Am nevoie de 500 de euro de la un sponsor

Banii nu sunt pentru mine. Ci pentru Ovidiu Dărămuș, care abia ce s-a întors din Burundi și se pregătește să plece în Amazonia. Nu să facă turism, ci să ajute oameni. Mi-e și greu să spun mai simplu de atât ce face el acolo. La fel cum mi-e foarte greu să nu mă emoționez când vorbesc despre ce face Ovidiu, un om cu o inimă atât de mare încât vrea să dea și altora din ea :)

Pentru a ajunge în Amazonia, Ovidiu mai are nevoie de 500 de euro. Restul de bani i-a făcut rost cum a putut. Vă dați seama că numai drumul până acolo costă o grămadă. Așa că mai trebuie 500 de euro. Drept pentru care lansez următoarea provocare. Sau ofertă. Sau rugăminte. Sau mână întinsă către cineva care să îl ajute pe Ovidiu să ajute oameni.

Ofer banner de 300×250 pe chinezu.eu și sportlocal.ro, precum și câte 2 advertoriale pe cele două siteuri menționate pentru compania care se implică să îl sponsorizeze pe Ovidiu cu 500 de euro.

Și fac un apel către alți bloggeri să se alăture acestei inițiative. Adică să îmi spuneți în comentarii dacă sunteți dispuși să puneți și voi un banner sau să scrieți o postare de mulțumire pe blogurile voastre (sau amândouă), ca un fel de ”mulțumesc” pentru compania care îl va sponsoriza pe Ovidiu. Cu cât suntem mai mulți, cu atât cresc șansele ca Ovidiu să primească acești bani cât mai repede.

Mai zic doar atât: mă simt foarte onorat că Ovidiu a avut încredere în mine să mă lase să fac acest apel. Foarte onorat :)

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

23 thoughts on “Am nevoie de 500 de euro de la un sponsor”

  1. Desi tema blogului meu este fara sidebar-uri, o voi modifica si voi pune un banner pentru donatorul celor 500 euro. Voi avea pretentia la un banner alb-negru. Il voi afisa 30 zile.

  2. Pingback: Am nevoie de 500 de euro de la un sponsor | gadgetcontrol

  3. Pingback: Leapsa puerila! « CEL MAI MINUNAT BLOG!

  4. Subscriu si eu cu un banner pe site si cu tot ce mai este nevoie baga-ma si pe mine in lista chinezu deja am postat si eu articol pe site si daca este nevoie si cu banner in sidebar pe prima pagina si in toate sub paginile.

  5. Pingback: Din Burundi in Amazonia | Bartiş

  6. Pingback: “N-am ce face, ma plictisesc, si viata a trecut” Din Medias, tanar voluntar in Africa? Ovidiu Daramus | Catalin PETRU – blog de mic antreprenor maratonist

  7. Pingback: De la lume adunate, bine intentionate | Pagina personala Marius MatachePagina personala Marius Matache

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.