M-am apucat să mă uit la Urzeala Tronurilor. Pe HBO GO

Despre cât de corespunzător apreciez ce a făcut și  face HBO pentru coraconul meu de cinefil, am spus, nu repet că nu cade bine la tenul 2.0 :D Faza și mai faină este că acum avem HBO GO, unde, dacă sunteți așa ca mine, care în ultima vreme am ratat la greu filme (ce să fac, așa sunt vremurile…), puteți să le vedeți fără probleme și la calitate numero 1, cum ar veni.

Faza mai ciudată este că ai tare multe de unde să alegi. Serios, bre, nu râdeți :)) Păi ia să vă văd cum o să alegeți voi între ”Urzeala Tronurilor” (bine, v-ați prins din titlu că io la asta am început să mă uit, căci, firește, am ratat-o când a fost la TV), ”Camelot”, ”Generația Morții” sau ”Spartacus”. Sau (ca să vă zic ce vreau să văd în tura 2) ”The Ricky Gervais Show”. Ei, v-a cam trecut râsul, nu? :)) Căci, puse cap la cap, ce găsiți pe HBO GO înseamnă 600 de ore de producții de calitate. Repet, pentru cei care au deschis ”televizoarele” mai târziu: 600 de ore de producții de calitate. Adică, tradus în limbajul peluzei, vreo 400 de meciuri de fotbal (fără prelungiri, firește), tradus în limbajul celor care se duc la shopping în mall (:D) vreo 300 de ore de shopping și tradus în limbajul amatorilor de filme bune, vreo 600 de ore de filme bune :))

Unii mi-au sugerat să mă uit la ”Spartacus” prima dată. Dar am zis că îl las un pic mai încolo pentru că, fiind un fan feroce al istoriei Imperiului Roman, o să fiu foarte pretențios cu ce o să văd și vreau să mă pregătesc psihic :D Alții mi-au spus că trebe neapărat să văd ”Imperiul din Atlantic City”. Iar unii (glume de atelier, ce să mai… ) mi-au zis să mă uit la ”Bine dotat”… După cum puteți lesne vedea, fiecare cu gusturile lui. Bine că este de unde alege pe HBO GO :D

Cei mai atenți dintre voi ați observat deja că toată vorbirea de până acum a fost despre seriale. Nu despre filmele alea filme, ca să zic așa. Care filme sunt dintr-un alt film, cum ar veni. Despre care o să vă povestesc, cu voia dumneavoastră, în ”epidoadele următoare”… :)

Despre HBO GO:
–  serviciul este accesibil de pe orice calculator, tabletă sau telefon cu conexiune la net. Partea faină este că folosește o tehnologie care adaptează calitatea imaginii în funcție de viteza conexiunii, ceea ce înseamnă, tradus, că nu mai stai cu imaginea blocată fix când e faza cea mai intensă din film, cum se întâmplă îndeobște, firește, cât să te enerveze corespunzător :))
– oferta este înnoită săptămânal. Oricum ai 24 de ore din 24 acces la peste 600 de ore de producții HBO-iene. Timp să le vezi să ai :))
– pentru moment serviciul HBO GO este disponibil în rețelele Romtelecom Dolce, INES și PACRIS, dar urmează și alți operatori în curând

17 comentarii la “M-am apucat să mă uit la Urzeala Tronurilor. Pe HBO GO

  1. Ionut Răspunde

    ehe, ma bucur ca ai descoperit filmul, am vazut prima serie si primele doua episoade din cea de a doua serie, filmul este bestial, am scris si eu, la un moment dat, un articol despre film http://pavelionut.eu/urzeala-tronurilor

  2. chinezu Răspunde

    @Ionut
    Mah, nu e vorba ca l-am descoperit, caci stiam de el. Si tocmai pentru ca imi parea din ce vedeam io in promo ca e cam pe coraconul meu, am preferat sa nu vad serialul pe sarite, ci organizat, temeinic, constiincios :D

  3. cc696 Răspunde

    Deci HBO GO.. Am bagat la cap pentru cand or baga si la RDS.

    • chinezu Răspunde

      @cc696
      Asa sa faci :D Desi, intre noi fie vorba, creeaza dependenta… :))
      Dar te descurci, nu am greturi :D

  4. Sorin.C Răspunde

    In weekendul acesta am terminat prima serie si primele 2 episoade din seria a 2-a… este foarte tare… acum astept un episod pe saptamana si nu este prea placut :))

    • chinezu Răspunde

      @Sorin.C
      Auzi, bre, dar nu uiti de la o saptamana la alta ce se intampla? :))
      Intreb pentru ca cred ca la Isaura nu am mai stat sa vad un serial pe sistemul un episod pe saptamana :))

  5. Bijuterii Răspunde

    De asta HBO a ajuns cel mai vizionat post de filme… sunt tari si fac lucrurile cum trebuie.

    • chinezu Răspunde

      @Bijuterii
      In ciuda unora care imi recomand sa sterg comentarii de genul celor pe care l-ai postat tu (ma intelegi, cica sunt chestii de astea de SEO and bla bla) eu o sa il las, dar cu rugamintea sa imi zici (ca sa vad ca nu doar ai vazut lumina si ai intrat :D) sa imi zici ce film iti place de pe HBO GO. Atat. Hai ca nu e greu, arati si ca participi la discutie :D

  6. Sorin.C Răspunde

    @Chinezu – mor daca nu il vad saptamana urmatoare… pt ca s-a terminat episodul gen… „vreau sa vad mai mult!”… si chiar trebuie sa il vad altfel devin maniaco-depresiv:)))… intelegi?

  7. Razvan Răspunde

    E o alegere bună, serialul Game of Thrones, totuşi nu înţeleg traducerea asta Urzeala tronurilor :). Îţi recomand să te uiţi şi la Spartacus, ai două sezoane întregi.

    • chinezu Răspunde

      @Razvan
      Pai la Spartacus ma gandeam si eu in transa a doua. Am vazut cam jumatate din primul episod si m-a cam enervat ca zici ca era desene animate :)) Dar lumea zice ca e bun serialul, asa ca o sa ma sacrific si o sa il vad :))

  8. Sorin.C Răspunde

    Spartacus chiar a fost tare… dar vezi ca intre cele 2 sezoane este un sezon de legatura… cu ce s-a intamplat in casa Batiatus inainte sa apara Spartacus si se numeste Spartacus: Gods of the Arena ;)

    • chinezu Răspunde

      @Sorin.C
      Cum sezon de legatura, frate? Ce inseamna asta? :)) Adica doar cateva episoade sau cum? Iarta-ma, dar lamureste un chinezu confuz :D

  9. Sorin.C Răspunde

    @Chinezu – Are doar 6 episoade si din cate am vazut nu este treceut la sezonul 2… pur si simplu Spartacus: Gods of the Arena si atat… Acesta a aparut dupa spartacu blood and sand… deci il puteau numi sezonul 2… dar nu au facut asta… ma ganesc ca din cauza ca spartacus nu a aparut nici macar 1 minut… alta explicatie nu vad :)

  10. Bijuterii Răspunde

    Nu o sa fiu ipocrita sa spun ca ce fac nu e si SEO. Dar ce e rau in asta?… E un fel de simbioza, tu atragi comentarii, faci trafic si continut, intri in legatura cu potentiali sponsori etc, iar eu ma promovez. E complet democratic, din punctul meu de vedere. Daca as scrie aberatii, care nu au legatura cu subiectul sau care iti dauneaza blogului si imaginii, ar fi incorect, dar asa… Unii ma primesc in „casa” lor, iar altii nu. E dreptul fiecaruia sa ma accepte sau nu pe teritoriul lor si nu-i blamez pe cei care ma trimit in spam… Cat despre HBO GO, hm, nu merge. Am RDS. Dar ideea lor e nemaipomenita si nu sun asta din complezenta.

    • chinezu Răspunde

      @Bijuterii
      Nu e nimic rau, iti dai seama. Doar ca as aprecia, asa de la coracon, niste comentarii mai dezvoltate. Caci stiu ca poti :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: