Vreau Echipa Bloggerilor pentru un eveniment umanitar

Vreau să spun, pentru început, că drumurile mele în 2.0 și nu numai se vor întâlni mult mai des decât până acum cu drumurile pe care merge, de câțiva ani buni și cu rezultate excepționale, organizația Salvați Copiii. O să vă mai povestesc eu despre asta mai multe. Dar nu acum. Căci mă grăbesc să vă spun despre ce este vorba și ce vreau sufletul meu de la voi :)

Stați puțin. Că mai trebuie să zic ceva. Să îmi declar admirația pentru un om ca Gabriel Solomon. Care, dacă ar trăi într-o altă țară, în care să ne respectăm valorile și să încercăm să le dăm tot sprijinul din lume, ar avea deja o statuie la câte face pentru atât de multă lume care are nevoie de ajutor. Și să vă mai zic cât de tare îl respect pe Bogdan Antohe, cel care, după mine, este sufletul Smart Atletic. Vă spun aceste lucruri pentru că amândoi sunt implicați în evenimentul despre care vă zic mai jos.

Vreau să avem o Echipă a Bloggerilor la evenimentul de alergare pe bandă, la Băneasa Shopping City, unde Gabriel Solomon va alerga 24 de ore, da, ați auzit bine, 24 de ore pe bandă, pentru a susține proiectul ”Fiecare copil contează”. Când zic ”echipă” mă refer mai degrabă la faptul că vreau să văd cât mai mulți bloggeri prezenți la eveniment. Sau care să promoveze acest eveniment așa cum știu ei cel mai bine să o facă, din suflet, adică.

Vă rog să vă înscrieți și să alergați. Din păcate, eu nu pot să particip, pentru că sunt plecat din București. Dar știu că voi o să mă reprezentați cu cinste și mult mai bine decât aș putea să o fac eu :)

Vă mulțumesc!

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

16 thoughts on “Vreau Echipa Bloggerilor pentru un eveniment umanitar”

  1. Să zicem că înţeleg scopul final al acestei întâmplări, dar care este legătura între alergatul pe bandă şi naşterile premature atunci când ţinta este educaţia sexuală şi dotarea maternităţilor?

  2. Pingback: O mana intinsa catre copii. » Miere de Albine Ioan Sabadus

  3. Pingback: O mana intinsa catre copii. »

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)