Zilele trecute am asistat la un eveniment pe teme agricole, organizat de Patria Credit. Şi l-am văut pe Raul Barjac, un inginer agronom foarte simpatic, cum spunea agricultorilor prezenţi despre una alta (nu are rost să reproduc aici discuţiile, deşi au fost chiar interesante, doar că nu au legătură cu ce facem noi aici). La un moment dat, pentru a exemplifica faptul că agricultorii trebuie să aibă grijă de foarte multe aspecte ca să obţină o recoltă bogată, Raul a prezentat un slide în care vorbea despre teoria minimului. Moment în care mi-am dat seama că aşa ceva se aplică excelent şi în blogosferă. Să mă explic.

Raul exemplifica teoria minimului cu butoiul din imaginea de mai jos. Şi spunea că degeaba ai reuşit să ai foarte multe doage foarte bine făcute, la dimensiunile corecte, care să îţi asigure umplerea butoiului până la înălţimea pe care o vrei tu, căci dacă o singură doagă e mai mică şi mai prost făcută decât celelalte, se duce dracu toată strategia ta de umplere a butoiului, căci – fireşte, chestiune de mecanica fluidelor – apa se scurge tocmai în zona în care doaga cea slăbită şi prost făcută şi nedimensionată cum trebuie nu prestează corespunzător.

Aşa e şi cu bloggingul, dacă îmi permiteţi. Adică pentru a fi un blogger corespunzător trebuie să ai toate doagele corespunzătoare. Şi la figurat, dar mai ales la propriu. Hai să luăm câteva minime doage 2.0 pe care cred eu că ar trebui să le aibă un blogger care a decis că vrea mai mult şi mai bine de la ce face (e un eufesmism pentru „a deveni profesionist”, mă înţelegeţi). Cu rugămintea să completaţi şi alte doage şi să criticaţi, fireşte, doagele pe care le propun.

Doaga 1. Dorinţa arzătoare de a scrie pe blog. Care trebe să te ardă rău. Ca un foc de ăla de furnal, nu de tabără. Adică (apropo de ce slogan am văzut la ceva fabrică din Hunedoara, parcă… „Noi nu am stins focul de 125 de ani”) să fie de cursă lungă focul ăsta şi la temperatură mare. Căci incendii de astea de intensitate teribilă, dar care se sting repede şi fără urmări în afară de distrugerile aferente nu prea sunt bune, chiar deloc. Dacă blogul te arde, atunci arde-l şi tu pe el – aş concluziona, peluza gen.

Doaga 2. Să scrii pe blog. Dap, pare atât de simplu încât nici nu are rost să mă supăr pe voi când vă strâmbaţi şi spuneţi „s-a tâmpit chinezu, reinventează coada la prună”. Numai că, după ce vă trece enervarea, nu-i aşa că înţelegeţi ce am vrut să zic? Pentru că nu e de ajuns să ai doaga 1 funcţională şi se te ardă de foioioioi, mai trebuie să şi poţi/vrei/ai timp/ai inspiraţie să scrii pe blog. Ceea ce, din păcate, în cazul unora nu prea se întâmplă. Aşa că ard pe interior. De cele mai multe ori degeaba…

Doaga 3. Să poţi să scrii pe blog. Iar vă văd ridicatul din sprânceană. Absolut corect, de altfel. Aşa că vreau să precizez că prin a putea scrie pe blog eu înţeleg: să ştii limba română nu neapărat la nivel de Academie, dar nici la nivel de birt de mahala; să ştii măcar regulile de bază ale creative writting, să ştii măcar regulile de bază ale scriituri mai tehnice (adică să pui link cum trebe, să ştii cum inserezi un embed, de astea). Şi după ce le ştii pe astea de bază, poţi să te apuci, încet încet, de înălţat doagele alea, ca să fie mai încăpător butoiul.

Doaga 4. Să ai pe ce blog scrie. Aici aş intromisiona doar sesizabila dintr-o navetă Apollo diferenţă dintre un blog pe domeniu propriu, aerisit şi cu un design atrăgător şi un blog pe blogspot.com, cu fundal negru şi cu fonturile verde închis. I rest my case, pentru detalii întrebaţi în comentarii sau la poşta redacţiei.

Doaga 5. Să înţelegi că blogul e un produs. Unul foarte fain, unul special, unul splendid, dar un produs. Pe bune, vă rog nu mă luaţi cu „dar vai, cum poţi spune asta, eu fac de plăcere ce fac, cum să fie un produs ca un biscuite??” căci nu mă pasionează. Dacă vreţi să scrieţi pentru voi, scrieţi pe o foaie şi băgaţi-o într-un sertar din sipetul la care doar voi aveţi acces. Căci în momentul în care ai făcut public pe un blog ce ai de spus, carevasăzică intră pe această imensă piaţă a ideileor şi a părerilor şi băgărilor în seamă care este blogosfera şi, pe cale de consecinţă, blogul tău devine un produse. Fie că îţi place sau nu, indiferent dacă tu eşti conştient de asta sau nu. Şi doar de tine depinde dacă vrei să vinzi acest produs sau nu. Cum poţi să faci asta? Hmmm, o să scriu o postare cândva despre aşa ceva.

Dacă ai toate aceste minime doage, să ştii că s-ar putea să îţi iasă un butoiaş simpatic. Unul mic, desigur, dar simpatic. Nu e sigur, fireşte, căci nimic nu e sigur, dar s-ar putea să îţi iasă. Cum să reuşeşti să construieşti un butoi mai mare? Asta – poate – într-un alt episod…

PS Vă recomand excelenta mea scriitură despre primii 5 pasi de bază când lansezi un priect online. Unii se suprapun cu ce zic despre doage. Alţii nu. Vedeţi voi care cum. Şi vă recomand şi excelenta scriitură (doar prima parte) despre povestea unui blogger. Mulţi o să vă regăsiţi acolo…