fost în locul meu.
sunt buni , au potential dar se poate mai bine
Iti recomand sa citesti cam cum e treaba cu comentariile pe chinezu.eu. Considera ce zic acum un mititel dar intransigent avertisment.
http://chinezu.eu/2013/01/07/anul-acesta-facem-comitetul-comentatorilor-pe-chinezu-eu/
Sincer, când cânta Vank lângă Maria Radu ( piesa „Langa inima mea, vine inima ta”) nu mă gândeam că o să mai aud şi în 2013 de ei. Eventual îi vedeam într-un scandal ceva, dar nimic mai bun.
E o echipă care m-a surprins frumos. Nice.
As minti daca as spune ca sunt printre trupele mele preferate insa le-am apreciat intotdeauna stilul si faptul ca nu s-au abatut de la el. Multa munca in spatele trupei si am impresia ca vor continua pe acelasi drum multi ani de acum!