Hai să învăţăm 2.0 împreună: ce înseamnă furt de conţinut de pe bloguri

Aveam în draft ideea acestei postări. Pe care, recunosc, o pregăteam pentru „Chintesenţa zilei”. Doar că între timp a venit excelenta postare a lui Florin Roşoga, deci zău dacă îmi dau seama ce aş putea spune în plus. Aşa că am profitat de discuţiile în contradictoriu de mai jos şi am zis că e bine să discutăm aplicat, aşa cum îmi place mie, poate învăţăm ceva. Menţionez că Murgeanu mi-e prieten, iar pe Chiţu îl apreciez ca unul din cei mai buni new commeri pe zona asta. Tocmai de aceea am zis că e păcat să nu profităm (da, ştiu, iar o să mă acuzaţi că obţin beneficii şi din asta, fie cum ziceţi voi) de disputa dintre ei şi să învăţăm ceva. Împreună.

Eu am dat pe twitter postarea lui Florin după cum puteţi vedea mai jos. Am făcut print screen pentru că este foarte important să vedeţi de la ce a pornit discuţia.

Este foarte important că am spus „furtul conţinutului de pe bloguri„, ca să înţelegeţi logica discuţiei de mai jos. Citiţi-o de jos în sus, caci aceasta este ordinea cronologică (nu am mai avut eu chef să stau să fac lipituri).

Aveţi postarea lui Ştefan Chiţu şi postarea lui Ştefan Murgeanu, susceptibilă de „furt” de la Chiţu, aşa cum se poate deduce din conversaţie.

Bun. Acestea fiind spuse, vă invit să vă daţi cu părerea. Şi să încercăm să vedem ce înseamnă „furt de pe bloguri” pornind de la acest caz. Există diferenţă între – hai să le zicem aşa generic – furtul de subiecte (dacă această „infracţiune” există) şi furtul de conţinut propriu zis?

Eu prefer să nu mai zic nimic, ca să nu influenţez şi ca să nu fiu acuzat de ţinut părţi şi alte de astea. Dar promit să îmi spun şi eu părerea, la un moment dat, în comentarii.

54 comentarii la “Hai să învăţăm 2.0 împreună: ce înseamnă furt de conţinut de pe bloguri

  1. dadal cristinel Răspunde

    Pai nu vad mai exact ce este furat? Ca articolul lui Chitu este pe un subiect la care se propune o anumita solutie (fa ceva, orice, care sa te anime in aceset moment si sa iesi din respectiva stare) iar in articolul lui Murgeanu este mentionat si subiectul respectiv, intr-adevar, dar nu in aceeasi termeni si oricum acolo are alta solutie (pune-ti niste repere in minte si tine-te de ele). Adica, furt se numeste cand vaca este luata de la proprietar si dusa in alt grajd. Aici, vaca donmului Chitu este bruna, pe cand a domnului Murgeanu este alba, si mai e si intre un porc si o capra!

  2. Florin Rosoga Răspunde

    Mie imi par articole complet diferite. Nici macar nu e subiect comun, se intersecteaza doar partial. Nu vad unde este problema.

  3. Chitu Stefan Răspunde

    Era vorba doar de cuvantul procrastinare. Asa cum am discutat si cu Stefan si cu Cristi prin e-mail: Am postat un articol pe 19 decembrie 2012, iar Stefan Murgeanu a postat unul pe 26 decembrie 2012 in care era vorba de procrastinare in ambele articole. Tinand cont ca ”procrastinare” nu e un termen folosit prea des (daca intrebi 100 de oameni ce inseamna, ai ramane uimit daca gasesti 5 care stiu), mi s-a parut putin suspect si nimic mai mult.

    • pandutzu Răspunde

      orice pusti care intra pe 9gag stie ce procrastinare. Nu e un cuvant chiar atat de exclusivist pe care doar unii oameni il folosesc sau inteleg.

      mai ai si alte cuvinte „care nu sunt pe intelesul tuturor” si pe care n-ar trebui sa le folosim in articolele noastre?

      • Chitu Stefan Răspunde

        Pandutzu – N-am zis ca este exclusivist sau ca n-ar trebui sa se foloseasca cuvantul ca gata domne am scris eu pe site-ul meu, ci doar ca nu este un cuvant folosit prea des la noi in tara, iar distanta dintre postari a fost mai scurta. Din aceste doua cauze mi s-a parut doar o chestie care batea la ochi si nimic mai mult. N-am acuzat pe nimeni de furt (pentru ca insemna sa fiu dus cu pluta sa fac asta), ci doar voiam sa-l intreb pe Stefan Murgeanu daca s-a folosit de articol ca sursa de inspiratie, pentru ca stiam dintr-o discutie mai veche prin e-mail ca i-a placut cum scriu si ca are o noua sursa de inspiratie. Pacatul meu cel mai mare, a fost ca am facut-o pe Twitter. De la toata povestea asta, s-a ajungs la un articol, care nu stiu de ce presimt, dar o sa se exagereze prea mult pe seama lui. Acum vad ce inseamna puterea la social media. Ce bine ca-mi fac licenta pe tema asta :)

    • Stefan Murgeanu Răspunde

      ia uita-te un pic la data acestui articol si numara de cate ori apare cuvantul procrastinare ;)

      http://www.concediaza-ti-seful.ro/2010/04/despre-decizii-pe-scurt/

      • Chitu Stefan Răspunde

        o sa ma uit, dar nu iti merge site-ul momentan

      • Florin Rosoga Răspunde

        Si eu am publicat un guest post la empower pe tema amanarii sau procrastinarii in 18 ianuarie (http://www.empower.ro/inteligenta-emotionala/9-idei-pentru-a-depasi-amanarea/). Am folosit cuvantul procrastinare numai de 2 ori in cuprins, e acelasi subiect insa tratat diferit. In cazul acesta nu stiam ca ai scris si tu Stefan C. (nu stiam de blogul tau pana am citit aici de el). Continutul e cu totul altul.

        Chiar daca Stefan M. ar fi preluat subiectul si l-ar fi tratat din perspectiva sa, nu vad unde este problema. Sa copiem continut e o problema, sa preluam idei de articole nu e atata vreme cat continutul e oiginal.

        Oricum, pana la urma nici tu Stefan C. nu ai inventat subiectul procrastinarii. Ai auzit undeva de el, ai citit despre el si apoi ai scris din perspectiva ta.

        • Chitu Stefan Răspunde

          Nici n-am afirmat asta, procrastinare am auzit de la 7 ani de la profesoara de psihologie a tatalui meu. Te felicit ca ai scris despre subiect, o sa iti urmaresc blog-ul pentru ca imi place. N-am nimic impotriva lui Stefan Murgeanu ca a scris despre acelasi subiect, doar voiam sa-i stiu parerea. Am afirmat o treaba pe Twitter (in care mentionez din nou: voiam doar sa-i stiu parerea) si recunosc ca n-am pus problema cum trebuie, iar Cristi venit cu ideea la articolul asta: ca sa se faca diferenta dintre a fura sau a avea impresia. Daca citesti tot ala de pe Twitter, ai sa vezi ca afirm: acuma daca s-a intamplat…nu stiu, insa doar mi s-a parut dubioasa treaba. Atata tot

          • Chitu Stefan Răspunde

            Gata Stefan, am citit. Imi cer scuze de limbajul folosit pe Twitter, imi asum toata povestea. Voiam doar sa-ti stiu parerea. Sunt intr-o pasa mai proasta pentru c-am niste probleme pe care nu vreau sa le mai discut. Ti-am trimis pe mail mai multe detalii.

    • Şerban Stănescu Răspunde

      Ştefan, fără supărare, lasă orgoliul la o parte!
      Şi ca să precizez cadrul discuţiei, ce faci tu cu „procrastinare”, în dicţionarul limbii române (cel mare, explicativ) se numeşte COSMOPOLITISM. Şi se mai numeşte într-un fel: filo-americanism. În liba ROMÂNĂ, se spune AMÂNARE, dragul meu!
      În romgleză, poţi să zici şi procrastinare.
      Pentru necunoscători:
      PROCRASTINATION (Engleză) = AMÂNARE (Română).
      Am mai văzut vreo câteva genii online care folosesc romgleza asta. Eu te apreciez pentru ceea ce ştii pe teme de educaţie financiară, dar aici, ai dat-o în bară urât de tot!
      Dacă asta constituia mărul discordiei, mi se pare că ai scăpat PREA ieftin.

      • dadal cristinel Răspunde

        Nu exagera. Cuvantul procrastinare apare in dex deci este acceptat si poate fi utilizat in forma aceasta in romana. Oricum, nu acesta era subiectul discutiei.

  4. Haotik Răspunde

    Sa-ti spun una si mai tare cu furatul. Mie mi-au furat articolele aflate in draft. Unul din „prietenii” mei din Prahova.

    Dupa al 3-lea articol scris pe aceasi idee am pus tot felul de pluginuri care sa memoreze cine acceseaza zona de admin, schimbat parole, etc…

    Am constatat ca nu intra nimeni si ca totul era in capul meu.

    Iti dai seama ca articolele alea din draft au ajuns la un moment dat finalizate si publicate. Din fericire nu mi-au ajuns pe la urechi vorbe ca as fi furat eu de la respectivul ideile, dar daca le studiai parea foarte credibil.

    Asa ca e foarte usor sa acuzam pe altii ca ne fura ideile, ma uitam mai sus si ma gandeam ca poate am scris si eu ceva pe subiectul asta „procastinare” oare nu au furat amandoi de la mine :)))

  5. Stoian Ciprian Răspunde

    #ZicSiEu – oare scopul urmarit de @Chitu nu era aceasta postare publicata de @Chinezu ? :)

    Eu nu vad nicio asemanare intre cele doua articole !

  6. georgestoica Răspunde

    Eu înţeleg doar că se atrage atenţia asupra unui link cu un articol de blog printr-o şmecherie ciudată de „ia uite, m-a copiat!”. Adică, la final, cam asta e concluzia.

  7. Cristina P Răspunde

    Prin definitie, plagiatul este: “atribuirea cu rea intentie”, “imitarea” a “limbajului, gandirii, ideilor , sau exprimarilor” altui autor
    Pentru ca eu consider ca atunci cand te referi la furt de fapt vorbesti de plagiat.
    Termenul procastinare nu imi este strain, desi cunosc mai bine varianta lui in Engleza. Intr-adevar prin Romania nu am vazut ft des folosit acest termin.
    Totusi cred ca doar atunci cand exista ceva malitios la mijloc poti sa zici ca s-au furat ideile. In cazul de fapt, ma cam indoiesc de „furt”.

  8. Cristian Răspunde

    Poți fura conținut și fără copy/paste, folosind sinonime, dar în exemplul dat nu poate fi vorba nici măcar de așa ceva. OK, nenea 2, că pentru mine amândoi sunt niște „neni” pe care nu-i cunosc, a folosit același cuvânt de-ți înnoadă limba, pe care, pe 19 ale aceleiași luni, îl folosise nenea 1. Așa, și? Eu consider că trebuie să bei prea mult(lapte bătut bine ca să vezi furt în articolul scris de Ștefan Murgeanu, sau, în cel mai rău caz, să nu faci diferența dintre copyright și coincidență.

  9. Cristian China Birta Răspunde

    George Stoica, Stoian Ciprian
    Eu am avut ideea cu aceasta postare. Va spun doar ca sa nu persistati intr-o ipoteza gresita :)

    • georgestoica Răspunde

      Nu, eu mă refeream la intenţia lui în discuţia de pe twitter. Nu m-am exprimat eu corect, scuze.

    • Stoian Ciprian Răspunde

      @Chinezu – greseala mea, eu am vrut sa zic ca toata discutia creata de Chitu a fost doar pentru a atrage atentia asupra sa si a vedea cum reactioneaza cei implicati, in nici un caz nu ma refeream ca a vrut sa-ti „forteze” mana sa scrii acest articol.

  10. George Răspunde

    Chitu urmareste publicitatea. O sa va dati seama de caracterul lui dupa ce il veti cunoaste mai bine, face to face.

    • Cristian China Birta Răspunde

      Si care-i problema daca urmareste publicitatea? Si eu o urmaresc, si Murgeanu o urmareste, toti cei care avem bloguri o urmarim. Cat despre caracterul lui Chitu, e drept, nu ma pot pronunta. Adica l-am cunoscut personal, dar nu cat sa trag o concluzie in ceea ce priveste caracterul. Deocamdata ii acord prezumtia de nevinovatie :)

    • Chitu Stefan Răspunde

      Hai ca asta e haioasa :) Nici macar n-am urmarit publicitatea. S-a intamplat doar sa scrie Cristi despre subiect si sa se intample toata povestea asta cu Stefan Murgeanu. Citeste mai sus ce i-am raspuns lui Pandutzu ca sa-ntelegi mai bine. Daca m-am ales cu publicitate de pe urma la toata treaba asta, ii multumesc din suflet lui Cristi ca a postat link-ul.

      In privinta caracterului meu…ne cunoastem cumva sau am lucrat impreuna sa te poti exprima in legatura cu asta? Daca da, nu-nteleg de ce nu-mi zici asta F2F sau printr-un mail, mesaj, ci alegi sa o faci pe ascuns. Macar sa stiu si eu cine esti ca sa stiu de cine sa ma feresc…

  11. Paul Melinte Răspunde

    Recent am auzit-o pe Alina Buzatu vorbind la Speakers` Arena despre procrastinare, de fapt a si scris despre asta si a facut si o pagina de facebook dedicata subiectului. Nu credeti ca-i dubios ? :) Ba chiar si pe Jhon Maxwell-am vazut vorbind un minut despre cuvantul cu pricina. La el chiar nu ma asteptam sa fure. :)) Ma gandeam sa scriu si eu despre procrastinare, dar daca subiectu-i rezervat o sa scriu despre lucruri mai comune.

  12. Stefan Murgeanu Răspunde

    o sa raspund mai amplu printr-o postare pe blog, dar ca sa incheiem aici orice discutie, vreau sa precizez foarte clar ca eu tin saptamanal niste workshop-uri interne unde mentionez aproape de fiecare data cele 3 obiceiuri (care includ si procrastinarea) din articol; ele apar si in materialul (ppt) de prezentare :)

    cateva zeci de persoane pot sa confirme ca aveam acest discurs cu mult inainte de a posta pe blog si cu mult inainte de a scrie Stefan Chitu pe blog despre procrastinare

    Claudiu Ciobanu, Sorin Costache, Cezar Tabac si multi altii, ca sa pomenesc doar cativa care au si bloguri ;)

    pe mine m-a deranjat doar incercarea de a impinge in derizoriu o asemena afirmatie ”am patit-o cu s. murgeanu la vreo 2 texte”, de parca era ceva banal daca cineva iti preia ideile/textele

    • Chitu Stefan Răspunde

      Imi cer scuze de limbaj, sa citesti putin mai sus ce i-am raspuns lui Pandutzu.

  13. Mediatorul Răspunde

    Personal, am perceput aspecte diferite citind ambele articole, drept pentru care nu consider că există un plagiat. Faptul că subiectul articolelor coincide într-o anumită măsură, nu mi se pare o dovadă puternică de furt intelectual, atâta timp cât subiectul se abordează dintr-o altă perspectivă.

  14. Dana Răspunde

    Mno, duminica trecuta circula pe Facebook o imagine cu o mamica ce-si pupa odrasla pe gura. Am scris un articol despre aceasta practica si la mai putin de o jumatate de ora Mimanu a scris un articol pe aceeasi tema, pentru ca venise din oras, unde vazuse o scena asemanatoare. Eu am observat articolul lui si i-am indicat coincidenta. El pune un link la el in articol catre articolul meu, cu mentiunea „O coincidenta mai mare nici ca se putea. Ne urmarim unul pe celalalt de ceva vreme si nu am fi atat de … incat sa ne copiem”. Am pus si eu link la mine catre el. Decat sa ma supar degeaba pe o pura coincidenta de tema abordata, ne-am amuzat de coincidenta si am mai pus si de o colaborare 2.0. Eu zic ca asa ar trebui sa faca oamenii social media, ca doar de aia e social. :)

  15. Cezar Tabac Răspunde

    Sustin ce spune Stefan Murgeanu, in workshopurile lui am discutat si despre procrastinare … si nu vorbesc de cele recente.

  16. gabi Răspunde

    Pacat ca nu ma puteti vedea cum rad. Deci, pentru un cuvant esti acuzat de furt? Pai pentru 10 esti acuzat de genocid dupa mentalitatea lui. Vezi ca am furat de la tine cuvantul „blog” =))

  17. Marius Matache Răspunde

    Cred ca s-a mai spus, dar ma repet (oare plagiez? :D): daca nu acuza de plagiat (apropos, nu inteleg de ce romanii folosesc plagiarism din engleza, atat timp cat avem termen romanesc), habar nu aveam cine e Stefan Chitu. Dupa ce si-a facut asa intrare (o acuzatie nefondata din cate inteleg), greu de crezut ca ma va ma interesa vreodata :))

  18. Chitu Stefan Răspunde

    Concluzie: a fost o neintelegere pe care mi-o asum, voiam doar sa stiu parerea lui Stefan. Cititi cu atentie toate comentariile.

    Pe langa asta, din toamna angajez blogger pentru un proiect pe care vreau sa-l dezvolt, caci am ajuns la concluzia dupa tot articolul asta ca nu pot sa sustin doua bloguri si sa ma ocup si de afacerea mea. Daca sunteti interesati despre tematica, bani si asa mai departe, vorbim mai multe detalii prin e-mail, telefon sau F2F.

  19. SorinCostache Răspunde

    Cele 2 articole sunt total diferite din punctul meu de vedere. Se numea furt daca tu inventai acel cuvant cum face Chinezul in anumite articole (cred ca daca le vede pe alte bloguri cere drepturi de autor:)) ) si Murgeanu iti lua cuvantul respectiv. Atata timp cat nu esti singurul care stie ce inseamna cuvantul „Procrastinare” nu il poti numi furt si nici macar furt de subiect. Sa zicem ca eu citesc ceva la Murgeanu si imi place subiectul… ce nu am voie sa scriu si eu a 2-a zi un articol pe subiectul respectiv? O sa fiu acuzat de furt? Daca imi place foarte mult ma apuc imediat sa scriu un articol pe acel subiect poate chiar sa vin cu o completare. Ce zici s-ar numi furt?

  20. D-Petre Răspunde

    Faceti din tantar armasar pentru ca intre cele doua articole nu-i vorba de niciun fel de furt … pai daca vreti sa vedeti ce inseamna sa furi articole cu tupeu si cu nesimtire cititi la mine pe blog materialele: furtul de articole, furtul de articole 2 si furtul de articole – final de trilogie
    „Dupa ce hotul a furat inclusiv articolul “Furtul de articole 2” si dupa a 5-a reclamatie si un total de: 28 + 16 + 5 + 5 + 3 = 57 articole furate de la mine, intr-un final Google a binevoit sa stearga/dezactiveze acel blog.”

  21. Roxana Răspunde

    Vai de capul meu… Vreţi să vedeţi ce înseamnă să FURI un text? Luaţi de aici exemplu:
    Sper să nu se supere Chinezu pe mine că dau link-uri outside, nu-i cu scop de self-promotion, dar am spume de draci
    1) În noiembrie public un guest article pe SociableBlog.com. Link: http://www.sociableblog.com/2012/11/15/3-principles-of-building-an-image-with-pr-plus-case-studies/
    2) În noiembrie, aceeaşi zi, la maxim 2-3 ore apare un gigi care copiază cu atâta neruşinare articolul, încât dacă l-aş avea în faţa mea, i-aş da nişte croşee de stânga de numa numa: http://socialpaygate.com/blog/3-basic-principles-of-building-an-image-with-pr-plus-2-case-studies/

    Mă, a copiat idiotu’ până şi faptul că sunt reprezentant Elance. De atunci s-au făcut aproape 4 luni de când eu + editorii de la SociableBlog ne „luptăm” cu acest gigi să dea jos articolul.

    Dacă voi vă aprindeţi de la un cuvânt, frate, UN CUVÂNT, o idee, vă daţi seama cum sunt eu, ştiind că m-am chinuit câteva ore bune să scriu articolul, să mă documentez, să iau interviuri, să pun întrebări? Da, mi-am luat banii pe orele alea, dar eu nu scriu doar pentru bani. Scriu ca să ofer ceva de valoare cititorului. Şi văd că un gigi de-ăsta copiază aşa, fără ruşine un articol cap-coadă, până la ultima virgulă…

    Asta înseamnă FURT, nu un cuvânt/idee similară.
    Mai ziceţi ceva… să văd argumente că eu n-am dreptate.

  22. Tudor Răspunde

    Eu am pe blog o categorie unde postez zilnic citate. Un citat / articol. Pana acum doar google m-a depunctat. Nimeni nu m-a acuzat de furt sau de cine mai stie ce, chiar daca sunt printre putinii care reusesc sa generez discutii pornind de la citate.

  23. Mihaela Răspunde

    Hai ca deja sunteti romani. Chiar faceti din tantar armasar pentru ca omul a gresit in limbaj. Chinezu, nu mai citesc site-ul tau daca mai pui articole de genul. Mie sila cum puteti sa va agitati. in loc sa radeti de coincidenta cum zicea Dana, il puneti pe Chitu la zid pentru o neintelegere. Ati citit macar un articol de pe pagina lui sa va dati cu judecata fata de om. Va e frica ca va fura painea sau ce?

    • Cristian China Birta Răspunde

      Imi asum riscul sa nu ma mai citesti, caci iti declar de pe acum – public si oficial – ca o sa mai pun astfel de postari din care cred ca toti avem de invatat. Arata-mi unde l-am pus eu la zid pe Chitu. Eu am ridicat doar chestiunea, care oricum era publica.
      Cat despre faptul ca imi fura Chitu painea, tremur tot, iti dai seama. Da’ tot, tot, nu asa…

      • SorinCostache Răspunde

        Stiam ca „Chinezoii” (sper ca vedeti ghilimelele… asa ca nu ma copiati) sunt ceva mai viteji, dar vad ca tu esti chiar fricos… aoleu :))

      • Chitu Stefan Răspunde

        Hai ca deja se exagereaza. Inteleg sa-mi iei apararea, dar in limita bunului simt. Mi-am asumat responsabilitatea pentru limbajul folosit, dar fazele astea chiar sunt neplacute. Mai ales ca felul in care monetizez site-ul meu este complet diferit fata de cel al lui chinezu, asa ca nu ne aflam in competitie.

    • Stefan Murgeanu Răspunde

      Mihaela

      Stefan a afirmat pe twitter ca a vazut el ”vreo 2 texte” la mine (adicatelea in care m-am inspirat de la el)

      cand spui ”vreo 2” deja sugerezi ca ar cam fi un obicei

      deci nu e chiar asa simplu…

      • Mihaela Răspunde

        Da, a vazut similitudini, dar pune-te intr-o pozitie similara cu a lui in care faci o prostie minora si iti sar toti in cap. Articolul asta a fost pentru publicitate pozitiva mai mult catre voi doi si negativa pentru el si nu e prima data cand un bloger mai mare vrea sa distruga imaginea unui bloger mai mic doar ca sa castige notorietate pentru ca stie ca romanii sar la scandal si caterinca. Te-ai intrebat cati au citit ce a scris chinezu despre voi doi la inceputul textului?

        • Cristian China Birta Răspunde

          Hait, aici m-ai prins. Sunt recunoscut prin faptul ca ucid bloggeri mici inca de mici. De altfel, Chitu este unul din cei care poarta urmele satarului chinezesc. Aiaiaiaiaiaiai…

  24. mixy Răspunde

    mă aşteptam să văd un furt şi când colo…
    dacă ar şti şi guvernul să fure aşa, ne-ar avea la degetul mic, parol !

  25. Şerban Stănescu Răspunde

    Ce să zic?
    De CopyScape aţi auzit?
    Daţi un search cu Gogu’
    Are şi serviciu FREE şi pe bani.
    Aş vrea să văd cum mă copiază pe mine cineva. Chiar şi cu copy/paste, cine citeşte vede că e textul meu. Including Google.
    Am explicat într-o carte de ce. Las la o parte că pot dovedi în instanţă în 5 minute că e furt… ;)

  26. Adrian Iacob Răspunde

    Stimati domni!
    Am citit cu interes articolul lui Cristian, primele 3-4 comentarii dupa care mi-am spus STOP! Oamenii astia sunt maturi, sau ce Dumnezeu? Pentru ce atata risipa de energie si de cerneala(pardon!)? Exista monopol pe cuvinte sau abonament la teme date? Alfabetul are 24 de cuvinte, in muzica sunt doar 7! note, in arta 7 culori! Dar Creatorul lor nu a pus nimanui bariere in a le folosi cum crede de cuviinta!
    Si cate opere nu au iesit si ies, unele blamate de unii, adorate de altii si invers! Mai mult, daca era pe vremea stramosilor nostri de legea Copyrightului, mai stiam noi astazi de Miorita, mai beneficiam de intelepciunea proverbelor, povestilor sau doinelorsi baladelor populare?
    Nu domnilor!
    Nu ma mai intind, insa va las sa meditati urmarind un filmulet de pe Ted intitulat: Everithing is a Remix! Veti vedea aici ca se rostesc nume grele:Bob Dylan, Steve Jobs s.a.
    http://www.ted.com/talks/kirby_ferguson_embrace_the_remix.html

  27. mihaibuninet Răspunde

    Dragii mei ,intr-o tara unde primministrul si ministrul educatiei sunt banuiti de coppy paste si in care televiziunile dau stiri identice nu numai ca si imagini ,dar si ca text,nu vad de ce atita discutie.Pe de alta parte si la concursurile gen Eurovizion ,ca tot se apropie ai voie ca a nu stiu cita parte din melodie sa fie identica cu alta,deci nu vad sensul discutie.Inteleg cind e luat cuvin cu cuvint ce ai scris,da dar doar pentru ca apare un cuvint folosit de tine chiar si ca teme ,cit ar fi de necunoscut,nu are sens.Eu cred ca scopul e altul ,unii vor sa se faca cunoscuti prin asemenea scandaluri.Nu vreau sa generalizez .dar de multe ori nu e asa?Mai e o problema,in momentul in care tu pe blog ai share in FB T si mai stiu eu ce retele,eu iti postez articolul ,cine il citeste vede numele meu mare si al tau mai mic poate nu il baga in seama,atunci cum e ?

  28. IanculescuHimself Răspunde

    Din punctul meu de vedere cele doua articole au culori diferite. Nici nu ma intereseaza ce beef-uri exista intre autorii lor, pot afirma sincer insa ca cele doua articole sunt diferite.

    A te lega de un cuvant utilizat, prezent in dex, nu inventat, mi se pare (sa fiu scuzat) o tampenie. Fiecare are libertatea de a scrie despre orice. Faptul ca cineva scrie despre subiectul x nu inseamna ca altii ulterior nu pot dezvate intamplator acelasi subiect x.

  29. Bogdan Voda Răspunde

    Eu cred că și în privința asta, bunul simț este cel care ne dă linia directoare. Nu trebuie nici să devenim paranoici, o temă sau o idee poate fi abordată, chiar și asemănător, de mai multe persoane, fără a se pune problema plagiatului.
    Când însă hoțul abia se obosește să planteze 3 sinonime în textul tău, își merită cu siguranță soarta…

  30. Oana Răspunde

    Cred ca se pot gasi n exemple de bloggeri care si-au gasi scrierile sau fotografiile preluate de altii (nu neaprat tot bloggeri) pur si simplu. Si cred ca aici e o problema. Dar idei asemanatoare pe care sa le gasesti pe bloguri cred ca exista mult mai multe. Uneori te inspiri dintr-un text (si de bun simt – zic eu – e sa spui de unde), alteori se intampla sa ai pur si simplu un subiect comun cu alt blogger. Dar nu cred ca putem sustine cu argumente solide ca o idee/ un subiect e drept intelectual, ca asa am ajunge toti cei care scriem sa ne alergam pe Twitter sau prin sali de tribunal.

  31. ana Răspunde

    Chitule eu cred ca ai copyright pe dex

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *