Primele pagini ale cărții lui Luis Landero ”Portretul unui bărbat imatur”, apărută la Editura ALLFA, te enervează. Pentru că ai impresia că citești niște aiureli scrise de cineva care nu prea e cu toate șindrilele pe casă și care nici măcar nu știe asta. Dar apoi, dacă reușești să treci de aceste prime pagini, devii categoric prizonierul unei scriituri excelente.

Ce mi se pare remarcabil la Landero este un fel de schizofrenie magistral mascată, dar subtil sugerată, care presupune driblingul permanent înte imaturitatea pe care o aclamă încă din titlul cărții și realitatea de după realitatea cărții, aceea a unui bărbat serios, cu un business, cu amantă și cerc de prieteni, dar pe care abia îl bănui printre rânduri. Landero are o putere teribilă în a construi o realitate pornind de la o realitate, dar ascuzând-o de prima realitate, însă la vedere. Mă iertați, dar nu știu cum să îi spun altfel stilului foarte firesc în încâlceala lui al lui Landero :D

Recomand cu mare căldură această carte. O să vă placă, o să vedeți. Nu vă povestesc despre ce e vorba, căci cărțile faine nu se povestesc, căci nu pot fi înțelese de la alții, ci doar de la tine. Dar vă dau câteva fragmente, care, în opinia mea stingheră, sunt un fel de ars auctoris :)

”Dar, în sfârșit, așa e viața. Așa cum purtăm mărunțiș în buzunar, sau cum excursionistul își pune în rucsac ceva merinde, tot astfel trebuie să avem câteva păreri pentru uzul social de zi cu zi. Și nu e suficient să te abții, pentru că această renunțare e deja o opinie, poate cu circumstanța agravantă a sarcasmului, și trebuie să te mai și justifici. Da. tăcerea nu e altceva decât un dezagreabil incident dialectic. Așa că trebuie să îți dai cu părerea”.

”Și sunt unii care vorbesc și scriu atât de încifrat și atât de pentru ei înșiși, încât pare că mesajul e cu taxă inversă, adică cei care plătesc sunt cititorul sau ascultătorul. Sunt oameni care înainte de a zice ceva, deja nuanțează. Și sunt oameni care iubesc adevărul, credeți-mă, și îl caută după cum îi duce mintea. Poate că adevărul evită cu bună știință ospitalitatea gratuită pe care le-o oferă cuvintele. Dar, pe de altă parte, nici în înfocarea dezbaterii nu e păcat să minți. Sau să te strecori printre idei și elocință. Dimpotrivă, e legitim, precum ambuscadele în vreme de război sau bluful la poker, pentru că, până la urmă, mereu se minte în legitimă apărare. Și multe minciuni reprezintă doar o adaptare liberă a unui adevăr”.

”Eleganța înseamnă să reduci până la invizibil relația dintre om și lucruri”.