Ca să înțelegi mai bine acest articol (nu neapărat că să îți placă mai mult :D), ar trebui să știi mai multe despre mine, așa că te invit să mă cunoști. Îți ia vreo 2 minute. Maximum!

Cea mai bună cură de slăbire

Precizez din start că nu numai că nu am făcut niciodată o cură de slăbire de aia cu rețetă și alte alea, dar că nici nu prea cred să apuc să fac așa ceva. Asta nu înseamnă că am ceva cu cei care prestează în acest  sens. Ba chiar dimpotrivă. Îmi place că au voință și că, mai ales, au conștientizat că au o problemă. Bun, e drept, recunosc, mai fac mișto de unii care îmi sunt apropiați și care știu nu numai că nu se supără, ba chiar intră în jocul ăsta :D Doar că așa ceva nu este de mine. Să mă explic.

Cu toate că nu am făcut nici o cură, cam într-un an am slăbit vreo 9 kile. Nu e mult, știu. Dar hai să ne uităm la trend: dintr-un buhai rotofei și simpatic am ajuns un buhai mai puțin rotofei și mult mai simpatic :D Și trendul acesta continuă. Așa că pe la sfârșitul anului o să fiu și mai simpatic, dar mai puțin rotofei…

Tot ce am făcut a fost să nu mă mai îmbuib atâta. Adică să nu mai ajung în situația aia că abia pot să mă ridic de la masă de cât am mâncat. Să savurez tot ce vreau, când vreau, dar cu măsură. Și uite că merge :) Așa că dacă am poftă să mănânc un ciolan cu fasole, bag fără probleme. Doar că mai puțintel. Dacă vreau să mănânc niște costițe cu cartofi țărănești, înfulec lejer. Doar că mai puțintel. Dacă vreau să bag o înghețată de vanilie cu caramel, bag de foioioi. Doar că nu o caserolă de 1000 ml, ci jumătate din ea :D Și tot așa, ați înțeles ideea.

Am ales calea asta pentru că (și asta e o condiție esențială, după capul meu, când faci absolut orice în viață) mă cunosc atât de bine încât știu că frustrarea că, spre exemplu, nu pot să mănânc eu înghețata mea preferată când vreau eu, căci nu știu ce regim îmi interzice asta, face mult mai multe daune în capul meu (căci și așa am doar câțiva neuroni pierduți…) decât face înghețata pentru corpul meu. Altfel spus, privit în context, e mai rentabil să nu mă enervez că nu, decât să mă îngraș un pic că da :D

De ce vă spun toate acestea. Pentru că mă întreabă cei cu care nu m-am văzut de muuultă vreme, cum de am reușit să devin puțintel mai zvelt. Păi tocmai ce v-am spus: puțintel mai puțin :)

11 comentarii la “Cea mai bună cură de slăbire

  1. Gabitelu Reply

    d-apai, mai draga, eu de cum am citit titlul mi-am zis (dupa ce am exclus varianta ca ai fi si tu nebun:P) cea mai buna cura de slabire e… sa nu mai mananci :)) Am intuit bine ;)
    Pe partea serioasa, sunt de acord cu tine. Usurel, catinel, trecem dealul mare. :)

  2. Ovidiu Reply

    Corect. Asta zic şi ultimele cercetări în domeniu.

    Adică… până la urmă îţi trebuie doar puţină judecată limpede şi bun simţ pentru ca să scuteşti timpul şi banii pe o cercetare ştiinţifică care confirmă înţelepciunea populară… :))

    Şi (ne) devii şi mai simpatic şi mai suplu.

  3. cotos Reply

    Si eu am slabit mult..Dar eu am facut miscare multa..Sala de forta, dar doar ardere..Si mancat mai putina paine…Mi-a iesit…

  4. Cris-Mary Reply

    Cred ca e una din cele mai sanatoase variante de slabit usor fara a fi nevoit sa nu mai mananci ce iti place.. uneori nu avem masura si asta ne dauneaza.. putin e mai bun..eu am pus-o pe mama sa puna mancare in farfurii mai mici ptr ca totul era in farfurii mari si parca nu-i frumos sa lasi in farfurie asa ca mancam ca un purcel..

  5. Cristian China Birta Reply

    Am uitat sa va spun despre bere. Nope, acolo nu fac compromisuri :D

  6. Em Reply

    Si un pic de sport nu strica niciodata!

  7. Catalin Petru Reply

    De vor sa vada povestea cum am pus sus/slabit 35 kg invit oamenii pe blog la mine.
    Altfel, mancand normal, nu ne ingrasam.
    Mancand anormal, ne ingrasam.

  8. Andreea Reply

    Am incercat foarte multe metode de slabit de-a lungul timpului! Am incercat de la diete la pastile de slabit – toate au plusuri si minusuri; Din ce am incercat eu, dieta dukan este cea mai eficienta – chiar si pe termen lung. Daca vreti sa slabiti iar mai apoi sa va mentineti, incercati-o! Merita!

  9. Diana Reply

    Un articol foarte interesant, parerea mea este ca Dieta Dukan este una foarte buna, eu acum sunt la etapa de “atac” si am slabit deja 5 kilograme.

  10. eliza Reply

    Da cu siguranta, o multime de diete care mai de care mai atractive pentru corpul nostru, am incercat o multime de astfele de diete dar..o batalie fara sfarsit. O multime de minciuni spuse de toata media.. http://vorbesteliber.com/minciuni-despre-dietele-de-slabire/ Intradevar doar noi ne stim organismul si ar fi bine sa ne schimbam dieta din cand in cand nu sa ne umplem de tot felul de medicamente ciaiuri si alte produse asa zise “diete pentru slabit”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.