Eu sunt un tip foarte comod. Nu leneș, dă-i pace, că puteți să îmi ziceți în multe feluri, dar numai leneș nu :D Dar îmi place comoditatea, adica acea senzație, dacă îmi permiteți, că e mai bine să rezolvi niște chestii repede și cu niște instrumente de mare angajament decât să îți faci o misiune de onoare din a rezolva aceleași lucruri după vreo 3 ore de drumuri, bătăi de cap și alte daravere. Nu de alta, dar zău că în cele 3 ore despre care vă spun se pot face tare multe altele :)
Așa și cu internet banking. Care îmi coafează comoditatea în mod permanent. Căci diferența dintre a da câteva clickuri și a face un drum la bancă este precum diferența dintre a… și aici ia să vă văd ce comparații corespunzătoare găsiți, căci vă știu creativi din fire, simpaticilor :D
Și pentru că această postare face parte din campania Băncii Comerciale Carpatica pentru promovarea noului card BCC Mastercard e-Smart Debit, e only fair să vă povestesc un pic despre acest produs. Care este, spun cei de la bancă, ”superior din punct de vedere tehnologic tuturor celor existente până în prezent”. Și cum mă știți că am scăpări masive pe partea asta și când au chestii tehnice și tehnologice încrunt neuronul, ia să văd dacă reușiți voi să îmi explicați mai bine de ce este așa de adevărat cardul ăsta :D Eu vă dau info de mai jos, pe care vă invit să mi le ”traduceți” :))
MasterCard e-Smart Debit combină un card de debit și un token. Știm ce reprezintă fiecare concept (căci suntem trecuți prin lumea asta, da? :D), dar împreună combinația este interesantă. Pentru că atunci când apeși pe un buton încorporat în card, declanșezi generarea unui cod de securitate afişat pe ecranul acestuia, în mod similar unui token hardware. Adică, altfel spus, ai un instrument bancar 2 în 1, și fiecare din ”1” își face treaba pentru care a fost scos în lume să o facă.
Ocazie cu care aflu și eu că există ceva care se numește CSI (Card Security and Integrity) și care este un fel de examen pentru carduri :D Iar MasterCard e-Smart Debit, firește, a trecut cu brio acest examen :)
4 thoughts on “Internet banking 2 în 1. Cam cum devine chestiunea asta?”
Pingback: ★★★ Internet banking 2 în 1. Cam cum devine chestiunea asta? | Chinezu ♦ Gaseste.info
Pur si simplu nu mai stai cu tokenul dupa tine cand vrei sa faci tranzactii pe net.
Oricum le faci acasa, nu e cine stie ce mare diferenta.In loc de token scoti cardul.E aproape aceasi chestie.
Da, este rentabil, dar trebuie sa ai grija dupa ce iti expira contractul sa zbori la alta banca. de ce ? Am avut comoditatea sa brelungesc acest serviciu cu cei de la BRD, fara sa mai citesc contractul, iar cand venea factura nu eram curios sa vad ce servicii platesc, pana intr-o zi cand am belit ochii mai atent si am ramas blocat ce preturi si-au pus la serviciile lor. Normal, am si renuntat la serviiciile lor, dar si la cardul lor.
Sa stii ca daca sunt asa de buni, merita sa ai asa ceva in buzunar, in momentul cand esti in camp la albine si iti aduci aminte ca azi ii ultima zi de platit facturi.