Cum vi se par campanii speciale pe un anumit județ?

Sunt un om care umblă mult prin țară. Drept pentru care mă întâlnesc cu mulți bloggeri. Și de fiecare dată simt din un fel de frustrare din partea lor, de regulă, pentru că ei nu fac parte din the big league 2.0. Deși, le spun mereu, provincialismul 2.0 nu ține nicidecum de geografie (sau, mă rog, în mică măsură) ci de alte alea.

Tocmai pentru că simțeam că îi supără izolarea asta, am zis să integrăm în Blogal Initiative și campanii speciale pentru bloggerii din diferite județe. Și am zis să le facem speciale (în sensul că sunt doar pentru ei) pentru a le oferi oportunitatea de a își arăta creativitatea, această armă de temută a bloggerilor din țară (așa cum ne-au dovedit campaniile de până acum :D). Așa gândim noi, cel puțin. Și vă rog să îmi spuneți dacă și ce greșim dacă gândim așa. Ca să știm ce să îmbunătățim :)

Una din aceste campanii speciale, cea mai proaspătă, este cea pentru bloggerii din Prahova. Care sperăm să iasă bine. Și pentru premi, dar mai ales pentru provocarea pe care o presupune pentru ei o astfel de campanie specială :)

13 comentarii la “Cum vi se par campanii speciale pe un anumit județ?

  1. Bogdan Anghelina Răspunde

    Așteptăm una și pentru mureșeni ca să ne putem pronunța :D.

    • chinezu Răspunde

      @Bogdan Anghelina
      dar io nu te-am intrebat despre cea pe Prahova, bre, ci asa in principiu :))
      si da, incercam si una pe Mures mai incolo :)

  2. sorin neagu Răspunde

    te-asteptam si pe la Onesti cu campaniile :D si promit sa nu ma inscriu, doar sa sustin :) sa iasa si onestii mei in fata :D

    • chinezu Răspunde

      @sorin neagu
      pai ia hai cu niste idei pe mail :D
      ca premii gasim :D

  3. Daniela Răspunde

    Campaniile pe judete sunt bune intr-un fel. Si anume: cel/cea ce se implica in campania respectiva, o data cu promovarea ei, isi poate promova totodata si zona.
    Iar in alt fel: daca eu vreau sa ma bag intr-o campanie din judetul Iasi si locuiesc in judetul Timis de ce nu m-as implica? Poate o sa am de 10 ori mai multi vizitatori (din zona respectiva) decat cel ce locuieste in judetul Iasi.

    Numa zic o idee.

    • chinezu Răspunde

      @Daniela
      stiu ce zici, ne-am gandit si noi la asta
      dar am luat decizia sa mergem asa pentru ca am zis ca daca lasam si pe altii s-ar pierde caracterul de exclusivitate, adica de special
      poate gresim, nu stiu
      de aia si intreb, sa discutam un pic :)

  4. elena Răspunde

    hmmm eu sunt din prahova si spre rusinea mea cunosc o singura persoana care a invatat in acelasi liceu cu mine care ar scrie pe blog constant. Am sa particip si eu la campanie, deci!

  5. sorin neagu Răspunde

    @chinezu fac un brainstorming si revin :D

  6. acsel Răspunde

    Mie imi cam pare rau ca Blogal Initiative s-a schimbat dintr-un mare proiect ce vroia sa lanseze noul val de bloggeri in ceva site unde te abonezi la un newsletter ce contine concursuri pentru bloggeri.
    Tin minte clar ca era vorba sa se gaseasca acei 20 de bloggeri noi ce livreaza continutit si care pot vinde, aia 20 care ii vei vedea pe scena de la diferite conferinte gen SMS sau Webstock vorbind despre cum se face blogging, iar greii industriei sa spuna da ma, uite, astia au reusit sa ne ia titlul de lideri.

    • chinezu Răspunde

      @acsel
      si cam cum ne propui tu sa ii gasim pe cei 20 de care zici care sa le ia statutul de lideri?
      ca noi asa am zis ca e bine sa procedam
      da-ne tu alte solutii si suntem dispusi sa discutam
      caci, desigur, a critica e usor
      la faza cu solutiile stam mai prost

  7. Nebunia Răspunde

    Campaniile astea locale sunt faine de tot atunci cand faci parte din judetul pe care se face respectiva campanie :D atunci cand esti din Craiova si vezi campania din Prahova, parca ti-e putin ciuda :) dar ciuda d-aia constructiva… asa ca asteptam si prin Oltenia o mica campanie :)

  8. mihaibuninet Răspunde

    Vad ca unii au multa voce si vor sa fie repede apreciati,dar nu isi dau seama ca aprecierea trebuie sa vina din partea cititorilor si numai a lor.Dupa cum spuneam si cind ne am intilnit in micuta noastra urbe multi au curaj la inceput dar putini ramin pina la urma si iti spun asta din experienta mea de viata.Cel care spunea ca vrea sa fie alesi cei 20 si sa faca parte din ei si sa profite ,cred ca trebuie sa mai astepte si sa demonstreze in primul rind altora ca merita ,nu sa vina sa forteze nota.Eu de cind am si vb cu tine am amre incredere in ce faci.Sunt alaturi de tine atit cit imi permite sanatatea dar daca e nevoie ajut si eu.Cu drag Mihai

  9. acsel Răspunde

    Baieti, deocamdata acuma is internat din cauza unei meningite, dar promit ca am sa revin cu o parere dupa ce ma repun pe picioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: