Și de aia e faină blogosfera, că întâlnești oameni faini, care au sufletul mare. După ce ne-a recomandat câteva cărți, la invitația mea, Rareș Petrișor mi-a făcut surpriza să recidiveze și să ne mai recomande câteva. Chapeau, maestre. Mulțumesc :)

Peste unele vieți ai vrea să treci cu mașina. Pe altele ai vrea să le vezi cu lupa. Să ai o viață în plus să scrii despre ele, poate chiar să le trăiești, cine știe. Desigur, ți-ar plăcea viețile interesante, cu puțin tragism literar – dar nu mult. Adică atât cât poți duce. Chiar și literar. Dar nu se poate. Ai viața ta, ești martor al numeroase altele. Și atât. Dar poți deschide, apoi chiar citi Paznicul, de Anca Maria Mosora. Al treilea ei roman e un pas semnificativ către maturizarea exercițiului prin care își microscopează personajele. Ăsta e farmecul literaturii: poți opri o viață la pagina 74, viața lui Ioan Bucur. Poți să mergi câteva pagini înapoi, dacă n-ai înțeles ceva. Paznicul (Humanitas, 2010) e o excursie deloc ușoară prin viață, chiar dacă mai pui semnul de carte uneori. Autobuzul e plin și miroase urât.

Acum, despre un alt brașovean (orașul natal al dnei.Mosora), Octavian Soviany și cartea lui minunată, Viața lui Kostas Venetis* (Cartea Românească, 2011). Pe dl.Soviany îl iubesc tare pentru că poezia lui te face să respiri greu chiar și într-o dimineață limpede pe malul mării. Dar cartea aceasta este atât de frumoasă și surprinzătoare încât nu mă-ncumet să vă ciobesc din apetit cu vreun cuvânt nelalocul lui. Redescoperiți limba română, erotismul, poezia, geografia umană, doamne, câte altele… După ce am cumpărat-o și am început s-o citesc, am avut sentimentul că ieșisem în oraș să-mi iau o pâine și m-am întors cu o rochie de dantelă. Poate chiar a mea. Viața e suprinzătoare. (*Felicitări și pentru felul în care a fost promovată online)

Ce faci, dom’le? Citesc Pleșu. Când? Dimineața, seara. Când am ocazia. Pe veceu, în metrou, după sex. Uneori chiar și în timpul. De ce? E fermecător, domnule. Te hrănește. Note, stări, zile (Humanitas, 2010) mi-a ajuns mai greu sub ochi. Și-a așteptat cuminte rândul, știind că va exploda ca un fluture de dinamită la lumina veiozei cu abajurul dezlipit. E o carte cu dinții albi. Sănătoasă. Andrei Pleșu are zile în care răstoarnă lumea sprijinind-o într-un deget. Filozoful. Apoi sunt notele delicate, remarcele pufoase, gingașe ale unui școlar care zâmbește la ștrengăria unei replici furată de la teve. Note, stări, zile e o excursie într-un oraș străin și totuși familiar. O plăcere.