Discutam zilele trecute cu un fârtate blogger și ne plângeam, ca două demoazele :D, că vaaaaai cât de multe evenimente sunt și cât de greu ne este, săracii de noi, să ajungem la ele. Evident că, după vreo 2 minute de tânguială amețită, ne-am dat seama amândoi că suntem cam penibili și am început să râdem. Căci, nu-i așa, mare șmecherie dacă nu ajungem noi la unele evenimente de astea atâta vreme cât ele se întâmplă :)) Căci, după capul meu, e bine că au loc din ce în ce mai multe. Ai de unde alege, ești pus să iei niște decizii și, extrem de important, să te hotărăști în care vrei să investești timp și bani.
Vă dau mai jos câteva isprăvi de care am auzit, fără să am nici pe departe pretenția că selecția mea e irefutabilă sau că sunt cele mai bune din parcare. Sunt doar niște recomandări pe care îmi permit să le fac. Atâta tot :)
Cum va arăta viitorul în 20 de ani? Eu, în imensitatea înțelegerii de care dau dovadă, aș răspunde simplu: dracu știe :)) Numai că tot e bine că există unii ca Nick Sohnemann care și-a făcut o meserie din asta. Și care vine pe 17 martie în București să ne spună ce și cum. Eu l-am mai văzut pe Nick prestând și este de mare angajament :D Mai jos aveți prezentarea de la TEDxBerlin.
PR Forum se anunță brici, dacă îmi permiteți aroganța :D Io o să merg ca să îi ascult pe Richard Houghton și pe Stephen Davies ce au de spus, ca să mă mai culturalizez și eu în domeniul asta, că doar am și eu o anumită vârstă :D
Conferința Internațională ”Marketing în direct” are loc și anul acesta, pe 1 iunie. Cum anul trecut am ratat-o, sper să reușesc să ajung de data asta, căci tare aș vrea să aud de la omul care păstorește un site ca acesta cum să punem problema în comunicarea asta de marketing :))
Final frontier – târg de carte SF & Fantasy. Iar o să mă duc acolo și o să cumpăr un vraf de cărți, care o să îmbogățească vraful de cărți pe care le-a cumpărat deja :))