Ovidiu Dărămuș s-a dus în Burundi. Pentru că așa a simțit el nevoia să meargă să ajute. Eu mă cam fâsticesc în fața unor astfel de oameni și îmi ridic pălăria în fața lor. Și simt că măcar atât pot să fac și eu, să spun lumii, celor care îmi fac onoarea să mă citească: printre noi sunt oameni ca Ovidiu și ar trebui să ne mândrim cu asta!

L-am rugat pe Ovidiu să îmi spună povestea lui. Dar cum timpul său este foarte limitat, pentru că se pregătește de o nouă plecare, de data aceasta în Amazonia, am ajuns la un compromis, care ne place amândorura :D Adică am decis să preiau pe chinezu.eu interviul pe care ovidiu l-a acordat celor de la Ziarul de Nord din Mediaș. Menționez că am insistat foarte mult să am acordul celor de la această publicație înainte de posta interviul aici la mine, acord pe care, firește, l-am primit :) Așa că vă invit să lecturați aceste rânduri și, ca bonus, să vă uitați și la filmul de mai jos.

Un reportaj din zona marilor lacuri africane – Ovidiu, un român în Burundi

Pe Ovidiu l-am cunoscut într-una din zilele trecute și am aflat că e implicat în câteva proiecte umanitare, dintre care unul din cele mai importante s-a desfășurat anul trecut în centrul Africii, în Burundi, o țară aflată chiar pe malul lacului Tanganyika. A acceptat să ne acorde un interviu pe această temă. Îl puteți citi mai jos:

Rep: Salut Ovidiu, ce ne poti spune despre proiectul in care ai fost implicat anul trecut, unde s-a desfasurat?
Daramus Ovidiu: Proiectul s-a desfasurat in zona centrala a Africii, in Burundi, o tara la sud de ecuator. Am fost in zona rurala a tarii, intr-un sat numit Gafumbegeti din provincia Cibitoke, foarte aproape de granita cu Rwanda si Congo.

Care e motivul pentru care ai participat?
Am vazut o oportunitate in a fi prezent intr-o tara din lumea a treia pentru a ajuta niste oameni care nu cunosc beneficiile civilizatiei si care au nevoie de ajutor si educatie.

Cate persoane au fost implicate in acest proiect?
Au participat 65 de voluntari din 10 tari diferite.

Care a fost itinerariul calatoriei?
Calatoria a inceput in Germania, unde s-a reunit intreaga echipa si unde am primit ultimele informatii despre misiune. Apoi ne-am deplasat in Belgia, de unde am luat o cursa a Ethiopian Airlines până în Bujumbura, capitala Burundi, cu escale în Paris, Addis Abeba (Etiopia) și Kigali (Rwanda). În interiorul țării ne-am deplasat cu cateva microbuze foarte populare acolo, denumite în mod popular “Matato”.

Care sunt cele mai mari diferente intre tara noastra si a lor?
Totul e diferit acolo. In primul rand sunt diferentele geografice si climatice. Fiind tara ecuatoriala, ziua e egala cu noaptea tot timpul anului si temperatura e relativ constanta, cu doar doua sezoane – sezonul secetos si sezonul ploios.
Din punct de vedere al societatii si al nivelului de trai, ne putem considera foarte bogati. Tara a fost foarte instabila din punct de vedere politic pana recent, a trecut printr-un sangeros razboi civil si saracia atinge cote universale. De altfel, Burundi e a doua tara ca saracie de pe glob. As vrea sa mentionez totusi si cateva aspecte pozitive. Tara abunda in plante si fructe tropicale extrem de gustoase si apreciate iar locuitorii, in ciuda saraciei lor, sunt prietenosi si primitori.

Cu totii stim ca in Africa, cei mai multi oameni sunt foarte saraci si traiesc in conditii extreme. Ai avut ocazia sa vezi asta, nu? Copii ce sufera, bolnavi…
Din pacate, lipsa de educatie si igiena precara determina numeroase suferinte. Inexistenta unei surse de apa curenta combinata cu lipsa educatiei sanitare si natalitatea scapata de sub control duc la numeroase boli la copii. Ce e cel mai trist e faptul ca din punct de vedere social, cultura lor e opusul celei europene: femeile duc „greul” in casa, nu barbatii. Asta le rapeste mamelor din timpul ce-ar trebui sa-l dedice copiilor lor, iar cei mici se cresc unii pe altii in conditii vitrege.

Ce impresie au avut locuitorii vizavi de proiect? S-au bucurat de ajutorul primit?
„S-au bucurat” e foarte putin spus. Sosirea noastra in satul lor poate fi comparata cu sosirea unei celebritati hollywoodiene printre noi. Mii de oameni ne-au asteptat ore in sir de-a lungul strazilor satului, aclamand in extaz sosirea noastra printre ei si inghesuindu-se cat mai aproape de noi pentru a ne ura bun-venit. Unii dintre ei nu mai vazusera niciodata oameni albi, iar majoritatea copiilor pe care i-am ajutat nu mai avusesera niciodata un dus, haine noi, jucarii si dulciuri.

Ati putut comunica intre voi? Ei ce limbi vorbesc?
Am beneficiat de suportul a 10 translatori locali, care au tradus din engleza in kirundi si swahili. Kirundi e limba nationala, swahili e o limba cunoscuta in Africa centrala, iar cativa dintre oamenii mai „educati” ai satului vorbeau franceza – Burundi a fost colonie franceza pana in anul 1962

Cat a durat proiectul? In ce conditii ati trait acolo?
Proiectul a durat doua saptamani. am avut o zona de campanie securizata cu sprijinul guvernului si am dormit in corturi. Am fost organizati in echipe, iar o parte a membrilor proiectului s-au ocupat cu administratia – prepararea hranei si administratia zonei de camping. Am avut apa curenta si curent electric cu ajutorul unui generator.

Ne-ai povestit despre sosire si despre prima impresie. Cum a fost ultima zi de proiect?
Ultima zi a fost la fel de emotionanta ca si prima. De data aceasta, sutele de oameni erau cuprinsi de tristete si disperare: stiau ca e ultima zi in care pot primi ajutor si se inghesuiau sa prinda un loc cat mai in fata pentru ca era evident ca nu puteam sa ii ajutam pe toti.

Exista un „bilant” al activitatii de acolo?
Desigur. Cifrele ne-au indicat la final ca am acordat asistenta medicala la peste 1000 de persoane, am oferit baie, haine curate si educatie la aproximativ 800 de copii si am servit in jur de 11.000 de portii de hrana (o medie de 800 de portii la fiecare pranz, recordul e detinut de o zi in care am hranit 1000 de oameni). Deasemenea, una dintre echipele de voluntari a oferit si „conferinte” zilnice pe teme de sanatate si igiena pentru a-i ajuta sa-si imbunateasca vietile.

Ce impresie ai avut dupa ce-ai venit acasa de-acolo?
Dupa ce m-am intors acasa am tras concluzia ca trebuie sa fiu mai multumit de viata pe care o duc, sa incerc sa ma plang mai putin si sa fiu mai optimist si mai recunoscator pentru posibilitatile pe care le am. si, in masura posibilitatilor, sa-i ajut pe cei din jurul meu.

Ai mai fost implicat intr-un asemenea proiect? vei mai participa in altele noi?
Nu, inainte de Burundi nu am mai fost implicat intr-un asemenea proiect, acesta a fost prima experienta umanitara de acest tip pentru mine. Altele noi? Pai… proiectul din acest an se va desfasura in Amazonia, in jungla, si se va concentra pe sprijinul medical ce poate fi oferit locuitorilor catorva sate insirate de-a lungul Amazonului. Insa exista o dificultate, faptul ca totul e voluntar ma face sa depind foarte mult de factorul financiar. Am reusit sa fac rost de o parte din banii necesari misiunii insa am nevoie de suport. Daca voi reusi sa strang in timp util suma ramasa, voi fi acolo.