Perfect Dawn of a Drunk Bum

Încheiem seria ambasadorilor RCC de la concertul byron din Timișoara cu corespondența Ioanei. Vă mulțumesc, tovarășa, pentru activitatea prestată :D

Dupa 8 ore corporatiste, 2 ore de petrecere de copii si cateva gustari pe fuga ne-am trezit in masina spre Taine. Am ajuns cam la 22 fara 2 minute, asta fiindca a trebuit sa ne oprim in benzinarie dupa baterii pentru aparatul foto (misiunea e misiune…)

Am ajuns asadar: plin de lume, mai erau 2 locuri la o masa, pe care le-am ocupat dupa vreo 20 de minute, chelnerita ajungand la concluzia ca aia pentru care erau rezervate nu mai vin (sunt convinsa ca erau rezervate pentru noi, dar n-a stiut sa-mi spuna cand am intrebat-o…)

Pe la 22.30 au urcat pe scena. Vreo ora au cantat in engleza (printre altele „Dawn of a Drunk Bum”, „Far Away”, „War”) in general cu mai putin ‘suport’ de la public decat m-as fi asteptat (la „Diggin’ a hole” ce a mai miscat lumea ceva). Piesele romanesti au inceput cu „Perfect” (Timpuri Noi), in sfarsit parca s-a trezit un pic publicul – am cantat, am fluierat, am fredonat – totul este minunat!

S-a cantat si Andries – au zis ei ca nu vor sa fie ‘chiar asa romantici, dar n-a lipsit „Ochii tai” (care s-a mai cerut de vreo 2 ori, ca deh, Martisor :-) ).

In romaneste au mai fost: „Granita-n ranita” (Ada Milea), „Ma simt minunat” (Mircea Florian), si altele de care nu-mi aduc aminte acum.

Putin inainte de a da cu capul in aerisire, la miezul noptii, uriasul Byron a cantat „I don’t want to entertain you”, dupa un beatbox (care, pe mine, cel putin, m-a surprins… placut).

In sfarsit, publicul incepe sa se miste, incet, incet, ne molipsim din energia de pe scena. Prea tarziu – 00.15 – cerem bis – „The alchemist” – gata.

Dupa lungul drum in provincie, au cantat bine, mult si oarecum necomercial (spre marea incantare a lui „Plus 1”, care nu mai ascultase byron).

Performance-ul si acustica sunt reusite. Am auzit clape, bass, tobe, chitara, flaut, 6fingers ca backing vocal (cred ca a fost primul concert din tara la care am sesizat backing-ul).

Poate pentru ca aveam inca in cap basme, mi-l imaginez pe Dan flautistul din Hammelin, fermecand tunelul cu muzica lui. Flautul, chitara, inaltimea, vocea, incaperea, toate isi joaca particica in a-l face mare, impunator, fermecator.

Si, ca sa explic titlul: chiar daca in zori sunt ‘praf’ (aratand ca un ‘bum’), totusi a fost PERFECT!

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)