Vă daţi seama că o combinaţie între baseball şi Brad Pitt trebuie văzută, da? :)) Da, chiar şi de mine, căci îmi place şi sportul şi am şi un respect mare pentru acest actor, care mi-a rămas la suflet cu multe roluri. Aşa că m-am pus pe vizionat filmul cu multă atenţie, adică atunci când am fost singur acasă (unul din acele teribil de rare momente…), pe HBO. Şi mi-a prins bine.

Moneyball este cu baseball, dar nu este despre baseball. Ci despre ieşirea din zona de confort, despre punerea în perspectivă, despre găsirea de soluţii nu în cutia goală, ci ridicând privirea un pic din cutie. Este, cum ar spune tovarăşul Murgeanu, un film motivaţional :) Dacă poţi să îl înţelegi aşa, carevasăzică.

Este interesant să vezi cam cum funcţionează bucătăria internă a unui club de primă ligă, în contextul afacerii imense care este acest campionat. Asta ar fi partea de documentar al filmului. Una din cele mai bine făcute bucăţi din ce îmi amintesc eu. Şi am văzut ceva filme despre baseball la viaţa mea. Negocierile care se fac, mărfurile care sunt jucătorii, calculele care se fac şi care scot, de multe ori, factorul uman din discuţie.

Brad joacă aşa cum îl ştim, nu ai ce să îi reproşezi. Dar cu ocazia asta l-am descoperit pe Jonah Hill, pe care chiar îl aştept să îl văd într-un film care să îl solicite mai mult, ca să vedem ce poate. În rest ceilalţi au jucat ok, totul a fost în regulă, dar nu a ieşit nimeni din schemă, ca să zic aşa.

Mi-a plăcut filmul. Fără să fie o capodoperă. A avut toate ingredientele să mă prindă şi, spre deosebire de atât de multe altele filme de gen, chiar să îl ţin minte.