Zilele trecute am văzut Ghost Town, pe care era să îl ratez la mustață, căci nu aveam în acele momente în plan să văd vreun film. Dar când să schimb canalul, îl văd pe Greg Kinnear și cum am un soft spot pentru el încă de la As Good As It Gets, am mai rămas câteva minute să văd despre ce e vorba. Iar apoi l-am văzut pe Ricky Gervais și am zis că un asemenea film trebe văzut.
Mi-a plăcut filmul. Ricky joacă exact în stilul care l-a consacrat și care mie îmi place de nu se poate rolul unui dentist anti-social și cu masivi pitici pe creier, care, în urma unei operații relativ ușoare, intră pentru câteva secunde în moarte clinică, iar când se trezește din anestezie, începe să vadă și să audă fantome. Și înce pe haosul când fantomele îi cer să le rezolve treburile neterminate, acestea fiind, de altfel, motivele pentru care încă nu au plecat în ceruri sau, după caz, mai jos…
Kinnear joacă rolul unei fantome de soț nemernic, care nu poate să plece până nu o rezolvă, cum ar veni, pe Tea Leoni, care joacă rolul văduvei îndurerate.
Vă recomand filmul, care e ca și o Bere rece într-o zi caldă de vară :)