Vaaaai, cât de slab mi s-a părut filmul asta. În mod normal, dacă eram acasă nu mă uitam la el, m-aș fi plictisit peste măsură. Dar așa, am suportat să îl văd până la capăt (lung mai e, băi frate, serios acuma…) pentru că eram pe trenul care face doar niște amărâte de 14 ore de la București spre Baia Mare, așa că am avut vreme de pierdut, cum ar veni.

Hai să pun în perspectivă lucrurile, căci altfel veți crede că sunt un brotac al cărui romantism se află la nivelul genunchiului său :) Nu e așa, dimpotrivă, m-aș uita de nu știu câte ori la, spre exemplu, Nothin Hill sau la Love Actually, niște filme superbe din punctul meu de vedere. Închegate, cu scenariu minunat (chiar dacă siropos, acuma ce vreți, oameni suntem :D) și cu o chimie aparte între personaje. Ori în ”Eat, Pray, Love” nu am găsit nimic din toate astea. Singurele momente în care m-am uitat mai cu talent au fost cele din Roma (eu fiind fan de acest oraș cu o istorie teribilă) și, of course, când mi-a lăcat gura apă la scena cu mâncatul pizzei la Napoli :) În rest, însă, plictiseală pe toată linia.

Cât despre chimia care există între Julia Roberts și Javier Bardem, aceasta se apropie lejer de o alcalinitate precum apa sfințită :) Cei doi nu se potrivesc și pace. Sau, cel puțin, așa mi se pare mie. Mai simpatică mi s-a părut nevasta bătrânului ăla din nu știu ce insulă (ca să vedeți ce atent am fost :D), zău așa :)

În fine, îmi pare rău pentru Julia Roberts, care îmi cam place ca actriță, recunosc, că a făcut un film de ăsta foarte, foarte slab. O aștept să își spele păcatele cu următorul :)