Ia să vă zic io ceva despre doi bloggeri

Unul dintre ei este Zolty Bogata (pe numele adevărat Egyed Petru), un om care mă energizează corespunzător de fiecare dată când citesc ce scrie, un om faţă de care am tot respectul şi cu care vreau să mă întâlnesc şi faţă în faţă, nu să vorbim doar la telefon sau online. Zolty mi-a trimis un mail zilele trecute în care mă ruga să îl ajut cu ceva. Adică să pun undeva în site, oriunde, linkul către siteul ăsta, pentru că pentru fiecare astfel de gest, Zolty primeşte o suma de bani de la siteul cu pricina. Deşi putem discuta serios despre aceasta modalitate de a ajuta pe cineva, eu merg pe mâna lui Zolty şi pun siteul cu pricina în blogroll pe o durată nedeterminată (adică dacă mă hotărăsc brusc să îl scot aşa îl scot de acolo, brusc). Şi, fireşte, intră şi Zolty în blogroll, dar asta pe o perioadă definită: fix 118 ani :) Vă mai spun doar că sloganul blogului lui este „Blogul unui bogat… sufleteşte” ca să înţelegeţi ce fel e om este :)

Celălalt blogger despre care vreau să vă vorbesc este Bogdan Dăscălescu. Un ştrulibatic simpatic, degrabă băutoriu de bere şi repeduşcă amator de dixtracţii. Dar asta nu este parte lui cea mai bună. Căci, după ce a făcut parte din echipajul care a scris istorie cu proiectul cupluta.ro, acum Bogdan vrea să ajungă să vadă aurora boreală. Dar nu aşa cum ar merge orice om normal, ci cu autostopul, dormit în corturi, de astea, de oameni cu feng shuiul descentrat :)) Toată ispravă este susţinută de Cosmote, un brand care trebe apreciat pentru curajul de a răspunde „da” unor astfel de provocări.  Cum eu nu aş face aşa ceva niciodată (deşi never say never, vorba patagonezului într-un bar irlandez…), vă daţi seama că apreciez corespunzător această ispravă. Şi cum avem ceva istorie comună şi nişte interese aşijderea, intră şi Bogdan în blogrollul meu :)

Notă: Am spus de ce voi motiva fiecare intrare în blogroll, vă recomand să citiţi.

17 comentarii la “Ia să vă zic io ceva despre doi bloggeri

  1. Szasz Sebes Paul Răspunde

    Bine le spui

  2. albinuta veninoasa Răspunde

    Frumoase avansari ! Felicitari celor doi.

  3. zoltybogata Răspunde

    Sall, mulţam pt că ai pus link-ul, da este adevărat că primesc ceva pt fiecare link adăugat, nu e mult dar pe mine mă ajută mult, mai ales că se anunţă o iarnă grea. Sper să mai fie cîţi-va care să mă ajute. Mulţam şi pt cei 118 ani în blogroll şi aştept să ne întîlnim pînă la urmă. Multă sănătate

  4. marius Răspunde

    Mie NOD32 cu update-urile la zi mi-a depistat acel site (jocurionlinehd)ca avand un virus.
    JS/Kryptic/VL. trojan

    Ai grija ce site-uri promovezi…

    • spanac Răspunde

      e de la rahatul ala de nod32.
      cea mai jalnica inventie de antivirus, dupa thunderbird…

  5. zoltybogata Răspunde

    @marius; Arată aşa de la benerul publicitar, mai deschide o dată site-ul şi o să vezi că nu îţi mai găseşte nimic

    • marius Răspunde

      Ori esti prea naiv ori rau intentionat.

      • Andrei Răspunde

        Salut , in primul rand ii multumesc proprietarului acestui site ca mi-a acceptat linkul catre site-ul meu si il asigur ca Zolty ca si pana acum va avea tot sprijinul meu pt. a depasi aceasta iarna ( si moral si financiar ) . Site-ul nu are absolut nici un virus, tot ce iti raporteaza antivirusul este de la codul pentru reclama din dreapta de la epic game ads, reclama facuta in iframe , poti verifica si tu online si poti vedea ca acea atentionare este data din cauza acelui ad ( http://sitecheck.sucuri.net ) . Un site cu virusi sau un malware este blocat automat de google, iar in cazul meu nu este vorba. Multumesc si o seara placuta !

  6. zoltybogata Răspunde

    @marius; Eu cred că judeci greşit,

  7. Vlad Răspunde

    @marius, tot NOD32 am si nu detecteaza nimic. Site-ul e ok. I-am pus si eu link in blogroll.

  8. Natural Răspunde

    Bine faci, bine gasesti :))

  9. Vasi Răspunde

    interesant de curand am intrat si eu in blogging

  10. Patrice Podina Răspunde

    Salut Cristi. Oare ma mai tii minte? In Baia Mare, in urma cu aproape 100 de ani am fost colegi de scoala, e drept ca tu erai cu un an mai mare, deci … :)) esti mai batran :P OK acum trecand la lucruri mai serioase as vrea sa-l ajut si eu pe Zolty doar ca eu sunt mai nou in ale blog-ului si trebuie sa mai invat cate ceva. Dac nu ma descurc te sun maine, e ok? Seara faina si salutari Deliei, bah Delia e sora-ta :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: