Aflăm că Mănăstirea din Curtea de Argeş şi-a făcut aplicaţie pentru iPhone şi iPad. Doamne, ajută – zic eu. Deşi legătura mea cu cele sfinte ţin mai mult de strâmbat din nas la tot ce înseamnă îngrozitor de plictisitoarele ritualiuri, care – din punctul meu de vajnic păcătos, fireşte – înseamnă timp pierdut şi care ar putea fi folosit pentru alte lucruri, mult mai lumeşti şi mai întru bunăstarea poporului.

Dar, deşi sunt un ateu nepracticant – în cuvintele lui Luis Landero – şi deşi sunt unul din cei care se enervează instant când aud de anumite aspecte neortodoxe ale ortodoxiei bisericii naţionale, susţin dreptul său, adică al bisericii, să fie prezentă în lumea 2.0.

Să dau câteva argumente. Doar câteva, pentru că această postare nu era programată, aşa că nu prea am timp de ea.

1. Religia este un produs care trebuie vândut unor clienţi. Şi aşa cum Pepsi se duce acolo unde sunt clienţii, aşa şi biserica trebuie să meargă unde sunt clienţii, adică în lumea 2.0.

2. Biserica are nu doar dreptul, ci obligaţia să se modernizeze. Suntem cam farisei (dacă îmi permiteţi termenul) când facem mişto de biserică acum la faza cu aplicaţiile, când tot noi suntem cei care am dat cu barda 2.0 în ea că e în trecut, că a rămas în vremea lui Cuza, de astea.

3. Biserica trebuie să înveţe ce înseamnă marketingul religios modern. Căci, fireşte, am trecut de vremea când se vindeau bucăţele din crucea hristică în asemenea cantităţi de s-ar fi speriat Ikea, nu alta.

4. Popii au smartphoneuri. Dacă nu înţelegeţi ce am vrut să spun cu asta, apoi ia mergeţi de daţi o slujbă şi aprindeţi o lumânare că să înţelegeţi mai bine.

Hai, gata, că şi aşa am flendurat candela mult mai mult decât trebuia pe subiectul ăsta.