Apelez din nou la părerea voastră. Ştiu, sunt măgar, dar ce să fac dacă de multe ori voi sunteţi cei care m-aţi lămurit? :) Şi apelez pentru a mă ajută să (îmi) răspund la întrebarea din titlu. Mai jos vă dau nişte, cum ar veni, argumente ajutătoare. Şi pentru o variantă şi pentru cealaltă.
Preambul
a. Am zis mereu şi mereu să sunt susţinătorul ieşirii blogosferei din poezie. Adică să facem bani, ce să o mai lungim. De aceea vă rog să purtăm discuţia nu DACĂ vreau să fac bani, pentru că asta am stabilit deja, da, vreau, ci CUM să ajungă banii la mine.
b. Pe blog accept doar campanii care vin de la oameni care îmi plac şi care ştiu că nu pot veni la mine cu prostioare sau accept campanii care îmi plac, ori pentru că sunt realmente simpatice, ori pentru că îmi aduc, pe lângă bănuţi, un beneficiu de imagine (am io o terorie internă, care a funcţionat până acum de minune :D).
c. Încerc de fiecare dată când primesc o propunere de campanie să plusez cu ceva creativitate de la mine. Că aşa e frumos, sunte business partners, cum ar veni :) Şi de multe ori, culmea, chiar îmi iese, să mă pup singur de deştept, frumos şi modest ce sunt :D
Argumente pro agenţie
– stau ca boieru să îmi prezinte agenţia ofertele de campanii, după care zic „aia da” sau „aia nu”. Adică efortul meu de vânzare directă se apropie lasciv de zero.
+ scap de grija „vezi că nu ai codul în banner” sau „nu-mi da cod că să mor io de îl ştiu pune”, agenţia ocupându-se de toate răhăţişurile astea tehnice
+ pe partea de contabilitate (căci la mine totul se derulează pe firmă), lucrurile vor fi atât de simple, de mi-ar ţiui urechile de atâta linişte numerologică :D
Argumente să vând je (ca până acuma)
– îmi rodez abilităţile de discuţie şi negociere cu oamenii din agenţiile de PR, new media, advertising etc.
+ cunosc multă lume din agenţiile mai sus menţionate şi din companiile care derulează campanii
+ am un feeling de hands on, care e foarte important pentru mine, din pricini ce cochetează uneori cu scaunul ăla lungit de psiholog :D
Io cam aşa am sintetizat argumentele pro. Acuma aştept să mă loviţi voi dur :D
31 thoughts on “Să vând publicitate pe blogul meu prin agenţie sau nu?”
Inainte sa iti raspund hai sa te intreb ceva: te vezi asteptand agentile sa iti prezinte ofertele si tu sa alegi, adica cum spuneai si tu efortul tau de vanzare sa tinda spre zero?
Eu zic ca NU, asa ca lasa prostiile si treci la munca nu la intins mana, spor la negocieri !:)
probabil la nivelul la care ai ajuns, ar cere ca o companie sa te ajute pe partea asta, lasandu-ti mai mult timp liber pentru orice alta activitate mai constructiva. partea cu abilitatile de negociere si discutie, cred ca ai avut timp suficient sa o exersezi.
Eu as merge pe ambele variante, adica sa accepti clienti de la agentie dar nu exclusiv. Nu de alta, dar daca agentia nu isi face mereu treaba?
si eu sunt de acord cu Marius, zic ca ai ajuns la o notorietate ce`ti permite sa dai si prin agentie si de capul tau. important e sa le alegi cu cap si sa`ti iasa banu.
Stai să vezi tu după ce dispari din ZeList cum o să te caute agenţiile… :))))))))))))))
Pe termen lung conteaza sa iti pastrezi flexibilitatea si identitatea blogului.
Concret:
– cred ca poti aplica un mix, anumite campanii pe agentie altele pe cont propriu.
– trebe sa iti propui o perioada de testare, experimentare.
Eu unul aș prefera agenție să pot lucra pe persoană fizică treburile astea. :))
Cred ca mai bine ai vinde tu in continuare, in felul asta ai feed back direct la business-urile pe care le faci.It`s the real thing nu mai ai agentia ca tampon intre tine si clienti, ceea ce poate fi un lucru bun daca te pricepi la treaba asta sau un lucru daunator daca nu stii ce faci.
Optez tot pentru amandoua ca si @Marius si @jenu pentru ca, campanii pot veni din ambele parti. Pe o parte primesti oferte de campanii de la agentie si iti alegi tu ce vrei, fara prea multe dureri de cap atata timp cat ei se ocupa de tot si contabil nu ai dureri de cap, insa poti sa negociezi si direct cu unii clienti, astfel continuand sa iti dezvolti abilitatile de negociere si castigand si bani :).
E un „win-win situation” daca le alegi pe amandoua :) Parerea mea :)
Eu as merge pe agentie.
Si cand spun asta, am in cap un exemplu clar: Ionut cu Standout. Uite cate chestii faine face.
Si cred ca, asa cum s-a zis si mai sus, asta nu te impiedica deloc sa ai si vanzari directe.
just my 3 cents :))
Cred ca cel mai indicat in situatia data este sa lansezi aceasta provocare agentiilor!
Daca ofertele agentiilor sunt interesante pentru tine si-ti ofera o perpectiva pe termen lung…de ce nu?
Important este sa primesti „the amount” la timp :) !
Da, de ce nu pe amandoua? Lucrez si eu de cateva luni cu agentia (ca nu is 1000) si sunt multumita. Am prins niste contracte misto si mi-au prins bine banii. In acelasi timp mai este inca loc pentru advertiserii pe care i-as atrage eu sau alte sisteme de publicitate, asa ca-mi mentin deschise toate optiunile ;)
bai, io cand am zis ca sunteti minunati, voi batman, batman :))
merci tare mult!
asa se ridica ceata de pe ochii mei cand vad raspunsurile voastre, de foioioioioi :)
Prin agentie. Iti asigura un potential de clienti mai mare decit cel pe care l-ai obtine tu, pe cont propriu, fie push (sa te duci la ei), fie pull (sa vina ei la tine).
Salut,
Nu pretind a fi un expert (nu este cazul), insa din ce am observat agentiile de pe la noi nu se vor zbate prea tare pentru a-ti indeplini dorintele si a-ti atinge sau chiar depasi asteptarile.
In general eu cred in paradigma in care agentia are de castigat atunci cand clientul are de castigat, insa din interactiunile mele de pana acum nu am reusit sa gasesc o agentie cu o asemenea atitudine la alt nivel decat cel pur declarativ. Daca tu stii una, atunci raspunsul este DA, categoric, si te rog sa mi-o recomanzi si mie… :)
Daca nu, evident NU.
Cheers,
Mihai Alex.
Daca nu vei lucra (si) prin agentie probabil ca nu vei avea parte de unele campanii mari, care implica mai multe bloguri din prima linie. Cum a spus dl. Crivat: Ionut cu Standout… My 2 cents…
Eu zic ca ar mai fi asa:
Agentie:
+ un plus de predictibilitate a campaniilor si a cashflowului
+ produsul tau ar fi sub nasul mai multor clienti
+ produsul tau ar avea sanse sa fie parte in campanii importante
+ exista beneficii de suport knowledge, promovare la public etc
+ clienti mai multi cu volume mai mici, adserver etc
+/- oportunitati de dezvoltare, depersonalizare, finantare…. si de ce nu chiar exit partial sau total
– constrangeri contractuale
self sales:
+ ai tot timpul varianta sa pui un poker, sexshop, sa faci un barter cu o carciuma, sa iei in teste un client :) sau un produs.
+/- poti sa-ti vinzi farmecele personale
+/- n-ai pe cine sa dai vina daca merge prost
– totul incepe si se opreste la persoana ta
– clienti putini si guerillosi => dependenta de clienti (cu toane)
+? iti mareste rata de succes la pustoaice entuziastmate de contactele tale inalte si de performanta de a „face bani din blog” :)
– iti erodezi si interesezi relatiile cu oamenii pe care-i cunosti din industrie
Atat timp cat au clienti seriosi si personal pregatit corespunzator, agentiile sunt binevenite. Campaniile care se preteaza la nivelul tau se fac mai mult prin agentii.
Ițic se duce la Rabi.
– Rabi, să mă însor sau să nu mă însor?
– Ițic, dacă te însori, îți va părea rău că te-ai însurat.
– Deci să nu mă însor?
– Ițic, dacă nu te însori, îți va părea rău că nu te-ai însurat.
– Și-atunci ce fac? Stau și nu fac nimic?
– Dacă nu faci nimic, îți va părea tare rău că n-ai făcut nimic.
:D
In principiu, publicitatea ar trebui vanduta prin agentie. Asa se face a modul profesionist, basca faptul ca in loc sa alerg dupa clienti, pot alerga dupa subiecte de calitate pentru blog. Daca eu centrez, eu dau cu capul, nu am nici acces la clienti seriosi si nici nu am tot timpul necesar pentru a face continut de calitate mai buna.
Pana la urma tu decizi.
E buna si agentia, e bine si cand vinzi singur, important e sa vina banii.
Eu pana acum am lucrat direct cu clientul. Si rareori cu agentii de PR. Posibilitatea de a genera si alte campanii misto e mai mare asa. Dar, as lucra si cu „agentia”, daca aceasta ar fi de-acord. :)
Pai depinde si de timpul tau! Daca ai timp sa te ocupi singur, eu zic ca-i logic s-o faci. Lucru-i mai bun cand il faci cu mana ta. Prefer sa pescuiesc decat sa cumpar peste! :)
Ti-au mai zis cativa inaintea mea, dar ma „repet” si eu. De ce-ar exclude una pe cealalta? Ca nu se bat cap in cap :D Asa ca amandoua…
Pingback: Idei sau bani? | Daniel Rus
Ce faci tu cu mana ta e bine facut, si-apoi daca pana acum ti-a mers bine asa nu vad de ce ai schimba asta. Poate ca la un momentdat chiar nu vrei sa pui un banner. Publicitatea pe bloguri e mai pretentioasa, de multe ori imaginea ta se asociaza cu cea a firmei pentru care zambesti :).
merci mult pentru pareri
nu eram sigur ce am de facut pana nu v-ati spus voi parerea
asa ca o sa ma duc pe varianta clasica: si asa, si asa :))
multumesc inca o data
Pingback: Utopie – Parerea mea la intrebarea lui Chinezu « Victor Caraş || beta
Ma scuzati, eu ajung mai tarziu. Am probleme cu un genunchi in ultima vreme. Plus ca inca nu am trecut peste finala campionatului de rugby samd.
Parerea mea:
Business-ul tau este sa construiesti un produs de publishing atat de bun incat agentiile sa nu il poata ocoli. Evident ca poti sa vinzi si singur. Doar ca ala e un al doilea business. Diferit. Intrebarea, dupa mine, suna asa: pot in momentul asta sa fac doua business-uri la fel de bine sau ar trebui sa ma concentrez pe unul singur?
Si nu stiu care este raspunsul.
Zice bine BTO, comentariul său îmi foloseşte şi mie.
Sunt interesat de o colaborare, te rog sa ma contactezi pe email pentru detalii. Multumesc anticipat !