Câți români au făcut gestul Prințului Charles?

Am primit pe mail informația cam distractivă (dacă e să te gândești la asocierea dintre ditai Prințul Charles și ce utilaj/cositoare pentru cei din Valea Zălanului, căci tocmai asta era știrea, faptul că moștenitorul coroanei regale britanie a dăruit cositoarea cu pricina unei comunități de români), drept pentru care am zâmbit. După care, însă, m-am gândit la faza din titlu. Și chiar așa vrea să știu dacă există niște nume mari de români (scuzați această expresie, dar am încercat să fiu cât mai neutru cu putință) care s-au dus în comunitatea respectivă și au zis ”fraților, v-am adus și io un tractoraș (gen)”, fără să îi fie rușine că face așa ceva sau, mai important, dovadă că s-a gândit la oamenii aceia.

În fine, vorbesc și eu să nu adorm. Căci ce dracului de subiecte sunt astea când țara arde după ce a votat acei oameni ”de votat”, acei ”oameni între oameni”, acei pentru care ”a venit vremea schimbării”, acei pentru care bla bla bla, bla bla bla.

PS. Utilajul agricol a fost adus la reședința Prințului Charles din Valea Zălanului, județul Covasna, de către reprezentanții Fundației ADEPT Transilvania – din comunicatul oficial.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “Câți români au făcut gestul Prințului Charles?”

  1. Dincolo de lipsa de interes pentru teara a „alesilor neamului”, cred ca mai este un secret: educatia… Printul Charles are o cu totul alta educatie decat miticii si gigeii de la guvernare… Atentia fata de binele celuilalt, la scara mica si la scara mare, are mult de a face (si) cu educatia, cred

  2. Poate or exista si astfel de romani, dar nu-i stim noi. Gestul e nobil fara indoiala ( asemenea donatorului ), insa nu cred ca stie foarte bine caracterul locuitorilor autohtoni. Sa nu uitam totusi cata aparatura medicala moderna zace degeaba prin spitale…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)