De ce trebe musai să fie ceva gen anti-Valentine's Day?

Pe mine mă lasă rece precum o scrumbie afumată pe puntea unui spărgător de gheață faza cu Valentine’s Day. În afară de faptul că devine oarecum agasant să te tot lovești de expresia asta vreo 2 săptămâni (dar pățești și cu altele așa, că asta-i viața), cu altceva nu mă deranjează. Că nu mi-a făcut nimic. Eventual, așa ca subiect de discuție, mai găsim niște motive de a bea o bere în cinstea fetelor sau ceva de genul :D

Pe de altă parte, nu mă pasionează nici cei care urăsc din toți rărunchii sărbătoarea (”oficial” e sărbătoare, nu?) asta, căci nu le înțeleg foarte bine motivele. Adică nu ai ce lucra altceva decât să îți bați capul cu ceva ce oricum nu are mare importanță în meandrele existențiale? Eu scriu această postare (este absolut evident) pentru traficul care o să îmi vină din google, desigur.

Sau, dacă îmi permiteți, pentru că am văzut că cei de la Țapinarii au un concert în Club A, care se numește, of course, Anti-Valentine’s Day.

2 comentarii la “De ce trebe musai să fie ceva gen anti-Valentine's Day?

  1. Marius Matache Răspunde

    Sa spun ca de cele mai multe ori a fi anti e doar o chichita de marketing?

  2. Chinezu Răspunde

    @Marius Matache
    Pe undeva cred ca e invers. Adica exista rare cazuri cand nu este o chicita de marketing :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: