Ajutor pentru Cooperativa Universală de Blogging

Inițial am zis să scriu această postare la caterincă, exact în spiritul campaniei Efix, căci m-a distrat și, în același timp, mi-a plăcut corespunzător. Ia dați și voi un ochi spre universul satului Sâmbureni și vedeți dacă vă place :D Și voi păstra spiritul de fun, căci fără el parcă nu sunt eu :D, dar vă invit când citiți despre această Cooperativă Universală de Blogging (cum am denumit-0 eu, mai mult sau mai puțin inspirat, voi ziceți asta :D) să vă gândiți cât de tare ar fi să avem în realitate o astfel de cooperativă și cam ce ar trebui să facă. Deocamdată, după cum puteți vedea mai jos, intenția mea este să o înființăm în superbul sat Sâmbureni și să contribuim, astfel, la propășirea vajnicei localități :D

Vă spun din start că puteți câștiga niște premii mișto dacă scrieți pe blogurile voastre despre campanie și promovați cum știți mai bine propășirea satului Sâmbureni. Vă recomand cu cea mai mare seriozitate să consultați regulamentul înainte, ca e cel mai bine așa. Iar dacă vreți să le luați premiile să nu uitați să lăsați un comentariu aici, ca să fiți luați în evidență, cum ar veni :D

În ceea ce mă privește, ca un fel de material ajutător :D, vă invit să participați, alături de mine, la crearea acestei Cooperative Universale de Blogging în Sâmbureni. Atenție, e foarte important să ziceți de Sâmbureni, căci vreau să văd că ați înțeles ce vă așteaptă :D. Evident ca toți cei care veți presta corespunzător veți primi veți primi nominalizarea oficială în funcție acilea pe chinezu.eu, cum e frumos să se întâmple. Și ca totul să fie în regulă vom proceda după cum urmează:
– mă voi auto-intitula, ca un nemernic chinezu ce sunt :D, președinte onorific al acestei Cooperative
– caut director executiv al Cooperativei, care să fie bloggeriță/blogger și care să scrie pe blogul său de ce crede că merită funcția asta și de ce ar vrea să lucreze în Sâmbureni :D
– caut membri în Comitetul Director al Cooperativei (5 la număr), care să fie bloggerițe/bloggeri și care să scrie pe blogurile lor de ce cred că merită funcția asta și de ce ar vrea să lucreze în Sâmbureni :D
– caut director economic al Cooperativei, tot bloggeriță/blogger și (copy/paste de mai sus :D)
– caut director de comunicare… v-ați prins ce urmează în continuare :D
– caut director Departament de pus coada la prună (căci, evident, bloggeri fiind, avem mare nevoie de așa ceva :D), fireșe cu blog :D

Și mai pun 3 funcții la bătaie în Cooperativa Universală de Blogging pentru cei care își inventează cât mai mișto funcția pe care o doresc, pe blog firește :D Așadar ”angajez” nu mai puțin de 12 bloggerițe/bloggeri în această cooperativă. Aștept scriiturile voastre pe tema în cauză până pe 20 octombrie, ora 23.59 fix, după care voi decide pe cine ”angajez” :D Și dacă tot faceți acest efort să ne distrăm împreună, nu uitați să vă înscrieți și în campania aia cu premii, conformregulamentului :)

Aveți și niște poze de la fața locului și un prea-frumos documentar realizat, firește, de o televiziune străină :D

17 comentarii la “Ajutor pentru Cooperativa Universală de Blogging

  1. Semanticus Răspunde

    Sambureni Village :)))

  2. chestie Răspunde

    Miroase a Rosia Montana?:)

    • chinezu Răspunde

      @chestie
      ha? ce rosia montana? esti prea subtil pentru je la ora asta :D

  3. Parazitul Răspunde

    Cred ca ma bag si eu:)

  4. Nicoleta Răspunde

    Cooperative Universale de Blogging în Sâmbureni haha ce tare, bogata imaginatie aveti dumneavoastra :))))))

  5. Mihai Motrescu Răspunde

    popă aveţi acolo?…nu se poate sat fără popă

  6. Anca Răspunde

    Reclama este pur si simplu mortala :)) Din pacate nu am blog, dar sustin si eu cum pot: cu un vot! Spor la angajat :)

  7. Semanticus Răspunde

    Sper sa nu avem iar vreo versiune cu subtirare a clipului cu Hitler in spume ca a pierdut razboiul pentru ca romanii din Sambureni au consumat toata benzina si motorina.

  8. chinezu Răspunde

    @Mihai Motrescu
    daca te bagi sa scrii la tine despre cum candidezi tu ca popa, promit sa blochez postul pentru tine :D

  9. Cezar Bianu Răspunde

    Pai as vrea sa ma bag ca entertainer :)) Groove Keeper sau ceva de genul acesta pentru Sâmbureni :D

  10. Mihai Motrescu Răspunde

    @chinezu o sa ma bag sa scriu sigur ca vreau sa fac si eu parte din Sambureni mai ales avand in vedere ca am crescut la tara, o sa incerc insa pe alta functie ca mi-e frica sa nu se inscrie pentru popa si Ioan Usca, m-ar rade din prima:P

  11. ioana Răspunde
  12. D-Petre Răspunde

    Daca postul de popa e deja blocat eu m-am propus rabin.

    http://www.d-petre.ro/blogosfera/ma-propun-rabin/

  13. @as21ro Răspunde

    pai daca e asa, trebuie si unul care sa fie IT man-ul satului… acum ca toti stiu ce-i ala facebook si au „leptoape”…

  14. ioana micu Răspunde

    Daca este sat din Romania, nu poate functiona fara Carciuma. Nu pot socializa oamenii aia doar online, scandalurile trebuie sa plece de undeva :))

  15. Zapping Blogosferic | D - Petre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *