C-așa-i în blogging, ca în vie

M-am trezit azi dimineață cu gândul să scriu această postare. Și dacă vă întrebați ce mi-a venit, apoi să știți că așa funcționez eu, dacă îmi intră ceva în cap, prestez :))

Cei care aveți vie, la care ați contribuit și voi cu câte ceva, gen plantat butucul, curățat via, altoit chiar, știți ce senzație minunată ai atunci când guști primul bob de strugure din via ta :)) Pentru că știi că e a ta, că ai pus suflet și muncă acolo, că vezi rezultatele a ceea ce ai făcut.

Așa e și în blogging. Primul bob este echivalentul primului post, primului comentariu, primei invitații la ceva eveniment în calitate de blogger, prima citare ca sursă pe undeva și alte ”primul” pe care le-ați mai pățit :) Ce senzație frumoasă… Ce faină încununare a muncii (da, sună comunist, dar sunt un chinezu, ce vreți :D)…

Sigur că pentru a ajunge să te bucuri cu adevărat de gustul ”primului”, trebuie muncă. Fără muncă nu ai cum să apreciezi ce ai, de fapt, în fața ta. Iar munca asta, și în vie, și în blogging durează, nu se face de pe o zi pe alta. Că nu e ca la loz în plic să dureze 17 secunde până să câștigi ceva acolea :)

Din via ta 2.0 poți să guști strugurii și să te bucuri de ei, poți să faci must și să te delectezi, poți să faci chiar vin și să îți placă nu neapărat vinul în sine cât faptul că tu l-ai făcut, că e munca ta acolo. Unii, desigur, fac o poșircă, nu vin, dar îl împachetează ca cum ar fi un vin de mare angajament, când, de fapt, este ceva acolo cu vagi urme de viță nobilă. Căci așa cum sunt bloggeri și bloggeri, așa sunt și vinuri și vinuri. Mai există varianta când îți cumperi vinul de la magazin și nu vrei tu să ai via ta, să te bucuri muncind pentru ea și pentru roadele pe care ți le dă. Caz în care, cu permisiunea dumneavoastră, vinul este doar un ceva pe care îl consumi din alte motive decât cele pe care le-am zis mai sus și, firește, cu alte rezultate.

Dar când lucrezi prea mult în vie doar de dragul de a lucra, ceva parcă nu mai merge bine. Căci via a crescut, este mult de muncă și începi să te întrebi pentru ce și dacă merită. Acesta este momentul în care începi să îți pui problema dacă nu ar fi bine să vinzi strugurii, mustul sau vinul. Și cum ai putea face asta? Moment decisiv, de a cărui gestionare depinde întreaga ta ”carieră” de vinificator 2.0 :) Căci, altfel spus, de acum începe munca adevărată, care, ca orice muncă, trebuie făcută după niște reguli, criterii, proceduri pe care doar tu ți pe poți seta.

Mai este o fază cu vinul acesta 2.0: indiferent cât de bun este sau cât mai trebuie lăsat la învechit, cel mai fain este să îl bei cu prietenii :) Iar asta și în vie, și în blogging este, probabil, cel mai fain lucru.

Io cam atât de avut de spus. Sper că m-am făcut cât de cât înțeles. Și mai sper să vă bucurați de vinul pe care îl faceți și să aveți cât mai multe motive și ocazii să îl beți cu prietenii :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “C-așa-i în blogging, ca în vie”

  1. Strugurii sunt de mai multe soiuri: mai dulci, mai acrişori, mai cu sâmburi, mai fără, albi sau negri… Vinul poate ieşi şi el dulce-dulce da’ te duce, sau secul roşu-negru de după friputură. Cred că tot aşa-i şi cu blogurile/bloggerii… :) Şi-apoi, dacă faci vin doar ca să-l vinzi, nu mai apuci / nu mai ai ce să bei cu prietenii… (Oricum, îmi place comparaţia)

  2. Acum o saptamana am cules prima data struguri de pe via mea, la care am ajutat la plantat, ca curatat, si acum in sfarsit m-am deci si sa fac ceva vin, ca s-a mai lungit in stanga in dreapta si iese ceva. Doar vreo 50-60 de kg de struguri am strans… dar nici nu imi trebuie mai mult…important e ca e a mea, si va fi vinul meu , facut de mine…de abia astept sa il gust. Cred ca si daca iese mai acrisor nu ma supar, da de iese bun….dau numa la prieteni buni buni..si numa cu suta de grame..asa de gust :))
    Iti scriu din Baia Mare apropo…si strugurii sunt din Firiza de ca casuta de vacanta.
    Primul an cand fac vin! Si primul vin ce iese din strugurii de acolo!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.