Public răspunsuri la o leapşă pe care tot io am dat-o

Ieri am executat o leapşă despre păcatele mele culinare şi am dat-o mai departe fix ultimilor 4 oameni care m-au menţionat pe twitter :D Că aşa mi-a venit mie :)) Adică următorilor: StiatiCa, Alina Mereuta, Panfi Claudiu şi Mariuspan.

Primul mi-a răspuns pe twitter :) Cu ceilalţi 3 însă, cum nu au blog, am făcut învoiala să le public răspunsul le leapşa pe care tot io le-am dat-o aici la mine :)) Cu menţiunea că Dan Ciulea apucase să îl invite pe Marius să publice la el, aşa că răspunsul lui este şi acolo :D

Mai jos aveţi răspunsurile.

Alina
După cum i-am promis cu furculița pe inimă mult stimatului tovarăș Chinezu – eu, subsemnata Alina Mereuță, îi onorez leapșa cu iz gastronomic.

Ajung la birou, îmi salut toți voinicii din firmă, mă instalez comod la tabloul de comandă. Realizez că micul-dejun a fost compus din doze de aer ingurgitate silențios în timp ce alergam din casă spre taxi. Decid să fac ceva substanțial și copios în acest sens – o cană cu ceai verde. În drum spre cel care mereu mă întâmpină călduros – ceainicul electric, fixez cu privirea biroul unui coleg, câmpul vizual e idle: văd un mănunchi de broccoli proaspăt, crud și de un verde precum ochii mei deveniți între timp dubli decât a unui chinez. O fi început băieții să urmeze dietele alea la care eu am renunțat când au renunțat și românii să mai scrie pe tăblițe de lut? Pot doar să ghicesc, dar ce știu sigur este că în sfârșit nu mă mai simt ultima mohicană a verdețurilor printre shaorme și alte delicatese fast-food cu urmări a la Cernobîl.

Mă întorc la biroul meu și în timp ce-mi savuram ceaiul, brusc mă lovește ceva, simt de parcă mi-am luat un croșeu de la Muhammad Al fix în stomac – e leapșa. Vă întrebați de ce am resimțit-o atât de grav? Răspunsul: îi post, țin post, am un început de foame și leapșa a picat precum zăpada în Sahara – prost ( la stomac ). Dar îs blândă și-i urez puține tovarășului: orez fiert până va ajunge să vadă alb în fața ochilor:))

Și încep să gătesc răspunsul: învârt cuțitul în rană, mai pun niște sare pe ea și mă gândesc la ce mă face pe mine să bat detașat, câinii lui Pavlov la salivat: plăcintele cu brânză, ciupercile și clătitele. Plăcintele de care vă spun sunt gătite de mama, după o rețetă moldovenească primită drept zestre de la străbunica; brânza de vaci, cozile de ceapă verde și mărarul proaspăt le fac irezistibile. Dat fiind faptul că mănânc relativ sănătos, ciupercile le prefer mai degrabă proaspete într-o salată, sotte, umplute cu brânză la cuptor sau gătite în orice alt mod posibil evitând a fi prăjite sau în combinații grele. Clătitele le prefer cu brânză la cuptor sau cu o dulceață de mere făcută de mama fără a adăuga zahăr.

Știu că mulți dintre noi își consider mamele versiunile feminine ale lui Ferran Adria, dar când vine vorba de a mea, harul ii este recunosc univoc și de către ceilalți. Pe parcursul anilor e evident că am dezvoltat un atașament aparte pentru ceea ce gătește mama. De aceea când vine vorba mai ales de plăcintele și clătitele făcute de ea, drumul de 120 de km România – Moldova, statul în vamă, venirea lui Noe sunt aspect peste care aș trece ușor cu vederea. Și eu gătesc de-mi spune lumea că mi-am greșit vocația, au înțeles ei repede ce le tot repet: “ Locul femeii nu este în bucătărie, acolo se află cuțitele.”

Acestea fiind spuse și servite puțin mai condimentat, ofer o leapşă aburindă cu tot dichisul următorilor, în ordine alfabetică: ancabundaru, arhi, irinaursu şi TomataCuScufita.

Pe final las armele albe jos ( doar furculița și cuțitul ), ridic șervețelul alb în semn de pace în lupta cu foamea și fac o plecăciune în fața bucătarului-șef Chinezu, care mi-a oferit ingredientul de bază – leapșa, precum și găzduirea acestui articol.

Claudiu
Am ramas flatat cand am primit o leapsa de la @chinezu. si cum blogul meu e in stand bay (adica trebuie sa imi recuperez parola uitata), am onoarea ca textul sa il publice chinezu, pe blogul lui. asa ca ia sa vedem cat de pacatos sunt eu. Pacatele mele culinare: papricasul de pui, ciorba de fasole cu ciolan afumat si slanina afumata cu branza de burduf, ceapa si rosii. astea ar fi pe primul plan. ca mai sunt si altele.

Marius
Pentru că azi sunt liber şi nu mi-a tăcut gura pe Twitter, domnu’ Chinezu mi-a dat o leapşă în care trebuie să marturisesc (aşa ca la spovedanie) păcatele mele culinare. Aş putea mărturisi că vinovat îl consider şi pe Crivăţ, cel de la care Chinezu a primit această leapşă. Cum eu nu am blog s-a şi oferit să mi-o publice alături de prietenul Ciulea.

Păcate culinare am multe. Mi-o permite şi fizicul drept să vă spun, aşa că atunci când mă trec poftele mă dedau la păcate, indiferent de ora la care s-ar întîmpla.

La loc de cinste aş pune slănina cu ceapă verde pe care o devorez în special seara dupa ora 10. Atunci, mi se pare mie, că merge cel mai bine, să o oftic şi pe nevastă-mea care se uită cu jind la mine. Că doar femeile nu mai mănâncă după o anumită oră considerată târzie. Când nu este ceapa verde, e bună şi aia roşie, nepişcăcioasă.

Îndeaproape o urmează şi fasolea. Ciorba de fasole cu puţină afumătură prin ea, mai ales dacă e făcută de mama sau după reţeta lui Adi Hădean. Şi asta merge, bineînţeles, cu o salată de ceapă roşie cu oloi.

Şi după atâta mâncare sănătoasă trebuie şi un desert. Şi care ar putea fi ăsta dacă nu ciocolata, ciocolata sub orice formă. Cam atât că altfel nu imi ajunge toată ziua să enumăr păcatele mele culinare.