You know the drill. Faze gen primește omul un SMS în care i se spune că a câștigat pe tata lu’ mama lu’ premiul și că trebuie doar să plătească un mizilic de câteva sute de euro ca să intre în posesia premiului. Ca să nu mai zic că sunt unii care chiar răspund mailurilor alea cu loterii câștigate prin nu știu ce țări exotice şi îşi dau toater datele personale, ale lor, ale copiiilor, ale copiilor copiilor lor. Știți de care zic.
Unii dintre ei se țepuiesc atât de nasol, că își dau viața peste cap. Alții doar așa de învățătură de minte (nu că s-ar învăța vreodată, firește). Dar toți, indiferent de gradul cu care și-au furat-o, au în comun o trăsătură caracteristică și irefutabilă: sunt fraieri.
Nu are importanță că sunt fraieri pentru că sunt oameni de bună credință, dar care nu știau că există atâta rău în lume, că sunt descurcăreți dă ăștia cum știm că sunt mulți români care au crezut că ”acuma gata, dau lovitura” sau că sunt niște cretini, pur și simplu. Toți sunt fraieri.
Le putem găsi circumstanțe tututor, în funcție de cum ne lasă sufletul, religia sau gradul de gherțoism pe care toți îl posedăm într-o măsură mai mare sau mai mică. Dar întrebarea fundamentală este cea din titlu: să ne fie milă de ei sau nu?
8 thoughts on “Să ne fie milă sau nu de românii fraieri?”
Mai potrivit ar fi sa-i compatinim ;), fiecare mai primeste o teapa naspa in viata…
Cred ca nu. Problema cu fraierii este ca nu se invata minte, cu sau fara mila noastra. Adica, iti este mila, il ajuti/ compatimesti etc si te trezesti ca o comite si a doua oara, ba chiar si a treia oara.
asemenea țepe s-au întâmplat câtorva oameni pe care-i stimez, așa că mi-ar fi greu să le aplic apelativul de „fraier”, cu încărcătura lui peiorativă. au fost naivi, credului, sau pur și simplu n-au crezut că se poate întâmpla așa ceva. vinovat este cel care fură, nu cel care uită să-și încuie casa…
Nu cred ca tine de „romanul fraier”, sincer, tine mai mult de „romanul sarac” care spera tot timpul ca va reusi sa depaseasca momentele critice din viata in asa fel incat isi pune speranta chiar si in astfel de lucruri.
Misto chinezule. Deci fraierul si-o merita si tzepuitorul e un maret om de afaceri? Vorbesti afacereza?
Ce-i aia „mila”? C’mon… daca prostia ar durea, oamenii n-ar putea trai mai aproape de cateva sute de metri unul de altul. (De strigate de durere, desigur!)
Iar daca sunt ignoranti…
@A.Dragos: aia cu „speratul in picatul din cer” e „recipe for disaster”, cum ar zice vecinii nostri japonezi. Oamenii destupati la cap au inteles ca niciodata nu iti pica nimic degeaba si pentru orice castig trebuie sa MUNCESTI.
@Turnofftheglory
arata-mi unde am zis io asa ceva, ca tzepuitorul e mare om de afaceri
hai cu un pic de bun simt si nu mai imi pune vorbe in gura, te rog, daca tot comentezi la mine pe blog
merci de intelegere
Consider că problema noastră, a societăţii, nu este cel ţepuit. Acela trebuie să-şi plîngă de milă singur, să tacă şi să înghită. Pe noi ne interesează cel care ţepuieşte, el este cel care încalcă legile bunului simţ, în primul rînd. Şi dacă lăsăm să se propage un astfel de fenomen o să ajungem să credem că aşa este normal să se întîmple. Societatea noastră deja este mult deformată, transformată, hidoasă chiar în anumite aspecte. Deja mulţi dintre semenii noştri nu mai ştiu să facă diferenţa între bine şi rău, frumos şi urît.
Şi ca să răspund la întrebarea ta, da, trebuie să-l compătimesc pe cel ţepuit dar trebuie să fiu foarte atent la ţepuitor.