Hai să învăţăm 2.0 împreună: cum alegi bloggerii pentru o campanie

Mă ştiţi doar, îmi place să discutăm cât mai aplicat despre anumite chestiuni 2.0. Aşa că, în loc să vă spun gen manual cum să alegi nişte bloggeri într-o campanie, mai bine vă dau studiul de caz de mai jos. Cu menţiunea că zic doar ceea ce este de bun simţ să spun şi că alte detalii sunt din regimul confidenţial, cum este şi firesc, de altfel. Şi cu menţiunea că decizia de a alege bloggerii pe care i-am ales a fost 100% a mea şi că a respectat atât cerinţele clientului cât şi procedurile mele.

Clientul: bizcaf.ro

I-am ales (şi clientul a mers 100% pe mâna mea, lucru pentru care îi mulţumesc) pe bloggerii de mai jos pentru a face parte din campanie. Motivele pentru care i-am ales ţin atât de cerinţele clientului legate de trafic şi de profilul bloggerilor, dar şi de datele mele despre bloggerii respectivi, în sensul că puteam aproxima ce şi cât vor livra în aşa fel încât să iasă această mini-campanie cum trebuie. Şi în funcţie de buget, evident.

De fiecare dată când alegi anumiţi blogeri pentru o campanie, îţi asumi următoarele riscuri:

– să nu livreze corespunzător, din diverse pricini, care nu fac obiectul acestei postări
– să te întrebe alţii „de ce l-ai luat pe ăla şi nu pe mine” (nu vă recomand, zău, îmi strică feng shuiul astfel de faze)

În lumina celor spuse mai sus – cum ar veni – am mers în această campanie cu Ştefan Murgeanu, Cristian Florea, Dragoş Asaftei, Zicu de la TVdece şi taximetre.ro, cu larga mea participare, fireşte. Fiecare a avut libertatea să scrie cum vrea şi chiar îmi place cum au pus problema, fiecare pe stilul lui. Rezultatele sunt mulţumitoare din punctul meu de vedere, raportat la obiectivele cu care am pornit. Evident că nu vă pot da detalii, dar trust me on this one.

Bun, pornind de la acest exemplu aplicat, aş vrea să îmi spuneţi doar atât: de ce credeţi voi că nu este bine ca blogger să reproşezi unei agenţii sau unui client că nu te-a prins într-o campanie?

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

15 thoughts on “Hai să învăţăm 2.0 împreună: cum alegi bloggerii pentru o campanie”

  1. Mi se pare o chestiune de bun simt profesional si de bun simt in general. Daca nu ai fost ales, inseamna ca nu te incadrezi (fie ca page rank, ca seriozitate, ca profil, ca talent, ca buget etc) si daca nu te incadrezi, de ce te-ai mai duce sa-ti dai cu firma in cap si sa intrebi de ce „I am not worthy” pentru ca faptul ca nu ai fost ales sa fie si mai evident?
    Acesta este unul din lucrurile de pe lista mea cu „Never do that”

  2. NO COMMENT! Dar ca sa nu fie comentariul prea scurt am sa detaliez :)Atat ar trebui sa spun cand nu sunt printre cei selectati. Adica n-ai ce comenta din moment ce nu ai fost selectat. Nu cred ca daca comentezi iti cresti sansele pentru o viitoare selectie.

  3. eu iti mai vin cu o intrebare? dar cum alegi blogul ? nu bloggerul… ca sunt destui bloggeri buni care scriu pe 2-3 bloguri? si de fapt de ce ai alege bloggerul si nu blogul? ok la noi majoritatea blogurilor sunt bloguri personale dar din ce vad si citesc pe afara…. blogurile sunt bloguri specializate…. si tu nu alegi bloggerul ci blogul.
    Cred ca asta e una din marile mele dureri ca in minunata blogosfera romaneasca conteaza doar relatiile si networking-ul ale bloggerilor si prea putin capacitatea blogurilor de vinde sau a nu vinde ceva.
    Si aici chiar cred ca unul din factorii perturbatori ai fost tu :)) nu mi-am dat seama la inceput dar acum e foarte greu de mers inapoi si construit cum trebuie. Eu in general te sustin si imi place ce faci dar chiar cred ca tu esti unul din oamenii aia care a creat relatia cu bloggerii si nu cu blogul :)) si e trist…

    1. Trist este ca nu intelegi ce am facut eu si ce am vrut sa zic. Multumesc mult ca in general ma sustii, daca in particular ma pleznesti si, cum ar veni, te contrazici :)
      Relatia cu bloggerul este mai importanta decat relatia cu blogul pentru ca, mai mult decat in orice domeniu, increderea trebuie sa existe intre client si blogger. Plus ca bloggerul o da de multe ori cu mucul in ciorba, nu blogul.
      Poti sa imi spui tu cat vrei ca pe outinmures.ro esti impecabil, cand pe facebook, pe profilul tau, dai de pereti cu unii care nus de ce te-au suparat. Nu pot explica asta clientului nicicum. Nu am cum sa explic clientului asta. Asa ca prefera bloggeri cu care nu risca. Intelege ce vrei din asta.
      Iar daca eu am fost un factor pertubator, te rog mult sa faci tu mai bine si mai mult decat am facut eu. Succes.

  4. :)) eeee nu e vorba de outinmures ca aici e complicata situatia. sunt o multime exemple care sa demonstreze ce spun eu. Doza de Has e cel mai simplu exemplu la care toata lumea a facut cucu bau ca asta de unde o aparut… eu il urmaresc de 1 an de zile, e exemplul cu alina ceusan care tot il dau si pe care nu am vazut-o implicata pe niciunde desi fata e ca nivel mult peste ce pot oferi 8 din 10 alisteri, ce face e tehnic si ca trafic e mult peste ce vedem zi de zi in blogosfera. Nu mi-e draga deloc , dimpotriva personal am de rezolvat niste treburi cu ea, dar faptic vorbind… vinde, are trafic, engagement tot ce vrei. iar relatia mea cu blogul ei una, cu ea e alta. :))
    Vezi tu, ai zis de outinmures, eu cel mai probabil o sa las de tot blog-ul intr-un an de zile ca mi-am facut alte planuri… dar blogul va merge inainte ca nu sta in mine outinmures.ro :D mare mare diferenta fata de chinezu.eu, dau un exemplu la indemana, care e identificat cu omul. nu mai e chinezu-omul nu mai e blogul ala de pe care citeam despre blogging, campanii , blogosfera locala si altele.
    Si da te sustin in sensul ca trebuie sa faci ce faci si sa-i dai inainte si nu cred nici ca ar tu ar trebui sa faci altfel doar ca ai prins la public foarte bine, oamenii te-au ascultat si e oarecum general acceptat ca your way is the only way. :)) si am niste exemple foarte bune legate de asta… de oameni care te urmaresc , te citesc, dar nu au companii care sa isi permita sa faca campanii pe BI de exemplu dar incearca sa imite chestii de acolo si le imita prost pentru ca multe lucruri nu au fost bine definite si cei care au incercat sa regleze lucrurile astea au cam fost redusi la tacere.

    Long story short e un pic gresita abordarea cu focusul pe om si nu pe munca lui. Pentru asta e medicina , psihologia, etc. stiintele umane in general :))

  5. Intrebare (Am avut contradictii pe aceasta tema cu cineva): este indicat sa te AUTOPROPUI unei agentii sau oricui? Pur si simplu, fara sa anunte ei nimic, tu sa le dai mail ca ai vrea sa colaborezi cu ei?

    Inteleg, nu e bine sa te „oftici” ca nu te-au luat. Corect. Dar pana la acel moment, cum e bine: sa astepti sa te cheme sau te bagi tu-n seama? :)

      1. Pai:

        1. Vezi ca urmeaza o conferinta. Sunt afisate preturile. Nu se zice nimic legat de bloggeri, de ambasadori nimic. Si tu dai un mail in care intrebi daca ai putea sa intri la conferinta aia, sa scrii despre ea, fara sa platesti. E un fel de auto-propunere, pentru ca nu de la ei a plecat initiativa.

        2. In campul muncii asta se traduce prin – La o companie: ea nu a anuntat ca face angajari, dar tu dai mail, spui ce mare si tare e compania, ii explici cat de bine te-ai potrivi. Si esti angajat :)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.