Gata, m-am hotărât. A sosit momentul să iau în serios una din preocupările mele preferate. Și să nu o mai dau după corcoduș și să zic că e numai fun și că ne distrăm ca băieții. A sosit momentul să transform în hobby (adică să mă preocupe serios și sistematic) chestiunea pe care o bănuiți: berea :)
Că sunt mare fan de bere, deja cred că nu mai are rost să precizez :D Dar acum simt că a venit vremea să fac pasul de la simplul și atotcuprinzătorul ”îmi place berea” la mult mai interesantul ”îmi place berea aia pentru că și berea aia pentru că”. Desigur că asta înseamnă că o să intru într-un hățiș de arome, gusturi și culori ochiometrice din care nu o să ies cu adevărat niciodată. Dar tocmai aia e ideea, nu să ieși din el, ci să te bucuri de fiecare secundă în care ești pierdut pe acolo :D
Spre exemplu ieri, la Ludwig Bavarian Bierhaus în Cluj-Napoca (local care a intrat instat pe lista mea de bifat de fiecare dată când vin prin zonă, vedeți mai jos de ce), m-am lăsat, din nou, furat de provocările pe care niște beri excelente ți le aruncă în față. Înainte de a vă spune ce am prestat acolo, trebe să îi mulțumesc corespunzător Alexandrei, care ne-a acceptat peste rând, cum ar veni, și ne-a oferit astfel o seara minunată :D Și mai trebe să menționez că barmanul și domnișoara care a avut grijă să nu ne fie goale paharele sunt de nota 10 :) Am dat mâna și cu patronul, pe care l-am felicitat pentru decizia de a deschide un astfel de local, care, am io o teorie, este absolut necesar pentru educarea românului întru bere. Bun, și acum să vă spun ce am degustat.
De fapt io am băut, nu am degustat :)) Căci între rândurile de bere oferite spre degustare, io făceam o tură până la bar și comandam câte o bere care nu era pe lista evenimentului, dar care mi-a făcut mie cu ochiul. Plus că îl trăgeam de-o parte pe Sebi, reprezentantul importatorului Bavaria, care îmi recomanda una alta. Așa că am bifat vreo 7 tipuri de bere.
Am băut două tipuri de Paulaner: aia Original Munchener, clasică deja, precum și mult mai desfătătoarea Weissbier, una din preferatele mele atunci când mă apuc de cursă lungă :D Apoi m-am aruncat la un Paulaner Salvator, o bere care m-a suprins prin lovitura directă pe care ți-o dă de la prima înghițitură, avertizându-te, parcă, de faptul că este om bere care trebe să fie băută de oameni cu caracter :D A urmat o Bavaria Premium, o bere de nădejde, bună pentru orice ocazie, fără mari pretenții sau surprize, dar tocmai de aceea recomandabilă. Pe care am stins-o cu o surprinzătoare Burton Bitter, o bere care a reușit în mod exemplar să potențeze gustul amarui perfect cu niște arome suprinzătoare. Bernard Dark este o bere neagră excelentă, la care te lovește nu tăria ei, cum se întâmplă în cazul unor beri negre mai puțin corespunzătoare, ci aroma excelentă de malț conturată de un gust pregnant de stafide. Am încheiat seara cu o bere americană. Am zis să fie un fel de suc, că doar no e americană și americanii habar nu au să facă bere. Dă-i pace… Brooklyn Lager mi-a ridicat sprâncenele a teribilă mirare din prima. Și dintr-a doua. Și dintr-a treia :)) Pentru că este o bere excelentă. E o desfătare să bei o astfel de bere, care te încântă prin aroma foarte puternică de hamei și printr-un buchet de fructe pe care nici nu știi să mai pui papila :)) A fost o surpriză foarte mare pentru mine și de aceea pe măsură de plăcută :)
A fost o seară excelentă pentru amatorul de bere din mine. Așa că mulțumesc încă o dată Alexandrei, Ariadnei, domnișoarei care ne-a servit, barmanului care mi-a oferit berile cu recomandare :D și domnului patron, pe care îl felicit încă o dată pentru excelenta berărie. Ne vedem data viitoare, clar :D
Foto: urbangourmet.ro
14 thoughts on “De fapt, care e faza de ne place așa de tare berea?”
Pe langa ce ai enumerat in articol chestii gen „Tuborg Tropical” nici nu merita numite beri. Sunt curios cine bea asa ceva? Ai incercat vreodata? Eu nu am reusit sa termin un 0.33… :p
Pai, crezi ca Social Media Brasov face #berar aici ca sa ne uitam la bere? :)) Suntem fani si clar ca vom da gata multe beri. Nu ne iarta religia daca nu curg raurile de bere :))
aţi nimerit bine, localul e foarte fain şi printre preferatele mele din cluj. sper să reziste, că au mai fost cîteva la fel de interesante, dar nu tare populare şi au pus lacăt. berea e bere, cîrnaţul cu varză se asortează perfect, chelnerii se comportă ca oamenii. nu, nu eu le scriu pliantele, sînt doar un fan ))).
bere bavaria n-am baut niciodata, poate o sa incerc (fiindca am auzit ca esti mare profesionist in ale berii asa ca)
Off- am primit mingea de rugby
Din toate minunatiile astea, n-am executat decat Paulaner. Foarte buna berea asta!
Preferata mea ramane Red Stripes – o gasesti prin mai toate pub-urile din Anglia. E absolut senzationala.
Mersi
P.S. Sa nu faceti greseala sa mergeti prin Anglia si sa cereti „beer”. O sa primiti o chestie neagra, la temperatura camerei…
Nici eu n-am incercat Bavaria. Eu am baut cea mai buna bere in Germania (Licher sau Kostritzer). Cat despre de ce este buna berea, sincer nici eu nu stiu. Probabil gustul… Vara cel putin dupa o zi de lucru, bagi 2 beri lejer sa te racoresti, desi, nici asta nu cred ca este motivul pentru ca eu de exemplu, beau bere si iarna.
Deci, motivul nu-l stiu nici eu, dar.. NE PLACE PLACE PLACE! :)
Da, berea este o bautura minunata.
Imi place berea nefiltrata. Este precum „prima data” :) :) … cand in liceu ai „prima intalnire” cu o roscata … si te simti asa cum nimeni si nimic nu te-a mai facut sa (te) simti ! Si mai tarziu, tresari ori de cate ori intalnesti o roscata. Poti sa ai zeci de femei, blonde, brunete, castanii, vopsite „curcubeu”, te simt bine dar cand intalnesti o roscata simti din nou ca „prima data”. Asta este berea nefiltrata pentru mine. Dar ce sa mai spui cand, din cand in cand, te reintalnesti cu ACEA roscata din tineretea ta, cea care ti-a dat atat de multa placere pentru prima data ? EX-TAZ !
„Roscata” mea este „Franziskaner Hefe-Weissbier”. Preludiul … racesti paharul … apoi torni incet, incet de tot, pana mai raman vreo doua degete in sticla … scuturi si torni si restul … iti moi buzele in spuma aromata, o sorbi incet si astepti secunda in care dai cu ele de lichidul tulbure … si … explodezi ! Mmmmmmm :). Te linistesti si iti savurezi momentul de extaz. Si daca te duce fizicul … inca o data !
Si daca vrei, pune si o felie subtire de lamaie pe marginea paharului :).
Imi lasa gura apa cand ma gandesc la „prima” mea …
Cat costa?
Dupa 28 de ani tot nu am inteles care este ideea cu berea, de ce este ea asa dorita.
Am incercat toate felurile de beri – blonde, brunete, carunte si roscate, amare sau dulci dar intelectul papilelor mele gustative tot nu dibuiesc sensul bucuriei…
De ce-i buna berea? Pentru ca place si femeilor, mai ales cand o beau barbatii! O duminica faina!
Pingback: 13 interviuri, 13 blogger, 5 întrebări| Pavel Ionuţ
Nu stiu cum beau altii berea, dar la romani e motiv de socializare. Ca berea se bea cu prietenii, nu de unul singur. Poate d-aia ne place, ca ne aduce impreuna.
Cred ca ai putea scrie o enciclopedie a brandurilor de bere… Sincer, mie unul chiar mi s-a facut pofta de o bere numai citindu-ti postarea…
bai nene, deci aici unde sunt eu acum si de unde cu ajutorul Celui de Sus voi pleca vineri magazinele se inchid la 19:00. stau pe un deal, o priveliste minunata si niciun „magazin mixt” pe o raza de 8 KM. cand am realizat ca nu mai am bere in frigider a fost ora 19:07. nu stiu de ce-mi place da poza aia mi-am pus-o wallpaper si pana nu ajung in Timisoara, acasa, la BierHaus nu o mai dau jos.
si stii vorba aia „bem o bere mai deseara?” e egala cu „ne vedem mai deseara?” pentru ca nu toata lumea bea bere dar berea strange oamenii la un loc cred ca de aia ne place :)
pax vobis!