Cum te ajută blogul la obţinerea unui job (part 2)

Mai ţineţi mintea povestea Sandrei care şi-a găsit un job pentru că a gândit 2.0 şi pentru că şi-a făcut un CV pe acelaşi sistem? Bravo, aşa şi trebuie, să o ţineţi minte şi să înţelegeţi ce este de înţeles. Şi de apreciat, desigur, aşa cum fac eu. După ce am scris acel text, am văzut multă lume că a admis că blogul a fost o parte importantă în ceea ce priveşte brandul personal, care a contat atunci când ori au prins un job ori au prins anumite colaborări fructuoase, ca să le zic aşa. Bloodie, din Timişoara, a fost una dintre aceste persoane. Am rugat-o frumos să îmi scrie câteva rânduri pe tema asta. Ceea ce a făcut. Iar eu îi mulţumesc frumos şi vă invit să pricepeţi ce este de priceput din ce ne zice ea :) Cu rugămintea că dacă şi voi aveţi astfel de poveşti, cu blogul care v-a ajutat în acest sens, să îmi daţi pe mail povestea voastră pe cristi.china at gmail.com. Şi dacă totul e în regulă cu ce ziceţi voi acolo, o să apară pe blog acilea, ca un fel de continuare a serialului, dacă vreţi.

––––

Nu mai este mult și împlinesc 6 luni de muncă în online. Și da, pot spune că am actualul job datorită blogului. Povestea nu este atât de romantică cum probabil o vedeți voi. Nu s-a întâmplat să scriu foarte frumos, cineva să mă remarce și să-mi ofere șansa vieții. Mai rar se întâmplă așa în viața reală.

Am început să scriu pe blog în 2007. Am scris timp de două luni niște porcării naționaliste. Am șters blogul. Peste vreo câteva luni am descoperit blogul Tomatei cu Scufiță și am înțeles conceptul de blog personal. Gata, îmi fac și eu! Și mi-am făcut. Și i-a mers bine. Și când îi mergea lui mai bine, l-am lăsat în paragină. Am revenit la eterna pasiune pentru scris abia anul acesta, în ianuarie.

În 2008 am cunoscut blogosfera locală, la bere și, cu toate că eu am abandonat scrisul, am rămas destul de apropiată de oamenii din spatele ecranelor. Vă povestesc asta pentru a vă explica de ce cred eu că este foarte important networking-ul.

Și-acum despre job și din nou despre Tomata. Andreea lucrează de ceva vreme în online, ca SEO Copywriter. Când a avut nevoie de un coleg, am ridicat mâna și iaca sunt 6 luni de când lucrăm împreună. A fost mult mai ușor să intru în domeniu având persoane cu experiență în jurul meu. Nu aveam nervii destul de tari pentru a trimite sute de CV-uri la agenții și kilometrice scrisori de intenție în care să le explic faptul că n-am experiență deloc, dar sunt foarte dispusă să învăț.

În concluzie, ca blogger activ câștigi două lucruri foarte importante: contacte și informație rapidă. Depinde de tine cum le valorifici.

 

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

21 thoughts on “Cum te ajută blogul la obţinerea unui job (part 2)”

  1. Cand ai blog ai marele avantaj ca lumea poate afla ceva despre tine dand click pe un link. De fiecare data cand ma uit in analytics cea mai cautata pagina a mea este cea in care ma descriu. Cred ca foarte multi dintre noi ar trebuie sa priveasca pagina respectiva ca o scrisoare de intentie. Pe principul: „nu se stie niciodata”.

  2. Ca mare amator debutant tânăr wannabe de blogăreală, stau, citesc, chibiţez şi bag la cap:

    „În 2008 am cunoscut blogosfera locală, la bere„
    „A fost mult mai ușor să intru în domeniu având persoane cu experiență în jurul meu.„

    Ahaaaaa…

      1. Scuze pentru acest răspuns întârziat.
        Ce am vrut să zic? Păi ceea ce se vede: m-au frapat acele două fraze. Ori glumeşte, ceea ce este interesant, ori spune adevărul, ceea ce este şi mai interesant.
        Părerea mea.

        1. Pe la sfaritul lui 2007 blogosfera timisoreana a inceput sa se intalneasca in „offline”. Le numim blogmeeturi si imediat il aniversam pe cel de-al 50-lea. Aproape luna de luna, ne vedem in cate o cafenea ori intr-un pub. Deci da, am cunoscut bloggerii timisoreni la bere. Preferi sa spun ca i-am cunoscut la cafea? Tot aia e…

          1. Dragă „bloodie„
            (tare nickname-ul, dacă eram angajator cădeam pe spate)
            Cafea, bere sau ţuică de prună, tot aia. Oricare dintre aceste lichide îmi amintesc de vorba lu` bunicu`:
            – Ce să-i faci, nepoate, unii ARE, alţii N-ARE.
            – Ce anume, tataie?
            – Noroc în viaţă, băi nepoate.

            1. Da, in perioada asta nu reusesti sa te angajezi decat daca ai noroc. :) Nu trebuie sa ai un IQ supraunitar, nu trebuie sa ai niste veleitati, nu trebuie sa tragi dupa tine cu niciun fel de bagaj de cunostinte. Nu. Trebuie sa ai doar noroc. Ce sa mai zic de locurile de munca unde se cer anumite calificari? Nuuu, totul tine de noroc. Asta vrei sa cred?

              How about… No :)

              1. Dragă bloodie

                Am să te rog să-ţi cauţi un corector. Pe bune.
                Se mai greşeşte o expresie într-un comentariu, se mai mănâncă o literă, mai apare câte o greşeală de acord. Plus noile reguli, cu abundenţa asta de virgule, că o să ajungem să despărţim subiectul de predicat în mod obligatoriu!!!
                (Uite, acum observ că am şi eu una la comentariul de mai sus).
                Da, dar tu te ocupi de social media şi SEO, după câte observ. Pe blogul tău observ, laolaltă cu alte chestii.
                De regulă eu îmi bag şurubelniţele prin diverse echipamente neascultătoare, de blog mă ocup ca amator.

                Să nu te superi deci dacă rămân la impresia că, în cazul tău, norocul a jucat un rol foarte important.

                1. Nu am de ce sa ma supar. Este parerea ta. Consider ca este una eronata? Cu siguranta. Iti dau un singur exemplu: nu stiu de unde ai dedus ca ma ocup de social media. Aici, trebuie sa recunosc, nu cunosc suficient, abia ma descurc sa imi administrez contul personal de Facebook :)

                  Nu vreau sa te superi nici tu, dar nici pe mine nu ma intereseaza in mod deosebit ce parere au cititorii chinezului despre activitatea mea profesionala. Ma intereseaza ce parere au colaboratorii, angajatorii, clientii etc. Asa e si normal, nu?

                  Doar am impartasit o experienta. Am si spus intr-un comentariu la un alt articol ca jobul meu este obtinut INDIRECT datorita blogului.

                  O fi noroc. Noroc ca nu m-a facut mama mai „blonda” :)

  3. Nu stiu,dar povestea pare trasa de par,cum ca a scris de sase luni pe blog si si-a gasit acestui fapt un job.Cind defapt in detailare recunoaste ca scria pe blog de prin 2007 a mai facut pauza si iar a scris si a.s m.d.Si in momentul cind a prins jubul recunoaste ca a avut noroc,cu o cunostiinta care lucra la SEO copyrither si i-a propus jobul.Doar pentru simplul fapt ca scri pe blog nu vei prinde un job daca nu ai cunostiimte si relatii.Nu vine nimeni la tine care nu te cunoaste,sa spuna,vai draga scrii pe blog?De miine te angajez eu ca scri pe blog,astea sunt povesti.

    1. Imi pare rau ca vezi lucrurile asa. Pentru ca nu sunt povesti, chiar asa se intampla. Faptul ca nu ti se intampla tie nu inseamna ca poti sa vorbesti cu atata usurinta despre altii si sa ii acuzi ca sunt povesti de ce zic ei. Parerea mea, desigur.

    2. Am avut 2-3 bloguri in 2008 si in 2009. Apoi pauza pana in ianuarie 2012. Nu e vorba de recunoscut nimic :) Pur si simplu am enumerat o serie de fapte concrete si de conjuncturi care m-au adus unde sunt in ziua de azi.

      Si nu mi-a propus nimeni jobul. Nu am avut nicio relatie. Am avut informatia, am aplicat si am dat un interviu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.