Am înregistrat filmul ”Dumas” de pe HBO încă din aprilie, când a fost premiera. Și abia zilele acestea, mai relaxate, am avut vreme să mă uit la el. Am vrut să îl văd pentru că ”Cei trei mușchetari” mi-au marcat copilăria, iar ”Cezar” este una din cărțile (dacă nu cumva chiar cartea) pe care am recitit-o de cele mai multe ori. Așa că am vrut să văd filmul pentru Dumas, nu pentru Depardieu, care îl joacă.
Filmul este unul slăbuțel. Ca film, vorbesc. Dar ca documentar este unul foarte interesant. Mai ales pentru cei care, asemenea mie, nu știam multe despre istorie lui Dumas. Iar Depardieu face un rol excelent, singura notă maximă, dacă vreți, pe care o primește filmul din partea mea. Plus că așa am aflat că Auguste Maquet a fost scriitorul care a contribuit decisiv, chiar dacă din umbră, la scrierea celor două capodopere pe care istoria le-a lipit de Dumas, ”Cei trei mușchetari” și ”Contele de Monte Cristo”.
Vă mai spun că, deși mi-a plăcut Depardieu în timp ce mă uitam la film, abia după ce am făcut un minim research despre viața lui Dumas, am înțeles cât de bine a putut juca acest monstru francez al actoriei :) Drept pentru care de acum înainte Dumas este pentru mine Depardieu. Vă dau poza de mai jos, așa ca ilustrație :D
Vă recomand să citiți, măcar așa în mare, despre viața tumultoasă a lui Alexandre Dumas tatăl și abia apoi, dacă aveți chef, să vedeți filmul. Adică să nu faceți cum am făcut eu :D