Cine este de vină pentru relația mea cu Danone

Înainte de a mă întâlni cu brandul Danone în social media, știam despre el ce știe toată lumea. Adică faptul că sunt ditai mamutul internațional, că fac jdemii de sortimente, că unora le plac produsele Danone, altora nu. Iar la nivel de familie, știam că piticii mei vor Actimel și că Mara îmi cerea să îi cumpăr Activia. Și cam atât. Dar pe măsură ce brandul devenea din ce în ce mai activ în social media, lucrurile s-au schimbat. Iar ”vina” pentru asta o poartă nu produsele în sine, ci oamenii din spatele brandului.

Prima dată am cunoscut-o pe Georgiana Gheorghe. Și am tot discutat cu ea, în multe ocazii, despre social media și despre cum vrea ea să miște brandul Danone în 2.0. Mi-au plăcut mult ideile ei și entuziasmul cu care vorbea despre ele. Și mai ales faptul că vorbea în perspectivă, nu era interesată doar de ”să facem ceva acuma repede și apoi mai vedeam noi”. Iar în timp rezultatele s-au văzut. Prin campaniile făcute și prin participarea la foarte multe eveniment, Danone a devine un brand prietenos în social media de pe la noi.

Apoi l-am cunoscut pe Bogdan Ioachim. Un vulcan de energie, care, dacă te lași purtat de stilul lui, te face varză :)) Dar poate tocmai stilul său impetuos și foarte prietenos a făcut ca Danone să iasă din găoacea (mă scuzați, nu am găsit alt cuvânt :D) corporatistă și să gândească altfel. Și lucrurile au început să meargă pentru brand în 2.0.

Și am mai cunoscut-o pe Claudia Buneci. Care mi-a lipit instant un zâmbet mare și din suflet pe față, căci dacă o auzi pe Claudia vorbind despre copii, inițiative sociale și de CSR și despre, în general, ”cum să facem bine celorlalți”, altă reacție nu poți să ai. Dăruirea pe care Claudia o pune în proiectele de CSR ale Danone este lecție de profesionalism și, mai ales, de viață pentru alții :)

Cei trei de mai sus sunt oamenii care au făcut din Danone un brand la care eu să reacționez cu simpatie. Și să fiu foarte deschis la colaborarea cu acest brand. Pentru că, după mintea mea, brandul în afara oamenilor care îi dau viață există doar pentru statistici și raportări. Și pentru că atunci când vine vorba de 2.0 vorbim de oamenii brandului și de brandul oamenilor :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

23 thoughts on “Cine este de vină pentru relația mea cu Danone”

  1. Foarte frumos, nu zic ca nu fac bine ceea ce fac prin promovarea produsele. Toata lumea inteligenta ar trebui sa se miste in directia asta de promovare. Problema este cu totul alta: ce faci cand produsul pe care-l promovezi nu e tocmai ceea ce trebuie sa fie? Si aici ma refer la calitatea produsului, materia prima pe care o folosesti la fabricarea produselor mentionate putin mai sus de tine? Asta asa ca tema de casa…:) pentru ca marketingul poate ambala frumos orice produs si sa-l duca pe culmi neimaginate ale succesului, dar la un moment dat buba se sparge, asa cum s-a intamplat si acum cativa ani cu anumite produse ale concernului.

  2. @Daniel
    Daca tu esti sigur ca stii foarte bine despre faza cu materia prima, imi dai voie ca eu sa nu fiu sigur deloc de ce spui tu, da? Am fost in fabrica, am vazut tot ce se putea vedea acolo, am vorbit cu oamenii care lucreaza de ani de zile acolo, ni s-a raspund tuturor intrebarilor, ni s-au explicat toate prostiile alea despre care vorbeste lumea si care sunt trase rau de par, ca sa zic asa lejer.
    Tu de unde ai informatiile pe care le zici? De pe net sau cum?

  3. Pai ce sa mai zic, mi-ai distrus toate argumentele :)). Fabrica e ok, cand ti-o arata cineva cand trebuie sa ti-o arate. Eu intru la ei in fabrica si cand nu trebuie aratata si mai mult decat atat, eu stiu ce vorbesc despre materia prima care ajunge in fabrica de la Danone. Tu nu stii. Ce ai vazut in fabrica, nu are nici o legatura cu laptele materie prima care se colecteaza pentru Danone si ma rog, nu numai pentru ei. Si da, stiu mai bine ca tine despre ce vorbesc, fara sa te superi pe mine aici. Tocmai de aceea, ca sa-ti mai dau un subiect de intrebare cand mai mergi la ei si le pui intrebari, la care-ti raspund, uite una la care sigur n-o sa primesti raspuns: De ce Danone nu e de acord sa se treaca doar la colectarea laptelui conform. Lapte conform= lapte care intruneste niste standarde, nu intru in amanunte, care de altfel sunt multe si dureroase :). Mai bine bem o bere…ca tot te-au infierat astia pana si in jocuri cu berea in mana.

  4. @Daniel
    S-a discutat si asta. Poate nu stii, dar exista lapte neconform (asa ii spune, dar de fapt e bun de consum), adica asta romanesc si lapte conform, adica ala european, cu standarde mai inalte si alte alea. La fabrica Danone se foloseste cel conform. Acuma daca toate institutiile astea de autorizare si de inspectie, cum or fi ele, spun ca laptele lor e european, ma gandesc ca nu o dau chiar pe aratura.
    In fine, nu as intra in discutii de astea. Caci suntem in varianta clasica in care tu zici ca stii ceva de nu stiu unde si esti sigur de asta si eu iti spun ce am aflat de la fatza locului si din documentele oficiale. Adica un dialog al surzilor, care nu prea ma coafeaza, zau :)
    Iar la faza cu berea nu te contrazic nici un milimetru :D

  5. ah, da, si eu sunt sigura ca fabrica era acolo doar ca s’o vizitam noi, cu toate acele CPC-uri, cicluri de productie, tank-uri pentru lapte, depozit, in fine, tot ce am vazut. de asemenea, mai mult ca sigur, oamenii care se faceau ca muncesc erau niste actorasi angajati cu ziua (ziua in care am fost noi la fabrica). sau poate era totul o holograma!
    in zilele in care nu sunt vizite, inspectii sau mai stiu eu ce verificari oficiale, acolo e, de fapt, o fabrica de aracet cu etichete colorate, condusa de o echipa de marmote care invelesc ciocolata in staniol si niste ursuleti koala care danseaza gratios la fiecare schimb de tura!
    jeeeez!

    1. @cuibus
      Folosesti cuvinte dure si marete fara sa ai macar decenta sa afli ce are de spus si cealalta parte. Tot ce ai zis tu in ce ai scris, ne-a fost explicat. Dar mai bine sa oprim dialogul aici. E mai bine pentru amandoi, zic.

  6. Etica in ziua de azi e la pamant..si cu atat mai putin in industria alimentara de la noi unde se vinde orice. Carne expirata, produse care nu se vand nicaieri in lume deoarece contin pe fata produse cancerigene..dar la noi merge si asa ca cineva incaseaza un comision gras..etc

  7. @chinezu Poti sa-mi dai o legatura spre expicatiile despre care spui..poate sunt eu prost informat..cine stie..
    Pacat ca nu preferi un dialog cu argumente, dar iti respect optiunea. Sa auzim numai de bine;)

  8. @chinezu
    Personal pot sa-ti dau multe exemple de care m-am lovit, s-a gasit formol in laptele din RO..nu dau nume sa nu afectez cariera unor profesori care nu vor sa se implice intr-un astfel de scandal..dar cam toti folosesc produse dubioase aduse de dincolo. Alta problema pe care am vazut-o cu ochii mei..se aduce ciocolata expirata din UK, Franta, Elvetia si e donata sau vanduta pe nimic la firmele de la noi care fac bomboane de pom..reprocesata si vanduta consumatorilor romani.

    1. @cuibus
      Daca ai avea si probe pentru ce zici, pe care sa le sustii, la o adica, si in fata instantei, zau ca as lua in considerare ce spui. Dar asa sa vorbesti atat de urat pe baza a ceva ce ai gasit pe net si care, apropo, sunt abureli desfiintate foarte lejer de institutiile care se ocupa cu asa ceva, imi dai voie sa nu ma coafeze. Vorbesti de ”s-a gasit” fara sa zici clar nimic, nu dai nici un nume, nici un brand, o lasi asa sa fie acolo. In fine, dupa cum ziceam, e treaba ta sa faci asa, cum e decizia mea sa nu iau in seama ce zici.

  9. no, eu am lucrat la ei – si de atunci doar Danone mananc. pt ca stiam retetele si testele comparative. iar laptele neconform de obicei se trimitea la uscat sau era cumparat de alti producatori. iar zvonurile pe net de obicei sunt lansate de concurenta impotenta – vezi si cazul inghetatei Delta de prin 2002, cand s-au vehiculat tot felul de tampenii c-ar contine nu mai stiu ce, contrazise de altfel de institutul Pasteur din Paris.
    dar, celor care doar comenteaza dar in fapt sunt profani, nu pot decat sa le urez pofta buna la ce mananca – vorba aia, fiecare isi merita soarta ;).

  10. Probe exista dar uneori nu poti sa le faci public din cauza ca esti legat printr-un contract de confidentialitate, iar unele firme au dat faliment cum e si in cazul amintit cu ciocolata (Perfetti van melle din Cluj) care s-a inchis.
    Pentru o actiune in justitie e nevoie de un grup mai mare si cum deocamdata nu sunt loco e destul de greu de pornit o actiune de proportii. Iar singur sa te bati cu acesti colosi e destul de greu, dar nu imposibil.
    Cat despre institutii si cei care se ocupa de control si verificari no comment, multe firme apartin senatorilor si nu se atinge nimeni de ei. Cat am fost in Cluj m-am batut cand descopeream unele nereguli, desi uneori te expui la multe riscuri, amenintari cu moartea si altele. Un ex. stiam ca un supermarket mare – Sora – face contrabanda cu ciocolata..aducea ilegal din Austria, Ungaria de ani buni dar nimeni nu facea nimic..si am avut „tupeul sa reclam acest lucru”, au existat si amenintari urate de la patron, dar pana la urma legea a fost aplicata si acele produse au fost retrase de la vanzare.
    De ce oare nimeni din Romania nu se sesizeaza cu privire la unele produsele Mc D..care zic ca sunt Bio si naturale pe unele afise, iar cand vezi ingredientele iti vine sa plangi cate chimicale au.. Acele organisme nu-si fac datoria cum trebuie de cele mai multe ori.
    Cei care mai au curajul sa spuna ceva sunt atacati ..vezi cazul Profesorului Gheorghe Mencinicopschi care are procese pentru ca are curajul sa demaste multe lucruri urate de la noi.

  11. Am uitat ceva..vreau sa vad care angajat de la multinationale are curajul sa spuna adevarul..cand unii au o clauza de confidentialitate de 100.000$ si ei castiga 200-300-400 $…

  12. Mister Chinezu, am lucrat la Danone. Dar niciodata nu am mancat produse de la ei. Pacat de dumneata, (maramuresan fiind, daca nu ma insel) ca nu stii ce inseamna un lapte adevarat si le dai copiilor toate rahaturile.

    Asta daca nu cumva ai scris acest post strict pentru partea financiara.
    Nu ar fi o premiera, doar esti recunoscut pentru asta. Ba chiar o anumita companie distribuitoare de filme din Romania vorbeste prin targ de renumele ce-l porti…

    @Bogdan Pater: stiu, Danone este foarte darnic. Chiar eu am oferit sustinere pentru o campanie din Moldova, acum 4 ani. Doar rahatul e simplu de produs si de dat pe gratis. ;)

    1. @Stancu Marius
      Adevarul e ca mare curaj iti trebuie sa spui „o anumita companie” si sa nu zici numele. As putea spune si eu ca am auzit de renumele tau pentru niste shmekerii pe care le-ai facut. Dar nu o zic. Pentru ca am mai mult bun simt decat tine.

  13. @Bogdan Pater…daca o companie sponsorizeaza multe evenimente nu inseamna ca produsele lor sunt ok..si Rosia Montana Gold Corporation sponsorizeaza multe evenimente d ela noi, dar cei care stiu si sunt putin iinformati au omorat oameni in turcia, in africa pentru aur care acum incearca sa-l ia de la noi..
    @Stancu Marius
    Ai mare dreptate!
    Respect!
    Oricum in Europa de vest oamenii nu m consuma actimel si alte prostii de genul, doar cei saraci si neinformati, in schimb estul neinformat e o piata buna de manipulat. Statisticile de la sanatate sunt relevante despre alimentatia romanilor:
    30.000 de romani fac anual cancer, acestia se adauga la cei 355.000 de romani care sunt diagnosticati deja!
    Mare parte din acestia fac cancer datorita alimentatiei fff proaste.

  14. @Marius, @cuibus: Nu vreau sa intru in polemica despre calitatea produselor. Dar eu ma refeream ca in anul 2011, in plina criza econimica, intr-o tara in care nu prea se face voluntariat si nu exista un simt civic prea puternic, Danone a ajutat un eveniment in care peste 1000 de copii si tineri au avut foarte multe de invatat. Si pentru asta, jos palaria pentru Danone. :)

  15. @Bogdan Pater
    Crezi ca au sponsorizat cu inima deschisa aceasta actiune de care amintesti? sa fim seriosi…plus benefiicile care le au de la stat daca au sponsorizari, firmele cu produse „sanatoase” ataca prima data copii pentru a crea dependenta. vezi doar actiunile de la Mc Donalds..party pentru copii, jucarii gratis etc..si iti dai seama unde e etica in astfel de actiuni..in $.
    Sa fim sanatosi!

  16. Pingback: Etica si bloggerii | Cuibus - Tomorrow starts today

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.