Ok, recunosc, titlul e un pic la mişto. Dar nu ca să vă iau la mişto, ci ca să incerc să vă sugerez cât de mişto a fost în deplasarea intitulată generic Ciuc Radler Trip :D Aş fi putut spune „frumos” sau „drăguţ” sau „simpatic”, dar am decis să spun „mişto” pentru că exact aşa a fost! Vă raportez mai jos ce am făcut la Munchen şi apoi vă las pe voi să decideţi dacă am folosit cuvântul potrivit.

Încă ceva: am fost 7 bloggeri si vreo 10 jurnalişti. Şi, din păcate (şi din vina ambelor tabere) nu am reuşit să ne cunoaştem ca lumea (unii deloc…) în aceste zile în care am fost cvasi-împreună. Mi-e ciudă de fiecare dată când se întâmplă asta. Şi se întâmplă cam de fiecare dată…

Preambul: Berea băută în birtul gării din Miercurea Cuic şi distracţia de pe avionul care ne ducea la Munchen.

Precizare de content: urmează o scriere mai amplă despre vizita la Fabrica de Bere Ciuc. O să fie de referinţă, desigur. Serios, bre, lasă că vedeţi voi :D

Precizare de content cu spumă: am servit masa, ca să zic aşa, doar la berării. Am ţinut neapărat să precizez asta, ca să nu avem discuţii neprincipiale, mă înţelegeţi… :))

Prima zi

Am ajuns târziu în Munchen, aşa că am avut timp doar de o cină (asezonată cu vreo două weiss, desigur) la Hacker- Pschorr Bräuhaus. A fost simpatic drumul până la berăria cu pricina, pe o ploaie de aia mocănească prin care se auzea, cristalin ca o furtună de cornete de seminţe bine prăjite, râsul lui Piticu… Mi-a plăcut la modul corespunzător Hotel Excelsior unde am stat, avea un feng shui aparte. Bine, unora le-a dat cu virgulă… :))

A doua zi

Pentru că am avut timp liber până la amiază, am profitat de ocazie să mai dau o tură prin centrul vechi al Munchenului. Mai fusesem o dată prin locurile acelea (Cismare, ţie nu îţi spun că am ajuns şi pe Allianz Arena :D) şi am vrut să văd dacă şi a doua oară simt acelaşi lucru. Da, tot aia era, Munchenul este un oraş foarte frumos, semeţ aş putea spune, dar parcă îi lipseşte feelingul acela de oraş care să îmi intre instant la coracon şi să nu îl mai scoată nimeni de acolo…

La amiază am la o grădină de vară (ca să traduc în româneşte), la Forst Kasten. Un loc splendid! Situat la vreo 20 de km de Munchen, în plină pădure, cu terese de alea bavareze, fără fiţe şi numai bune de ieşit cu prietenii sau cu familia, cu locuri de joacă pentru copii, cu trasee de bicicletă prin  pădure, foarte, foarte frumos, mi-a plăcut la maximum. Una dintre doamnele îmbrăcate în costumul tradiţional bavarez am aflat că este chiar patroana, foarte relaxată, dar mereu pe treabă, adică genul acela de administrator, cum ar veni, pe care am început, din fericire, să îl vedem şi pe la noi.

Organizatorii au ales această biergarten pentru că într-o astfel de berărie, tot aflată la marginea pădurii şi cu mulţi biciclişti în zonă, a fost inventat Radlerul. Am gustat un Radler de-al casei, care m-a surprins nu neapărat prin gust (foarte bun, de altfel), ci prin limpezimea licoarei, una splendidă. Textură foarte fină, acidulat la greu, îmbinare perfectă între gustul de bere şi gustul de limonadă, una peste alta un Radler excelent.

Dar surpriza cea mare – eu unul, recunosc, m-am emoţionat (ce vreţi, măh, aşa păţesc eu, sunt românu chinezu :D) – a fost când doamnele care ne serveau ne-au adus câte un… Ciuc Radler :) Pentru că organizatorii au adus special pentru noi din Bucureşti câteva sticle. M-am simţit foarte, foarte bine să beau la o biergarten bere românească. Foarte bine! Ocazie cu care am făcut şi comparaţia de mai jos.

Diferenta dintre radler romanesc si german from Andrei Cismaru on Vimeo.

Pentur că ne-am cam întins cu degustatul, am ajuns la Deutsches Museum Verkehrszentrum aproape de ora închiderii. Aşa că ghidul ne-a făcut un tur scurt, cu accent pe biciclete, apropo de importanţa decisivă a acestui vehicul minunat şi a bicicliştilor în inventarea Radler. Am mai dat şi cu ochiul la nişte maşini de colecţie fabuloase, căci acest muzeu, pe care l-am ratat cu o rigurozitate demnă de o cauză mai bună când am fost în Munchen data trecută, trebuie neapărat văzut, dar la modul lent şi pregătit să studiezi excelentele exponate de acolo. Ah, să nu uit: ne-am dat cu toboganul. Dap, cu topoganul îm muzeu :D Căci aveai la un moment dat opţiunea de a merge pe scări sau cu toboganul. Ceea ce, fireşte, am prestat :D Poze mai multe la Ciubotaru.

Seara am păţit-o la modul grande, ca să zic aşa. Vorbesc despre mine, să ne înţelegem, nu mă bag în feng shuiul celorlalţi. Dar eu când am intrat în Altes Hackerhaus şi am văzut că este restaurant acolo din 1417 m-a cam luat cu bâţâitul… Căci sunt degrabă iubitoriu de istorie şi aveam un feeling tare interesant când (recunosc…) „mângâiam” pereţii în timp că mă plimbam prin sălile de acolo. Iar despre mâncare ce să vă spun? Două stele Michelin cred că sunt de ajuns ca să înţelegeţi cam cum a stat treaba :D

A treia zi

Palatul Nymphenburg. Când am văzut programul şi cuvântul „palat”, am zis ok, o fi ceva simpatic. Nope, nu a fost ceva simpatic. A fost ceva gen „ia să mă enervez eu şi să îmi fac un mic Versailles” :)) Serios, este impresionat domeniul. Căci castelul în sine, construcţia, este ditai hardughia, foarte interesantă, nu zic. Dar grădinile şi lăculeţele sunt cele care dau adevărata valoare turistică – după mintea mea, desigur – a domeniului. Mai jos, uitaţi cum m-a surprins Cismaru în ipostaza de „mie nu îmi pasă de lebedele voastre” .D

Am bifat un prânz rapid la Wirsthaus in der Au, unde am mâncat o foarte bună raţă cu un excelent sos de ciuperci. Stropită din belşug cu Radler, desigur, căci am avut grijă mereu să nu uităm scopul şi durata vizitei :D După care ne-am dus către aeroport. Căci ne aştepta un drum Munchen – Bucureşti cu escală la Frankfurt. Pe care l-am bifat cu succes, dovadă că scriu bine merci rândurile de faţă :))

Cam asta a fost, pe scurt. Am râs mult, am glumit  (chiar trollat pe alocuri – Manafu a fost într-un mare fel :D – dar cu simţ de răspundere, desigur), eu unul m-am simţit foarte bine. Deşi, încă o dată zic, cel mai mare regret este că nu am ajuns să ne cunoaştem ca lumea şi să povestim şi noi, bloggeri, cu ei, jurnaliştii. Partea bună este că sunt sigur că vom ţine legătura la modul corespunzător cu cei cu care, totuşi, am reuşit să ne hlizim fasolili, cum ar veni :D