Later edit: Ia uite că şi Dan C. Mihăilescu a luat aceeaşi „ţeapă” faină cum am luat şi eu :))
Relaţia mea de amiciţie cu cei de la Editura ALL este una care mă onorează, dar care mă şi obligă la lectură :D (lucru pentru care le mulţumesc). Din când în când, Loredana Modoran îmi trimite nişte cărţi. Cum crede ea că m-ar coafa, ca să zic aşa. Uneori pe primesc cu autograful autorului şi cu câteva rânduri pentru mine. Ceea ce, iertată-mi fie vanitate, îmi place :) Uneori, însă, în ciuda acestei dovezi de prietenie din partea autorului, cartea nu mă prinde. Şi, în virtutea unei înţelegei absolut fair play, spun asta pe blog. Pentru că aşa funcţionează chestiunile astea.
Aşa – adică faza cu autograful şi cu dedicaţia specială – am păţit-o şi când am primit cartea „Nono”, de Renata Carageani. Am început să o citesc şi, după câteva pagini, m-am încruntat şi mă gândeam deja să întreb autoarea ce fel de carte e asta. Căci singurul lucru pe care îl pricepi din primele pagini este că un sonat cu reduse abilităţi sociale (ca să nu zic mai mult…) vorbeşte despre alţii cam de acelaşi fel. O lume ciudată, adică.
Numai că, la un moment dat, vine cheia interpretării acestei lumi. Şi brusc te luminezi la faţa şi nu mai poţi lăsa cartea din mână. Căci după ce înţelegi cine este „sonatul” despre care v-am spus mai sus şi cine sunt ceilalţi despre care vorbeşte… Vă spun, nu am mai lăsat cartea din mână, am citit-o dintr-o suflare. Este o carte minunată. Care am pus-o deja pe raftul de recitire :)
Nu vă spun mai multe. Pentru că vă invit să citiţi cartea. Şi să descoperiţi voi acea lume şi acea cheie de interpretare. Şi să vă bucuraţi de ea cel puţin atât de mult pe cât m-am bucurat eu :)
Au mai scris despre carte Oana, Mihaela, Kadia, Love for books, Andreea, Rontziki, Adrian, Simone.
7 thoughts on “Părerea mea despre "Nono", de Renata Carageani”
Pingback: ULTIMELE recomandari de duminica | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE
Domnule Chinez, sunt atât de emoţionat de ce-aţi zis despre mine, că, în afară de „vă mulţumesc din tot sufletul”, nu ştiu ce să mai adaug. :)
Tovarasu Nono, stapaniti-va un pic! Se uita lumea la noi de pe celalalt mal. Si trebuie sa dam exemplu. Ca doar oameni suntem, vorba aia… :))
Domnule Chinez, eu mă stăpânesc! Problema mea e că nu ştiu cât de îndepărtat e malul celălalt. Că dacă e departe-departe, şi doar se vede de-acolo, dar nu se-aude, atunci eu pot să stau aşa, cum mă ştiţi, niţel cocoşat, ochelarist şi creţ, la o distanţă politicoasă faţă de dumneavoastră, alt ochelarist creţ da’ fără cocoaşă , iar lumea care doar ne vede o să zică; „Ia uite-i şi p-ăştia!”… Dar n-o să audă ce vă zic: că sunteţi cel puţin la fel de meseriaş ca Alburimea Sa, care m-a îmbrâncit înapoi în lume, cu sau fără voia mea.
Pingback: Sunt fericit! | Nono
Bine v-am găsit, domnule Chinez!
Am onoarea să mă prezint: sunt motanul Baghi, prietenul şi partenerul de afaceri al lui Nono.
Am trecut pe aici, pe la dumneavoastră, ca orice motan amator şi dornic de niţică literatură, dar şi în calitate de detectiv particular, chiar dacă o fac fără ştirea prietenului meu (am totală încredere în el, dar datoria mea este să-l verific!). Ceea ce am găsit aici îmi întăreşte încrederea în el, dar şi convingerea că noi doi avem capabilităţi nebănuite. Părerea dumneavoastră despre Nono este ca o recomandare, pentru care vă mulţumesc!
Stimate tovarase Baghi,
Ma bucura vizita dumneavoastra de lucru in a mea Republica. Ocazie cu care va ofer un permis cu durata nelimitata, caci mare nevoie avem aici de motani de mare angajament ca dumneavoastra :)