Cezar Paul Bădescu este unul din preferații mei pe zona, ca să îi spun generic așa, culturală. Am și avut plăcerea să povestim de câteva ori, îmi place corespunzător cum prestează în Dilema Veche, e fain el ca om. Și așteptam de ceva vreme să facă o mișcare nouă, că așa e normal, din când în când în viață trebe să mai faci niște manevre, așa e bine pentru tenul cultural :D Numai că ce am văzut ieri mai mult m-a enervat.
Căci ieri pe Adevărul văd că Cezar va face o emisiune culturală care se numește CulTube în fiecare vineri. M-am bucurat să aud asta. Numai că nu am înțeles unde o să se întâmple emisiunea asta. Că nu scria nicăieri. Ahaaaa, deci ăsta s-a vrut teasing. No, dă-i pace…
Hai să dăm o scurtă definiție a teasingului, împrumutată pentru acest demers comunicațional, de la Iqads, după care vă traduc io, așa ca la peluză, care e faza: Teasing-ul este o ”campanie promotionala in mai multe etape, ce solicita in mod particular atentia publicului; element redactional sau audiovizual, mesaj promotional sub forma unui anunt tiparit, spot radio, video-clip, jingle s.a., prezentat intr-o maniera enigmatica, picanta sau de suspans si care, prin indiciile si explicatiile vagi pe care le ofera, cauta sa incite curiozitatea publicului – care asteapta cu nerabdare deznodamantul final (identitatea marcii, logo-ul firmei sau alte indicii nu sunt deconspirate decat la final sau progresiv, pe parcursul derularii actiunii)”.
Bun, acum să vă explic ce a făcut Adevărul (sau cine a făcut PRul pentru emisiunea lui Cezar). Și să luăm ca exemplu, ca să se înțeleagă mai bine, nu de alta, o femeie superbă. Conform definiției de mai sus (pe care o accept 99%), teasing ar fi fost să dezvelim un pic pulpa femeii sau, dacă suntem mai îndrăzneți, să realizăm un decolteu de ăla în care să ne binoclăm cam la juma de sân. Adică să dezvăluim foarte puțin la nivel vizibil, dar să spunem, practic, tot în mintea celui care privește.
Ce s-a întâmplat cu emisiunea lui Cezar? Păi ne-au arătat femeia dezbrăcată, au mai și crăcănat-o, iar apoi ne-au închis ușa în nas. Adică au zis cine o face, când o să fie, despre ce o să fie, cum se numește, dar nu au zis și unde o să o putem vedea. Și ca să fiu și mai clar, una era să faci ceva de genul ”în curând CPB va realiza o emisiune brici, stați pe fază” și alta e să faci ce au făcut ei.
În fine, asta ce zic eu aici e mai mult supărare de amic al lui Cezar, care vrea să vadă că i se întâmplă lucruri bune și pe care le merită, nu chestii de astea palide. Și mai e și supărarea că la nivel de ditai trustul lui Patriciu, zău că aș fi vrut să văd niște profesioniști acolo, nu amatoreli de astea.
În rest, dragă Cezar, aștept cu deosebit interes emisiunea și am un feeling că voi fi unul din ăia fideli, de la peluză, dar fideli :D
Foto: Adevărul
3 thoughts on “Cel mai prost teasing pentru o emisiune culturală”
Nu pot decit sa-ti dau dreptate. Oamenii nostri de la web sint atit de profi, incit mi-au cam gresit si numele in titlu (in fine, au pus o cratima aiurea, dar nu-i asta bai! :-) )
Ei au considerat ca, daca enmisiunea va fi in acelasi loc, adica pe site-ul Adevarul, nu mai e cazul sa specifice lucrul asta. Din fericire, n-au lasat prea mult sa se prelungeasca suspansul si au pus si emisiunea propriu-zisa: http://www.adevarul.ro/actualitate/Cezar-Paul_Badescu_este-de_miine-in_fiecare_vineri-pe_CulTube_0_433157130.html#commentsPage-1
No, ca am invatat si eu ce e teasingul in PR si publicitate. Multumesc. Sper ca vor citi cei de la Adevarul ce ai scris si sa remedieze cumva treaba asta. Se aude acolo, la Adevarul?
@Cezar Paul-Badescu
sefule, vezi ca exista o problema si cu embedeul, ceea ce e pacat, pentru ca nu te poate prelua nimeni
si asta e chiar pacat :)