Am un tovarăș care îmi tot mai trimite din când în când niște muzică. De asta nouă. Pentru a mă culturaliza, zice el. Eu cred că vrea doar să se dea mare, dar să lăsăm discuția asta :D Și dacă în 80% din cazuri îmi trimite niște albume care știe că sunt pe felia mea, în 15% din cazuri îmi dă chestii noi, ca să mă scoată din zona mea de confort și să îmi pună neuronii muzicali la treabă. Dar în 5% din cazuri pur și simplu face mișto de mine. Adică îmi trimite niște bucăți fără cap și fără coadă.
Am crezut că a făcut mișto de mine când mi-a trimis albumul ”Sleepover”, semnat Socalled. Mi l-am pus pe mp3 player și am început să îl ascult mergând pe stradă. Și mi-am ridicat sprânceana. Căci nu prea înțelegeam ce e acolo. Am ascultat câteva piese, apoi m-am oprit. Pentru că aveam senzația aia ciudată că mă enervează și că îmi place, în același timp.
Apoi l-am ascultat, în liniște și cu mai multă atenție, acasă. Și am descoperit o muzică extrem de interesantă. Un mix de stiluri, foarte bine legate între ele din punct de vedere tehnic, care te surprind la fiecare piesă. Căci nici una piesele de pe acest album nu seamănă cu ele. Sau, mă rog, linia lor de legătură este că te surprinde fiecare dintre ele. Mi-ar fi greu să zic în ce stil. Căci, dacă vreți (și parafrazând niște oameni mai deștepți ca mine) stilul ”Sleepover” este că nu are nici un stil. Dar place. Cel puțin mie mi-a plăcut foarte tare. Căci rareori mă întâlnesc cu o astfel de prospețime în a aborda stilurile muzicale și a le face să se pupe atât de bine. Iar pe lângă instrumentația excelentă, vocea lui Katie Moore vine ca o mănușă perfectă, iar rezultatul este unul spectaculos.
Și pentru că sunt adeptul practicii, nu a teoriei, știți deja asta, am zis că mai bine vă dau niște videoclipuri mai jos, ca să înțelegeți despre ce vorbesc aici.
Aaaaa, încă ceva: cica Socalled are și niște rădăcini românești. Poate de aceea are anumite momente în niște piese în care simți influențe din zona noastră, care se potrivesc foarte bine în întreg ansamblul.
Vă dau pentru început excelenta ”Told Me So”. Din păcate, înregistrarea nu e de cea mai bună calitate, dar tot puteți să vă prindeți de cât de mișto e piesa.
În continuare încă 3 piese care mi-au plăcut mie corespunzător.
Și încă una în care auziți muzica de pe la noi din zona (aia balcanică, nu zic că e neapărat a noastră), care se leagă de informația privind rădăcinile est europene ale lui Socalled.
Socalled || Sleepover [Vidéoclip Officiel] from Dare To Care Records on Vimeo.
PS. Am povestit cu prietenul despre care vă ziceam. Nu a făcut mișto când mi-a trimis albumul. Și el e la fel de încântat ca mine de el :)