Pe mine m-a cam plictisit faza cu ”motivaționalul”

De fiecare dată când aud pe cineva care încearcă să îmi vândă ceva ”motivațional”, mă încrunt și apoi, în funcție de cine este persoana din fața mea și în ce relație sunt cu ea, ori fac mișto de ăla de peluză, ori dau din umeri și schimb subiectul. Pentru că, zău, mi se pare că faza asta cu ”motivaționalul” a ajuns la acel zenit al termenului, pe care doar utilizarea acerbă, superfluă și nediscriminatorie (adică și când trebe și când nu trebe) îl poate aduce. Pentru că prea multă lume l-a folosit de prea multe ori în prea multe contexte și cu prea multe sensuri.

Plus că, după mintea mea, fiecare are clapele lui, ca să zic, așa pe care lumea din jur apasă pentru a declanșa acea motivație care te îndeamnă să vrei să devii tu mai bun și, prin aceasta, să faci un pic mai bună lumea din proximitatea ta. În cazul meu, fazele cu ”Ești cel mai tare!”, ”Gândește-te că zbori și o vei face!” și alte de astea mă lasă mai rece decât o scrumbie afumată în congelatorul provinciei însorite din Guatemala. Căci mă irită până la a ma indispune faptul că cineva (de obicei habar nu ai cine, dar îți place că are nume americănesc) încearcă să îți vândă o stare, nu să te facă să îți dorești tu să ajungi singur în acea stare. Iar diferența asta este pentru mine precum uitatul la fotbal și jucatul de fotbal. Dacă am fost prea ermetic, scuzați-mă, nu știu să fiu motivațional :D

Ce mă energizează pe mine teribil sunt poveștile unor oameni care nu încearcă să îți vândă nimic. Ci doar îți spun povestea lor. Îmi aduc aminte și acum când l-am auzit pe Ivan Patzaichin spunându-ne ”povestea mea nu are nimic special” și cum o sală întreagă a amuțit și s-a cutremurat de atâta modestie și de atâta energie interioară pusă în câteva cuvinte care păreau a nu spune nimic. Îmi aduc aminte cum ne-am ținut respirația când am auzit-o pe Coco Popescu povestindu-ne, cu o nonșalanță devastatoare, despre cum a urcat ea pe niște vârfuri la care nouă ne este greu să ne și uităm înspre ele. Oameni ca ei sunt oameni ca noi. Doar un pic altfel :)

De aceea vă recomand din tot sufletul evenimentul 11even. La care nu veți găsi nimic ”motivațional”. Ci doar niște oameni și poveștile lor. Iar după ce le veți asculta veți șți că nimeni nu poate să te motiveze mai puternic decât o faci tu însuți atunci când îți dai seama că există oameni în lumea asta pentru care lumea există cu adevărat și în cele mai frumoase culori posibile :)

7 comentarii la “Pe mine m-a cam plictisit faza cu ”motivaționalul”

  1. Manuel Răspunde

    E si o zi aleasa ca simbol 11.11.2011 :) L-am ascultat si eu pe Ivan Patzaichin si i se pare un lucru de tinut minte ce face Crina Coco Popoescu (by the way, am numit-o omul anului 2010 pe blogul meu :D ). Da, probabil ca mai motivationali sunt niste oameni care au facut ce au facut ei nu un nene care se ascunde in confortul milioanelor stranse vanzand carti de vise :))

  2. Cezar Bianu Răspunde

    Super, super tare scris articolul asta. Imi place la nebunie cum scrii pe bune! Bravo domne.

  3. Florin Anghel Răspunde

    Ce te-o mai înjura Ștefan Murgeanu când o citi articolul ăsta… :))

  4. Stefan Murgeanu Răspunde

    @Florin, io-l injur pe chinezu de cand il cunosc :D :))

    http://www.concediaza-ti-seful.ro/2010/01/fuck-chinezu/

  5. Meneopol Răspunde

    Salut!

    Murgeanu nu agasează! Acesta e asul lui din mînecă. Probabil are ceva mai mult bun simţ şi ştie cînd şi cum să te abordeze.

    Zilele trecute am explicat unui prieten că tema nu rezonează cu mine, era vorba despre domeniul motivaţional. Omul a înţeles şi sper din tot sufletul că nu s-a supărat. Dar ce te faci cînd ai deaface cu străini, oameni cărora nu le poţi spune chiar franc despre cum e treaba-n propoziţie.
    Am scris cu ceva vreme în urmă un text pe blogul propriu (se intitulează „Zen… şi mai cum?”) în care mă „descărcam” puţin şi eu ca omul. Un amic s-a simţit cred cu musca pe căciulă şi mi-a scris un email plin de năduf. Nu i-am răspuns şi nu voi răspunde niciodată la aşa ceva dar trăiesc cu impresia că acel amic de atunci mă urăşte sincer. Şi-atunci mă întreb: unde mama dracului este zen-ul lui dacă nu a priceput ce-am vrut să zic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: