Chintesenţa zilei: ştim să folosim emailul pe care îl folosim?

O să bag o platitudine cât China, ca să zic aşa: emailul a devenit precum aerul pentru fiinţele moderne care suntem. Ca să înţelegeţi mai bine ce zic, imaginaţi-vă că nu vă merge contul de email cam o zi, nu mai mult. Ce nervi, ce frustrare, ce sfinţi din cele ceruri coborâm :)) Căci a devenit o obişnuinţă, a intrat în panoplia (scuzaţi cuvântul…) de extensii tehnologice ale simţurilor noastre. Şi tocmai de aceea nu prea îl mai apreciem aşa cum trebuie, zic. Este, pe undeva, cam cât de tare ne dăm seama că apreciam apa, după ce a stat fără apă la robinet şi – mai rău – la baie vreo 24 de ore :)

No bun, odată depăşită această introducere de un patetism acut, hai să trecem la chestiunea în cauză. Şi să vă întreb ce client de email folisiţi şi de ce. Şi să discutăm un pic şi pe – mare atenţie! – cum folosim mailul când vine vorba de – ştiţi voi – obţinut beneficii. Şi aici mă refer la beneficiile obţinute atât ca brand personal, dacă vreţi, dar şi ca brand de companie.

Una din discuţiile pe care le-am văzut în ultima vreme este cea pe subiectul „nu prea mai avem nevoie de email în lumea asta social media„. Adică discutăm cu mesaje private pe twitter, pe facebook, pe orice reţea socială pe care avem cont, spun cei care propovăduiesc moartea emailului. Vă spun asta doar cu titlul de inventar, pentru că, din punctul meu de vedere, este deplasat total să vorbim aşa. Căci oricât de mare susţinător al social media aş fi eu avantajele unui cont de email faţă de orice mesaj privat pe orice reţea social sunt evidente. Chiar dacă discutăm doar despre faptul că un cont de email îţi ofer jdemii de tool-uri cu care să gestionezi comunicarea. Sau că nu se compară, din punct de vedere al unei relaţii profesionale, comunicare pe email cu aia de pe, să zicem, facebook. Sau că… dar mai bine să ne oprim aici, căci e clar punctul meu de vedere.

Mai jos aveţi trei testimoniale, dacă vreţi. Pentru că am ales – cu de la mine putere – patru „avocaţi” pentru câte un câte un client de mail. Am ales Gmail, Yahoo, Outlook pentru mailuri obișnuite şi MailChimp pentru trimiterea de newslettere, pentru că sunt cele cu care sunt mai familiarizat. Dar vă rog, dacă aveţi alte preferinţe, să băgaţi un comentariu care să mă convingă şi fac update la această postare. Până atunci, însă să dăm cuvântul celor patru tovarăşi.

–––––––––––-

vlad duleaVlad Dulea, despre Gmail și mail prin Google Apps

Gmail este serviciul gratuit oferit de Google pentru email personal. Dar aș prefera să vorbesc despre Google Apps, interfața Google pentru emailurile de business.

Cel mai mare avantantaj al mailului prin Google Apps este interfața. Dacă folosești un cont Gmail atunci sigur știi la ce mă refer. Primul exemplu care îmi vine în gând la interfața Gmail, pe lângă layout-ul curat, este gruparea mailurilor pe conversații, care, să recunoaștem, la momentul apariției a fost ceva revoluționar.

Al doilea mare avantaj al mailului prin Google Aps îl reprezintă filtrele Google anti-spam, anti-phishing și antivirus.

Alt avantaj care îmi vine în minte este căutarea foarte rapidă în mailuri și în contacte. Cu mailul prin Google Apps scapi de grija arhivării emailurilor și ai garanția că îți poți accesa emailul de business de oriunde și de pe orice dispozitiv (calculator, mobil, tableta etc).

Iată că, dacă vorbim strict de aplicația de email, deja găsim destule avantaje la Google Apps încât să merite măcar o încercare.

Doar că Google Apps nu înseamnă doar atât. Înseamnă integrarea cu toate serviciile Google (Drive, Calendar etc) într-un mediu colaborativ. Și asta îl face un serviciu extrem de util și recomandat, chiar dacă, de curând, Google a renunțat să mai ofere Google Apps gratuit. Google Apps for Business costă 40 de euro anual sau 4 euro lunar per utilizator.

––––––––––––-

toma alin gabriel cremsnitToma Alin Gabriel, despre Yahoo

Plasez acest avantaj ca fiind primul, pentru ca mi se pare cel mai bun din aceasta mini lista: faptul ca pot adauga alte adrese de email si astfel am posibilitatea sa trimit si sa primesc mail-urile contului X folosind Yahoo Mail;

Un alt avantaj care m-a ajutat ce-i drept, este ca pot bloca si filtra N adrese de email si cuvinte ca sa pot scapa de SPAM-urile mult nedorite;

Ultimul avantaj pe care-l vad eu… ar fi acela in care pot atasa mai mult de cei 25 mb (parca) intr-un mail… Yahoo Mail iti ofera de ceva timp spatiu pana la 2gb folosind un serviciu afiliat. De 2 ori am folosit asa ceva si drept concluzie, fu bun.

Ar fi mai multe, dar acestea 3 le consider drept unele care merita.

Dezavantaje:

– Imi pare rau ca nu se misca atat de repede cum as fi avut nevoie;
– Urasc reclamele care-mi sar in ochi;
– Desi s-au chinuit ei sa modifice interfata si alte tampenii prin Yahoo Mail… rezultatele pe mine personal, nu ma satisfac.

––––––––––––

tudor galosTudor Galoş, despre Outlook (fireşte :D)

Webmail-ul a apărut în 1996 odată cu serviciul Hotmail – un serviciu inovator care îți oferea la acea vreme ceva foarte mișto: o adresă de e-mail pe viață! Ca să vă dați seama cam ce însemna acest lucru, în 1997, în liceu, primisem o adresă de e-mail pe server pe care o share-uiam cu încă cineva. Era vremea activităților susținute din fonduri Soros, și liceul nostru era unul dintre beneficiari. Și totuși, aveam o adresă de e-mail temporară pe care o împărțeam cu încă cineva.

De atunci lucrurile au evoluat – au apărut multe alte servicii webmail, inclusiv românești, dar a și crescut enorm cantitatea de informație schimbată, și a crescut și diversitatea mediilor prin care oamenii schimbă informații. La ora actuală majoritatea își țin informațiile – contacte, date personale, poze, informații – în rețele sociale. Apare astfel nevoia unor unelte, unor sisteme, unor servicii care să alinieze toate aceste informații într-un mod simplu, unitar. Într-o interfață intuitivă pe care să o recunoști indiferent de unde o accesezi: de pe PC, de pe tabletă, de pe telefon, dintr-o aplicație sau dintr-un browser.

Și așa a apărut Outlook.com, noul nostru serviciu personal de e-mail. Outlook.com vine să înlocuiască Hotmail.com, serviciu ai cărui utilizatori vor fi migrați încet către noul serviciu.

De ce Outlook? Pentru că numele este deosebit de cunoscut ca și clientul implicit de e-mail. Outlook.com vine să completeze experiența din perspectiva unui e-mail personal, cu o interfață curată, simplă, intuitivă.

Interfața arată cu 30% mai multe mesaje, header-ul are cu 60% mai puțini pixeli, și arată absolut exact la fel precum interfața clientului de mail din Windows 8:

Aproape aceeași experiență, special pentru a nu confuza utilizatorul.

Serviciul Outlook se conectează cu Facebook, cu Twitter, cu LinkedIn și cu… Skype! Partea frumoasă este că această conectare o faci exact o singură dată, când legi contul tău Microsoft de cloud (fosta adresă de Hotmail de exemplu) cu contul de Facebook, cu cel de Twitter, cu cel de LinkedIn și cu cel de Skype. Începând din acel moment serviciul Outlook îți va aduce pentru fiecare persoană care îți dă e-mail detalii esențiale din contul său de Facebook/Twitter/LinkedIn/Skype (update-uri adică).

Alte chestii cool? Păi poți trimite mail-uri cu atașamente uriașe, cu mii de poze, pentru că ele vor fi salvate în SkyDrive – serviciul Microsoft de stocare fișiere și date. Poți crea oricâte adrese de mail pe un singur cont Microsoft – de exemplu când te abonezi la newslettere poți folosi un alias gen numelemeu_news@outlook.com care să fie mapat tot pe contul de numelemeu@outlook.com . Poți cere Outlook să facă un sweep prin e-mail-uri să șteargă mail-urile din thread-uri care se dublează (pentru a ține doar ultimele mail-uri ale unei conversații), mail-urile vechi – și pot face acest lucru după un anumit orar. Pot grupa mail-urile pe conversații. Puteți aduce mail-urile și din alte conturi POP3 și IMAP și Exchange.

Și totuși, dincolo de orice facilități, cel mai cool este că nu veți vedea reclame intruzive, plasate aiurea. Totul este făcut cu cap pentru a simplifica interfața. Serviciile sunt permanent conectate, Outlook.com devenind mai mult decât un simplu serviciu de e-mail. Încercați-l!

––––––––––––

Nota mea: Recent, Microsoft a atacat la baionetă Google. Mă rog, în acest caz, vorbim de Outlook versus Gmail. Ca să nu intrăm în detalii, mai bine vă dau filmul de mai jos.

–––––––––––

negreaPe Alexandru Negrea nu l-am mai rugat să îmi scrie ceva special pentru MailChimp, căci am văzut la el o postare pe tema în cauză, aşa că vă invit să vedeţi la el ce şi cum. Spicuiesc (dacă îmi permiteţi) din ce zice Negrea doar pentru a închide frumos postarea. Dar nu înainte de a vă invita să vedeţi cifrele impresionante cu care se laudă MailChimp.

Aşadar, Alexandru are cuvântul de încheiere:

Fact: nu există canal de comunicare online cu rată de răspuns mai mare decât email-ul. Şi probabil nici nu va exista în următorii ani, indiferent de cât de mult se va dezvolta Facebook sau alte canale de comunicare.

Fact: baza de date cu email-uri este, sau ar trebui să fie, cea mai de preţ comoară a oricărei companii care activează în mediul online şi a oricărui blogger.”

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

19 thoughts on “Chintesenţa zilei: ştim să folosim emailul pe care îl folosim?”

  1. Eu acum si pururea folosesc gmail! Au fost la vremea lor si yahoo si hotmail dar am plecat nesatisfacut de la ele. oricat de porcos suna, satisfactia si confortul conteaza at the end of the day. Ceea ce m-a atras atunci cand am trecut la gmail a fost spatiul alocat pentru attachments, la vremea respectiva 1gb fata de cei 25 mb de la yahoo insemnau enorm. De-a lungul timpului s-au adaugat interfata curata si personalizabila, rapiditatea cautarii unor informatii in mail si lejeritatea in organizarea pe labeluri, etc. Apoi faptul ca accesand o singura interfata ai la 1 mm distanta si calendarul, si google docs, si contactele, acum si google+.

  2. gmail și eu. Toma Alin Gabriel: Să nu uităm, că pentru yahoo, posibilitatea de a „adăuga alte adrese de email” este relativ nouă, pe când gmail a oferit dintotdeauna POP3 și IMAP gratuit.

    Așa că, eu aș tăia asta de pe lista de avantaje. Nu e un avantaj față de alte servicii de mail, e doar ceva ce li s-a reproșat. Cred că s-au gândit că au de pierdut dacă mențin aceste opțiuni doar pentru conturile PLUS, când alții le oferă gratuit.

    În rest, fain articolul Cristi! Mă tem că mulți încă nu știu să folosească și nu apreciază e-mail-ul. Dar despre asta am scris și eu cândva…(nu dau link, puteți căuta)

  3. Hmm, le folosesc pe toate.
    Yahoo mail – îmi place ideea lor de Yahoo! groups şi pot să stay in touch cu foştii colegi de facultate, cei de la master, cu foştii profi etc. Bate Google Groups la partea asta, e mult mai organizat. Îl folosesc, cum ziceam, pentru chestii legate de şcoală. :)

    Gmail – faptul că îmi pot conecta gmail-ul la Google+ mă ajută enorm. Dacă vreau să primesc pe email notificări cu privire la o persoană/circle, pot selecta opţiunea asta. Îmi place că identifică cele mai discutate teme şi atunci micile „ad-uri” din sidebar au legătură cu discuţiile tale.
    Din ce văd, gmail-ul este cel mai folosit de bloggeri la nivel internaţional. Am numărat până acum vreo 300 la număr. Trebuie să recunosc că îmi place şi GoogleTalk, îl mai folosesc uneori pentru clienţi. Şi Google Drive e iubirea mea în termeni de google docs-uri de muncă. :))

    Outlook – eu folosesc Outlook Web App (OWA) pentru email-ul de Elance. Mi se pare faină interfaţa, foarte uşoară, fără ad-uri. Îmi place că o dată la 3 luni trebuie să îmi schimb email-ul – măsuri extra de siguranţă. N-am ce să îi reproşez, sincer. E rapid, lucrează bine, trimite email-urile fără probleme. Şi nu am parte de spam, deşi adresa este extrem de publică.

    Asta ca om multi-funcţional care le foloseşte pe toate în scopuri profesionale. :)

  4. Intrebare (ca tot vorbim de brand personal): nu da mai bine o adresa de mail „personalizata”? Ca sa iau exemplul chinezului: in loc de cristi.china at gmail.com nu ar fi mai buna o adresa contact at chinezu.eu (sau oricare alta varianta care sa se termine cu @chinezu.eu)? Ca vad ca aceasta „posibilitate” nu a fost inclusa in articol…

  5. You`ve been scroogled ! :) Foarte interesant video-ul. Deși Gmail are inserate reclame peste tot ( modificate în funcție de cookie-uri bănuiesc), măcar nu sunt atât de evidente ca pe ymail…
    Ca utilizare prefer Gmail fără drept de apel, însă mărturisesc că nu știam de mail-ul de pe outlook și parcă l-aș lua în teste puțin. :)

  6. Deci, video-ul despre Outlook mi se pare puțin stupid. Întreb, dacă Outlook nu „ne citește mesajele”, Outlook cum găsește mesajele pe care le căutăm după cuvinte cheie din conținutul acestora? Că se întâmplă să uiți când ai primit acel email despre „campania x”, uiți numele campaniei dar îți amintești că pr-ul ți-a spus ceva de „hotelul tralala”. Cauți după „hotelul tralala” și Outlook îți răspunde frumos.
    Nu zic nu, Outlook e un serviciu foarte OK, îmi place, îl folosesc, dar reclamele de genul ăsteia, ce par a fi scrise și regizate de „viitorul președinte al României”. Gmail îmi citește mesajele. Nu zău…

  7. Eu-mi ţin mail-urile acasă. Pe domeniul propriu. N-am limită pe Mb de primit/trimis şi nu-şi bagă nimeni nasul în corespondenţa mea! Folosesc şi yahoo şi gmail dar nu pentru lucruri serioase!

  8. Să zicem că din cauza celor 12 ani de net, am mai multe adrese şi fac distincţie clară între „mail”, „client mail”, „web mail” şi „autoresponder”.
    Se cam confundă pe aici serviciile cu aplicaţiile şi protocoalele de comunicaţie cu mailul.
    Am înţeles, dar o să precizez că am vreo 10 adrese mail, că folosesc Thunderbird ca client, deoarece prefer protocolul POP3, mă scuteşte de ore în şir pierdute pe webmail şi folosesc momentan un autoresponder pentru WordPress.
    Hotmail? Pardon! Poate să îl cosmetizeze cât o vrea. De fapt, e trecut în toate bazele de date serioase ca firmă de spammeri. Regrete, pentru M$. Chiar dacă o să dureze o vreme reindexarea cu această denumire, tot la categoria SPAM bag orice mail venit de la această adresă.
    Furnizorul preferat? GMail. Servicii impecabile, inclusiv pe webmail, dacă cumva am dificultăţi pe POP3.
    Email marketing pe moarte?
    Pardon! Eu unul, apreciez când primesc un mesaj cu bun simţ care mi se adresează direct. Cât priveşte „privacy” pe FB şi altele… Prea mult de explicat, dar privacy = 0 (zero). Cine pricepe, bine. Altfel, easy chatting! ;)
    Cam asta ar fi.

  9. Pingback: Outlook.com a fost finalizat | Tudor Galos's blog

  10. Pingback: Hai să învăţăm 2.0 împreună: semnătura din email • Chinezu

  11. Pentru mine, aproape că a devenit o rutină zilnică: mă trezesc, intru la baie, beau un pahar cu apă și… dau drumul la calculator, să văd cine mi-a scris pe messenger și mail.
    100% de acord cu partea privind tonele de frustrări – dar să bat în lemn, conexiunea pe cablu e îndeajuns de stabilă cred că 363 de zile pe an.

    Mai frustrant e când schimbă cei de la Yahoo interfața, sau sunt într-un beta permanent (cum toată lista de prieteni – cca. 150 persoane – e pe messenger, nu ar prea avea sens să folosesc Gmail-ul, deși am cont și acolo, pt. blogul FotografieCluj.blogspot.ro :D ).

    Mă rog, erau vremuri în care foloseam Thunderbird și adresa de mail de pe zapp, iar netul se contoriza la minut.. dar cum parcă totul migrează spre cloud, acum parcă mai degrabă contorizez minutele când sunt acasă și offline decât cele petrecute online.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.