De ce scriu la atât de mare distanță de weekendul în care am fost în Cantonament 3.0? Pentru că m-a cam lovit la coracon ce s-a întâmplat acolo. Și a trebuit să rumeg un pic. Mai ales că am și luat o decizie majoră în ceea ce mă privește, iar asta te pune un pic pe gânduri. Dar acum am terminat perioada de meditație, cum ar veni, și vă raportez ce și cum mai jos.

Întâi decizie pe care am luat-o: la anul voi participa singur singurel la Trichallenge, proba Sprint, adică, tradus, o să bifez în aceeași zi 750 m înot, 20 km bicicletă, 5 km alergare. Dap, am zis am zis! Să vă povestesc cum am luat această decizie. Îl ascultam pe Steven van Groningen cum ne povestește despre pregătirea lui pentru Ironman (adică 4 km înot, 42 km alergare, 180 km bicicletă în aceeași zi…) și mă gândeam ce bine ar fi să îmi fac un pic de timp să mai alerg și eu, să mai ies cu bicicleta, de astea, dar că sunt prea prins, am multe pe cap, poate mai încolo, știți voi, de astea. La un moment dat Steven mă lovește dur și irevocabil cu următoarea zicere: e bine ca măcar din când în când să mergem într-o zonă în care competența noastră se apropie de zero și să ne demonstrăm că putem fi competenți și acolo. I-am reproșat mai apoi, în glumă, că ce a zis a fost cu țintă la mine, că io așa am simțit-o :D A fost momentul în care am zis ”măh, chinezule incompetent la sport care ești, ia hai mișcă mai cu talent”. Ceea ce urmează să fac cât de repede… Poate îl combin și pe Cristi Mărgărit să îmi dea niște sfaturi :D

La Predeal am făcut o chinuială de alergare care, zic unele voci, a adunat – cu pauze, răsuflări, alea alea – vreo 3 km. Io nu am calculat, că abia puteam respira, ce să mai… :)) După care am băgat niște km pe bicicletă. Aici mi-a plăcut, mai vreau, mi se potrivește :D

Mi-a mai plăcut în cantonamentul nostru 3.0 atmosfera de acolo. Mă refer la relațiile dintre oameni, atât de deschiși, atât de cu cărțile pe masă, de săritori, de funcționare pe sistemul ”ai nevoie de ceva, spune și poate reușim să ajutăm”. E drept că și Casa Bunicii, unde am fost cazați, era ca o cabană unde ne-am adunat ca prietenii într-o tabără. O recomand celor care funcționează pe sistemul ăsta :) Ocazie cu care Alina a aflat că bloggerii sunt oameni mult mai faini decât alte multe categorii pe care a avut ocazia sau ghinionul să le întâlnească :)) Iar bloggerii au primit-o fără fandoseli în mijlocul lor, că dacă au văzut că e fată de comite fără fițe și alea alea imediat s-a legat caterinca :D

Vreu să îmi ridic, din nou, pălăria în fața lui Bogdan Antohe. Extraordinar cât optimism și atitudine pro-activă degajă omul ăsta, sunt mare, mare fan! Dacă nu ar fi fost el, nu s-ar fi realizat niciodată atât de multe lucruri pe partea asta de sport. Chapeau! Și dacă tot suntem la capitolul de fani, îmi depun oficial adeziunea la Smart Atletic, cu mentiunea că trebe să îi dau și lui Vlad Stoica vreo 3 beri să mi-o aprobe, desigur :D

Salut pasiunea lui Șerban și îmi doresc să văd din ce în ce mai mulți oameni care să gândească așa și să facă ce face Șerban cu echipa. Chapeau!

Și cum aș putea să închei această postare fără să amintesc de devastatorul tort oferit de Cofetăria Armand și din care unii (nu spunem cine :D) au mâncat vreo 4 felii :D

O să mai scriu o postare. Cu multe poze. Căci o să vedeți niște chestiuni pe acolo de foioioioi :))