Daaaaaaa, o seară perfectă pentru un Heinekinezu (superba poreclă pe care mi-a dat-o aseară Ionuț Bunescu pe twitter :D) în impresionanta Heineken Mansion. La mine treaba e clară, când vine vorba de bere și de un meci de Champions League văzut împreună cu băieții, apoi cam asta-i treaba :D
Hai să vă raportez cum a fost. Păi am fost transportați la locul faptei în mare stil, adicătelea cu limuzina Heineken (fiind prima dată când am circulat cu un astfel de vapor, mi-a plăcut corespunzător :D), în care ne-am simțit ca și cum am fi călătorit de o viață cu așa ceva.
De altfel am stabilit cu băieții că ar dura cam 14 secunde să ne obișnuim cu un astfel de stil de viață, oricât de greu ar fi :))
Ajunși la Heineken Mansion, am făcut un tur al casei, ocazie cu care am văzut camerele în care, cu maxim simț de răspundere recunosc, m-ar coafa să locuiesc :D, având în vedere că sunt, așa, pentru niște fotbaliatori ca și noi, cu niște poze imense pe pereți, care, mi-am dat seama, înfrumusețează masiv o simplă încăpere cu un pat, ceva noptieră și niște dulapuri. Ar fi interesant, ca să nu zic mai mult, să te trezești în fiecare dimineață uitându-te la o astfel de fotografie și să îți începi ziua în spirit sportiv :D
Dar știu că fazele astea gen decorațiuni interioare nu vă coafează decisiv, așa că trec la capodopera care, of course, dacă ar fi lipsit dintr-o astfel de întâmplare, ar fi ca și cum v-aș da să beți bere încălzită în cuptorul cu microunde :D
Dap, camera berilor din Heineken Mansion este exact așa cum v-o puteți imagina și, firește, saliva :D Vreo 2000 de sticle de bere, aliniate frumos, îți zâmbesc de cum intri și îți spun șoptit, ”amice, ai ajuns în zona ta de confort maxim” :D Senzația este, nu știu cum să vă spun, deplină și nu cred că are de a face cu băutul în sine, ci cu ceva mai profund, mai bărbătesc, cu ceva ce ține de anumite trăsături ontologice de-a dreptul ale ființei beristice profunde care mă cred și sunt :D Ar trebui să studiez un pic chestiunea în cauză, pentru că, cel puțin în ceea ce mă privește, a mă afla într-o astfel de încăpere îmi dă niște gâdâlituri pe la corasonul pe care mi-l activez și care este special ajustat pentru această licoare existențială, și anume tovarășa bere :D
Am văzut meciul Olimpique Lyon – Real Madrid pe un ditai plăsmocul din livingul Heineken Mansion (care arată cam cum vedeți în poza de mai jos) și am băut, firește, bere. Nu vă spun câtă, că nu e ora potrivită pentru astfel de destăinuiri :)) Ocazie cu care mulțumesc celor de pe twitter care m-au înjurat cu nespus de mult drag și m-au făcut de maximă telecomandă că beau fără ei :))
Am plecat de acolo cu o senzație de bine teribilă. Tot ce s-a întâmplat acolo (casa în sine, berile, gazdele, băieții cu care am fost) a contribuit la o seară excelentă. Mulțumesc, Heineken și gazdelor noastre, mulțumesc băieților cu care ne-am hlizit și care au făcut din Heineken Mansion, dacă îmi permiteți, măcar pentru o seară, Republica Berulistică Heinekineză :D
PS. O să vă spun și despre cum puteți voi ajunge acolo zilele următoare. Căci, mă înțelegeți, după cele ”câteva” beri pe care le-am băut aseară, am nevoie de o perioadă de introspecție și de înțelegere temeinică a chestiunii în cauză :))
18 thoughts on “Dragilor, am fost in Heinekinezia :D”
sunt invidios :)))) vreau si eu sa ajung in camera aia verde :D….
PS: berea-i gratis, nu?
Atat de mult m-am bucurat aseara ca la mine la munca nu puteam sa vad pozele ce le dadeai pe twitter din cauza proxy-ului. Pana m-am dus la meci, si am intrat de pe telefon….atunci am inceput sa va urasc, unul cate unul, pe toti.
Macar sa imi spuneti ca le-ati facut paguba celor de la Heineken si ati baut toata berea:D
cat costa cazarea? :))))) si cum se ajunge acolo? adica trebuie sa fac ceva mai deosebit? :)) o sa fiu cu ochii pe tine sa aflu cum ajungi sa vezi o camera cu miliarde de beri :)
Cazarea si disctractia vin la pachet, alaturi de experienta unica Heineken UCL. Daca vrei sa ai parte de ele in Heineken Mansion, trebuie sa te inscrii in promotia „Fii printre stelele UEFA Champions League”: http://www.heineken.ro/ucl.
Bere cu bere se face lada, nu? Sincer, nu as vrea sa ajung acolo, mai degraba sa am o asa casuta :))) Pana atunci poate as ataca si eu camera de bere. Stiu sigur: colt dreapta-spate e numai al meu:)))
Frumos….
Ai băut măcar un metru pătrat de bere?… :)
the pefect place! :)
Asta da experiență pentru un profesionist băutor de bere haha. Thanks for sharing.
Pingback: Heineken Mansion | Adrian Ciubotaru
Mie-mi placea de tine, mai demult. Sincer. Ma bucura succesul tau, lipiciul tau la public. Te respectam, iti acordam credibilitate, ma uitam in sus cu stima.
Dar acuma asa mi-e o ciuda pe tine! :D
@Tereza: merci pentru detalii :)
numa 5 minute aș vrea în camera celor 2000 :D
Asta este cruzime! Cu d’astea ne lovesti cu pe noi?
Pingback: Io când v-am spus că băutul de bere e un talent… | Chinezu
Stie careva cum dau gol ? Pentru finala trebuie sa dai gol si nu stiu cum , nu reusesc
Pingback: Aceasta este povestea relaţiei mele cu un brand • Chinezu
Pingback: Despre bloggeri, bere şi o campanie. Via Heinekinezia :D • Chinezu