Cine mă știe, știe că io și timiditatea pudinbondică suntem mai paraleli decât freza lui Băsescu și moda afro. Așa că nu îmi tresare nici măcar un sfert de neuron când aud sau citesc înjurături sau descrieri explicite ale diverselor acte sexuale între diverse ființe sexuale. Atâta doar că mi-e oarecum indiferent. Adică nu mă pasionează. Cam cum nu mă pasionează muzica asta mai nouă a negrilor cu yeah, aha, chek it out, în timp ce o pitulă geme suav în fundal. De aceea, ca să revenim la partea cu literatura, atunci când îmi cad în mână pagini de alea cu futing show, citesc nu ce scrie autorul si CUM scrie autorul.

Așa am făcut și în cazul lui Alexandru Petria și cartea lui ”Zilele mele cu Renata”, apărută la Editura Tritonic. Pe Alexandru îl știam de pe blog. Care blog îl am în reader, dar nu îi spuneți lui, să nu i se umfle ficatul :D Acum, cu cartea lui, l-am cunoscut și ca scriitor. Și mi-a făcut o mare plăcere să îl întâlnesc și în această ipostază.

Mie îmi plac scriitori cu nerv, cu vână, cu, ca să stăm în ”peisaj”, coaie :D Iar Petria le bagă din greu la capitolul ăsta. Expresiile sale dure (mă rog, cosiderate dure când le vedem în spațiul oarecum sacru pentru unii al cărții, că în rest suntem într-una cu ele prin gură în ”civilie”) ar putea deranja pe mulți, mai ales pe cei care consideră literatura ca pe ceva ce nu ar trebui să aibă prea multă legătură cu lumea reală. Ceea ce este, evident, o prostie, dacă mă întrebați pe moi.

Oricum, după cum precizam foarte inteligent chiar în primul paragraf al acestui post, eu am citit paginile cu futing show nu pentru showul cu pricina în sine, dă-i pace, ci pentru CUM scrie Alexandru despre acel show. Iar el scrie excelent.

Nu vă divulg altceva despre cartea ”Zilele mele cu Renata”. Dar vă recomand să o cumpărați. Ca un exercițiu pe care îl faceți cu voi înșivă. Să vedeți cum reacționați la așa zisa literatură pornografică. Și apoi vă aștept să discutăm :)