Cu tristeţe, despre SMS Timişoara. Cu bucurie, despre blogging

Da, cu tristeţe scriu aceste rânduri, pentru că, din păcate, nu o să reuşesc să ajung la SMS Timişoara. Aşa e viaţa asta a mea perioada asta, nu pot să le fac pe toate cele pe care aş vrea să le fac. Şi tare aş fi vrut să ajung… Pentru că este o ediţie aniversară, este a treia ispravă Social Media Summit la Timişoara, acolo unde a început toată aventura asta cu seria de conferinţe SMS, gândită şi pusă în practică la mare fix, aşa cum fac ei lucrurile, de tovarăşii de la Revista Biz.

Ajunşi în acest moment aniversar, am zis că e timpul să fac un scurt bilanţ personal în ceea ce priveşte participarea mea la SMS-uri. Cu menţiunea că am lipsit doar de la ultima ediţie în Braşov şi că o să lipsesc şi la cea de-a treia din Timişoara. Şi o să vă dau cu liniuţe ce am de spus, ca să se înţeleagă mai bine ce am învăţat/primit/rămas cu.

– am învăţat că nu poţi cunoaşte cu adevărat o comunitate de bloggeri, că nu poţi cunoaşte cu adevărat bloggerii decât dacă te duci în mijlocul lor, îţi bei berile cu ei, te cerţi cu ei, te împaci apoi, începi să devii amic/prieten/cunoştinţă şi, în rare ocazii, dar se întâmplă, inamic.

– am învăţat că unele comunitaţi locale au cel mai frumos spirit 2.o.

– am primit amiciţie şi prietenie din partea multor bloggeri, lucru pentru care eu, ca fiinţă socială teribilă, le sunt profund recunoscător că mi-au încredinţat această onoare.

– am primit, în discuţiile cu ei, certificarea faptului că fac bine ce fac, doar că mai trebuie luat la pilă pe aici, pe acolo.

– am învăţat că unii bloggerii au nişte proiecte excepţionale, dar că sunt pastă maximă la partea de promovare şi vânzare; in extenso, am învăţat că trebuie să fac tot ce pot ca să ajut acolo unde pot ajuta.

– am primit din partea tovarăşilor de la Revista Biz încrederea lor că pot să nu le fac de râs evenimentul :))

– am învăţat că, deşi fiecare dintre noi suntem unici în felul nostru, doar împreună putem crea unicitatea.

Vă invit, dragilor, să mergeţi la SMS Timişoara. Să fiţi voi în locul meu acolo. Să păţiţi toate aceste lucruri faine despre care vă spun şi să înţelegeţi că orice ocazie ratată este o oportunitate de a nu face nimic :)

Vă invit să mergeţi să vă întâlniţi cu Cristina, Oltea, Cristina, Cristian, Alex şi atâţia alţii. Şi vă rog să vă gândiţi – aşa cum mă gândesc eu de fiecare dată – că mergeţi şi să învăţaţi ceva de la cei cu care vă întâlniţi, dar şi să îi învăţaţi voi pe ei, aceasta fiind una din frumuseţile oricărui SMS :)

6 comentarii la “Cu tristeţe, despre SMS Timişoara. Cu bucurie, despre blogging

  1. cotos Răspunde

    Sa ajungi macar in Baia Mare, daca in Timisoara nu poti…

    • Cristian China Birta Răspunde

      In Baia Mare ajung la inceputul lui octombrie, o sa anunt inainte sa facem si noi un blogmeet, o maslina, o bere, ceva :D

  2. Sabina Răspunde

    Eu nu am ajuns niciodata la un eveniment de genul in tara :( Sper sa recuperez!

    • Cristian China Birta Răspunde

      Cum dracu de nu ai ajuns niciodata??? Pardon my French :)) Pai sa faci cumva sa ajungi. Pentru toate motivele de mai sus :)

      • Sabina Răspunde

        Hahahaha :)) Ai un French adorabil. Uite asa mereu cu mnca etc si mai greu cu plecatul din localitate in timpul saptamanii. Promit sa ma conformez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *