Când eram mici, dacă ne întreba cineva ”cine este prietenul tău cel mai bun”, nu ezitam nici o milisecundă cu răspunsul. Singura problemă (de fapt, nu era nici o problemă, ba chiar dimpotrivă) era că nu ziceam doar un singur nume, ci mai multe. Cu cât eram de vârsta mai vlăstară, ca să zic așa, cu atât ziceam mai multe nume :)
Apoi, pe măsură ce anii au trecut, numele deveneau din ce în ce mai puține. Iar timpul de reacție la întrebarea cu pricina din ce în ce mai lung. Până când, la un moment dat, nici tu nu știi când s-a întâmplat asta, nu ai mai putut să răspunzi decât după mult timp de gândire. Dar de cele mai multe ori evitai întrebarea și schimbai vorba. E drept că lumea nu te prea mai întreabă asta. Pentru că și lumea asta despre care vorbim a urmat același traseu ca tine. Pentru că și lumea asta despre care vorbim ar avea aceeași reacție la întrebarea care devine, din ce în ce mai mult, pe măsură ce trec anii, nerostită.
Când un adult întreabă un copil întrebă un copil ”cine este prietenul tău cel mai bun?” înseamnă multe lucruri. Inclusiv o strângere de inimă că el, adultul, nu ar putea răspunde la această întrebare și că, dintr-un soi de vinovăție neasumată, vrea să vadă că așa ceva, ”prietenul tău cel mai bun”, încă există și că el, adultul, a avut și el așa ceva, cândva, nici nu mai știe când…
Viața are un stil aparte de a da noi și noi sensuri expresiei cel mai bun prieten. Căci fiecare cuvânt din această expresie are alte înțelesuri pe măsură ce trec ani. Și fiecare dintre noi înțelege altceva din fiecare cuvânt. Prieteniile se schimbă, se transformă, evoluează, se dezvoltă și, uneori, se strică. Cele mai triste (dar, poate, cele mai firești…) sunt cele care mor singure. Avem toți prieteni la cataramă din copilărie cu care nu am mai vorbit de ani de zile. Prietenia în acest caz a devenit amintire și, de aceea, poate că e cel mai frumos tip de amintire.
Se spune că prietenii adevărați sunt alături de tine și la bine și la rău. Dar poate că prietenii adevărați sunt cei care sunt alături de tine și în momentele dintre aceste extreme, bine și rău. Căci în momentele extreme sentimentele intense te împiedică să vezi cu adevărat cine și de ce îți este alături. Prietenii adevărați sunt cei care te sună din senin să te întrebe ce mai faci și să îți zică, simplu și fără nici un alt înțeles, ”măh, am vrut să te mai aud, că mi s-a făcut dor de tine”. Prietenii adevărați sunt cei care nu așteaptă ziua ta să îți zică ”hai să îți fac cinste cu o bere, că îmi pari cam însetat”. Prietenii adevărați sunt cei care îți spun că ești bou atunci când cred ei că ești bou, nu când îi întrebi tu dacă ești bou.
Opriți-vă o clipă din ceea ce faceți și gândiți-vă dacă ați putea răspunde, acum, la întrebarea ”cine este cel mai bun prieten al tău?”. Dacă aveți răspunsul pe buze, puneți mâna pe telefon și sunați acel prieten. Pentru că sunteți printre acei oameni norocoși, cărora viața le-a dat unul din cele mai simple și, totuși, unul din cele mai complicate daruri: prietenia :)
11 thoughts on “Cel mai bun prieten”
iote, asta imi placu :)
daca e totusi s-o zicem p-a dreapta, copiii sunt naivi si de aia cred ca toti sunt prietenii lor, apoi deabia la maturitate ajungi sa cerni si sa alegi. Dupa mine, sa fie cineva prietenul meu este un privilegiu acordat ;) Standardele mele s-au cizelat, sa le numim asa, din copilarie si pana acum.
Nu cred ca e vorba de standardele fiecaruia.. e vorba de faptul ca pe masura ce se inainteaza in varsta, lumea devine mai rea si mai parsiva.. mai pe interes. Singurul interes la 8-12 ani din partea celor din jur era sticla de apa pe care o aduceai in spatele blocului, cand toti erau insetati de la atata fotbal.
Presupun ca sunt norocoasa ca am un nume in minte. Dar sa stii ca prietenia trebuie si mentinuta, intelegandu-se ca nu se exploateaza, se lasa deoparte prejudecatile, se iarta micile greseli si se accepta persoana asa cum este ea. Prietenia asta „fidela” trebuia sa fie de ambele parti, sa dai si inapoi ceea ce primesti. OK, acum ca recitesc postul tau si mai analizez oleaca, imi dau seama ca sunt al naibii de norocoasa. Uneori un prieten bun face cat zece amici, daca nu mai mult.
Pingback: Recomandarile de azi | Feri Teglas – blog
Cand esti copil nu sti ce este mandria sau orgoliu si iar nu sti cum sa ti supararea, apoi cresti, lucrurile astea se dezvolta, apoi ti se par mai importante si uiti ca o prietenie adevarata se dezvolta in timp. De multe ori o aseman cu o casnicie, trebuie sa oferi ca sa primesti:) trebuie sa asculti si sa nu judeci si nu in ultimul rand sa iubesti neconditionat:)
Felicitari, scris din suflet, cu mult bun simt si atat de frumos…
Am auzit, nu de la puține persoane, spunând mai în glumă mai în serios că cel mai bun prieten este/va fi cândva câinele. Asta,din nefericire, spune multe despre natura umană. Însă, prieteniile de care aduci aminte în articol sunt puține dar unice. De ce? Pentru că acel sentiment pe care-l ai atunci când prietenul tău cel mai bun îți dă o mână de ajutor la ora 3 dimineața este unic.
Exact acum am trimis un mesaj la Bologna, unde locuieste cea mai buna prietena a mea. Mersi, pentru articol, Cristi!
Stimabililor, daca v-am atins cat de cat la coracon inseamna ca nu fac chiar umbra degeaba pamantului :)
Am norocul sa am mai multe nume in minte… E adevarat ca unele s-au schimbat in timp, dar sunt si extrem de norocoasa sa am prietenii vechi de 30 + de ani, de 18 si chiar „tinere” de cativa ani…
le-am scris oamenilor astia de curand: http://www.cosminapacurar.ro/despre-prietenie/
frumos de tot !!!!