Noi, cei care trăim și respirăm în social media, suntem foarte moderni, ba chiar suntem cei mai moderni din lumea asta. Considerăm presa tradițională învechită, vetustă, caducă și credem că noi suntem viitorul. Ne bucurăm când auzim că unui ziar îi merge rău – ”ți-am zis io că-s pastă ăia?” -, ne bucurăm când un jurnalist clasic e dat afară- ”în sfârșit și-au dat seama cât e de incompetent” -, acuzăm presa tradițională de corupție – ”n-ai văzut, băh, ce casă și-a făcut ăla?” -, o mai acuzăm de lipsă de deontologie, agramatism, living in the past și câte și mai câte.

Noi, cei care trăim și respirăm în social media, ne credem mult mai mari și mai puternici decât suntem. Unii credem asta cu tărie, suntem chiar talibani convinși ai puterii 2.0, respingem dogmatic inclusiv evidența pură a comparației ”tiraj de 20.000 versus 400 de vizitatori unici”. Ei sunt praf, noi suntem brici, acesta e sloganul pentru unii dintre noi. Găsim mereu și mereu motivații #conformunorstudii sau pur și simplu convingeri personale pentru a alimenta această ciudată, dar modernă, desigur, cameră a ecourilor. În care credem că auzim muuuuultă lume, dar, de fapt, ne auzim doar noi între noi.

Ce ne mai bucurăm noi, cei care trăim în social media, când, în ciuda faptului că, nu-i așa, suntem cu decenii mai buni decât presa tradiţională, subiectele noastre sunt preluate şi, deci, validate de ea.Dar, firește, atunci intervine excepția de la regulă, atunci e vorba de un interes mai larg, atunci e vorba de alt shit. Mai mare, mai tare și, firește, mai negru.