Care e faza cu Horia Brenciu?

Din păcate (căci așa îmi zice lumea, că e din păcate), nu am ajuns la nici un concert de-al lui Horia Brenciu. Din diverse motive. Printre care faptul că, nuș de ce, parcă nu suntem din aceeași lume, parcă io am de făcut ceva în viață și el altceva. Deși avem prieteni comuni care îmi spun că e pe feng shuiul meu, adică pe hlizeală și pe simțire de bine. Nu știu, până la proba contrarie nu zic nimic :D

Tot ce pot să zic este că aproape am fost la concertul lui de la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2012. Spun aproape pentru că în timp ce mă apropiam de piața unde Horia performa, s-a terminat spectacolul :)) Am auzit ultimele acorduri, bisul, alea alea și stop joc. Dar ce m-a surprins foarte tare este că, deși ploua mocănește și era vreo 11 noaptea, piața era plină de oameni veniți să îl asculte pe Brenciu. Sau, mă rog, #conformunorstudii să îl vadă pe Brenciu cum (se) prestează :D

Mă gândesc, cu mintea mea, că nu or fi chiar toți cei care îi laudă showul niște loviți cu pucul. Și că omul chiar are talent măcar în a face spectacol. Drept pentru care, pentru a pune punct forever acestei adânci meditații :D, o să încerc să ajung la un concert de-al lui să văd și io care e faza :)

Credit foto: Sebastian Marcovici

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)