29.06.2016

Cum creşte un brand mare. Studiu de caz: Vunk

Preambul: În timp ce scriam textul de mai jos mi-am dat seama că ce zic aici se poate aplica la mai multe branduri muzicale. De ce scriu numai despre Vunk? Mare parte din „vină” o poartă Anca Duma, cea care s-a luptat la cuţite 2.0 cu mine să ajung la concertul care m-a făcut să ridic sprânceana. Dar, pe de altă parte, aşa cum se întâmplă în lumea asta năpădită de branduri, unele lucruri pur şi simplu se întâmplă, iar altele nu…

Presupun că orice poveste a unui muzician începe de mic: „când o să fiu mare şi o să cânt în faţa a zeci de mii de oameni…”. Momentele în care visează mai mult decât trăieşte în realitate, în care totul pare dacă nu uşor măcar realizabil. Apoi vin alte momente. Care, fiecare, sunt tot atâtea palme după ceafă sau, de la caz la caz, şutri în fund pentru a merge înainte. Şi care se adună, se adună, se adună şi la un moment dat cineva sau ceva face „poc”. Primul „poc” este foarte important, căci a te aduna şi a merge înainte după asta se cheamă că ai ce se cheamă material de lucru în industria asta. Iar apoi urmează o serie de „poc”-uri de astea, care funcţionează ca nişte filtre. Şi care cern muzicienii foarte bine, enervant de bine, uneori, întristător de vine, alteori. De aceea, ne dăm seama la un moment dat de „ce bine cântau ăia, dar au scos o piesă şi nu am mai auzit de ei” sau „ăia s-au desfiinţat? Păcat, erau faini”. Şi rămân doar cei care au ce le trebuie ca să rămână.

Fabulez, desigur. Sau nu. Depinde de voi dacă mă credeţi pe cuvânt sau nu. Dar cele de mai sus sunt nişte gânduri care m-au lovit atunci când am ridicat sprânceana a mirare când am intrat în sala care era pregătită pentru concertul Vunk de la Polivalentă. Eu venisem mai mult de gura Ancăi Duma, la care s-a adăugat entuziasmul fiicei mele Mara, mare fan al piesei „Pleacă”. Şi ce bine că m-am dus… Pentru că am avut şansa să văd ceva ce maximum 10 muzicieni sau trupe din România ar putea face la ora asta. Pentru că showul a fost unul excelent, chiar dacă au fost mega-enervantele probleme de la început cu microfonul. Dar scena sub formă de maşină de scris, ecranele laterale, jocurile de lumini, tunurile de confeti, platforma care s-a înălţat la un moment dat cu Cornel, totul a fost foarte bine gândit ca show. Şi m-au impresionat.

Vedeam în faţa mea o trupă care a reuşit să aducă 5000 de oameni la un concert. Vedeam în faţa mea o trupă despre care ştiam, fireşte, dar era, în mintea mea, acolo, printre altele. Vedeam o trupă despre care probabil că multă lume a spus, în diferite momente ale existenţei sale, că o să moară. Vedeam o trupă care în timpul concertului s-a trasformat pentru mine într-un brand mare. Cu tot ce înseamnă asta.

Le-am cumpărat CD-ul „Nu scapă nimeni (fără emoţii)” imediat după concert. Şi de atuni l-am ascultat de câteva ori. Şi am simţit şi în muzica lor acea maturitate care vine după multe „poc”-uri despre care vă spuneam mai sus. Nu este un album uşor. Sau, mai bine spus, are partea aia comercială, care trebuie să vândă (şi bine face că este aşa), dar există şi un substrat la care dacă ajungi te pune pe gânduri şi te face să te apropii şi mai tare de ei, de muzica lor.

Vunk a devenit un brand mare pe piaţa muzicală românească. Punct.

PS  Vă recomand textul scris de Cornel pe blogul lui.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Vă mulţumesc şi eu

Recomandările zilei din blogosferă – 26.11.2012

10 comentarii

  1. duminică, 25 noiembrie 2012, 10:27

    Şi-au ales foarte bine momentele în care au venit cu piese ce aveau acel-ceva. Şi în acest fel, au rămas în mintea oamenilor, chit că le-au fost fani sau nu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • duminică, 25 noiembrie 2012, 10:33

      Asa este, au punctat periodic cu cate o piesa de mare angajament. Doar ca eu – asa cum am incercat sa imi pun cenusa in cap mai sus – ziceam „faina piesa” si cam atat. Pentru ca niciodata nu i-am perceput ca pe o trupa mare. Pana acum :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. duminică, 25 noiembrie 2012, 13:08

    Evolutia trupei Vunk chiar trebuie notata. Si este un exemplu pentru cei ce vor sa mai vina pentru ca muzica romaneasca nu prea are reprezentanti in prezent.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. duminică, 25 noiembrie 2012, 20:36

    Sunt la ora actuala cea mai matura si serioasa trupa de la noi..Pe undeva era si normla sa aiba succes :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 26 noiembrie 2012, 08:23

      Nu prea imi place sa folosesc de astea cu „cea mai” cand vorbesc despre ceva. Pot spune, maximum, ca mie imi place cel mai mult. Subiectiv. Ca bloggerul. Dar atat, nu mai mult :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  4. duminică, 25 noiembrie 2012, 21:48

    M-a surprins un pic circumspectia ta de la inceput. Mie imi place Vunk, ii urmaresc de mult, oricum dinainte de „Vreau o tara ca afara”.
    Ma bucur ca ti-a placut :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 26 noiembrie 2012, 20:29

    Din o mie de flori e melodia care a facut multe valuri la vremea aia.
    Mult succes in continuare

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 3 aprilie 2013, 08:32

    […] 5. Vunk – Nu scapă nimeni (fără emoţii) (2012) […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. joi, 23 mai 2013, 09:40

    […] Vunk şi cum au crescut brusc în coraconul meu v-am spus. Şi ce au făcut din acel moment încoace mi-au confirmat părerea constituită ferm în acel […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *