Ehe, se întâmplă uneori niște lucruri care tare fain îți cad la ficatul 2.0 :) Așa și eu ieri, când m-a sunat Marta Ușurelu, the big kahuna de la Revista Biz, care îmi zice ”auzi, mă – căci ea așa vorbește, fără înflorituri, direct și la obiect :D – faină treabă faceți voi cu DreamTeamRO, ia să vă dau io niște invitații la Green Biz Forum să le dați în numele echipei”. Acuma, ca să pun în perspectivă chestiunea, io povestesc cu Marta foarte des, dar despre alte subiecte, așa că m-a surprins faptul că, din senin, mi-a plasat-o pe asta cu aprecierea la adresa DreamTeamRO. Adică, vorba aia, dacă și prietenii încep să îți spună cu de la ei putere că faci o treabă bună pe sistem care nu are nici o legătură cu relația ta cu ei, atunci e de bine, măh, e de bine :D
Buuuun. Așadar avem fiecare din DreamTeamRO câte o invitație de dat la prefrumosul eveniment. Puteam să facem nu știu ce concurs, să tragem la sorți, faze de astea. Dar am zis că dacă propunerea a venit așa mai din suflet, așa trebuie să o dăm și noi, cu sufletul :) Deci am decis să alegem, fiecare dintre noi, câte o ”victimă” pe care să o lovim cu invitația.
Eu l-am ales pe Lucian de la craiovaforum.ro, pentru că am aflat că în ziua cu pricina este în București și mi-am zis în barbă că ar fi frumos să se mai culturalizeze și el printre capitaliști :))
3 thoughts on “Cu cine merg eu la Green Biz Forum”
Apoi ști cum e, vin momente in care munca îți e apreciată și vorba ta, e de bine mă, e de bine.
Să faceți impresie bună, e nevoie.
Pingback: GreenBizForum - Concediaza-ti seful!
Multumesc frumos de invitatie