Îl invit la bere pe cel ce m-a injurat. Blogger, desigur

În mod normal, ar fi trebuit să trec maiestuos peste ce zice cel care zice despre el că ”Detest  minciuna , falsitatea , si  fetele cu figuri si impresii .” încheiat citatul luat cu copy paste de la el de pe blog. Dar cum am văzut imperiala sa scriere exact când mă pregătesc să plec din Tenerife spre Madrid și m-a prins într-o stare de bună dispoziție ferventă, ca să zic așa, mi-am zis în barbă că e cazul că intervin mai energic întru luminarea păcătosului :D

Zice acest Cato al vremurilor moderne blogosferice: ”In timp ce unii prefera sa aiba frigiderul plin de injuraturi de la cititori , eu prefer sa ies cu cititorii acestui blog  la o bere , un suc etc …” Vaaaai, ce frumos scris… câtă concizie… ce umor  :)) Căci, zău, m-am distrat de modul în care, săracu, își asumă și își anunță public neputința de a face bani din blog. Adică, mă scuzați, e vorba de principii serioase, nu jmenăreli cum fac io acilea pe chinezu. Iar despre cum și cu câți ”cititori ai acestui blog” ies eu la bere, deja vă văd pe o grămadă dintre voi cum zâmbiți :D

Mai încolo, într-un comment, zice așa: ”Chinezu ar garanta pentru orice site care l-ar plati cu 5 euroi per articol .” Trecând peste faptul că în momentul în care tu, cu niște principii galactice, jignești pe cineva pe care nu îl cunoști personal, carevasăzică se cheamă că principiile tale valorează cam cât faci tu din blog, aș preciza doar că cea mai mică sumă pe care am setat-o pentru un articol de promovare sau banner la mine pe blog (unul simplu, nu nu știu ce și numai dacă am chef și îmi place campania sau produsul) este de 150 de euro. Iar pentru Grandi.ro, băiețică simpatic care ești, contractul este pe o sumă care te-ar speria prea tare dacă ți-aș spune-o :D

Bun, acuma că ne-am distrat corespunzător noi, toți cei care nici dacă am mai trăi vreo 17 vieți nu am putea fi atât de principiali ca domnu în cauză, hai să revenim la lucruri mai serioase. Adică eu, deisgur.

Ionuț, tată, fii atent cum zic eu să facem: hai să bem împreună o bere, ca să discutăm mai pe îndelete chestiunea resppectivă. Dau eu berea, firește, și promit că o plătesc din alți bani decât din cei pe care îi fac de pe blog. Asta ca să nu îți jignesc principiile, firește. Alege tu locul, ziua și ora aici în comment și eu vin și stăm de vorbă. Căci altfel suntem doar doi Gigi Duru de tastatură, personaj notoriu și care mă prostdispune profund și în care, personalmente, chiar nu mă regăsesc.

Nu pot să închei această postare de toată coma până nu îi felicit pe Cristi și pe Bogdan pentru încercarea de a dialoga cu omu cu principii :D

PS. Hai să facem lucrurile și mai interesante :D Cum ar fi sondajul de mai jos…

32 comentarii la “Îl invit la bere pe cel ce m-a injurat. Blogger, desigur

  1. fanel Răspunde

    Lol…esti mai ieftin ca banipeblog.com :))) …mult succes!…nu pune si tu la inima toate” rautacismele”.

  2. Popa Marius Răspunde

    Bun bun, nu pui la suflet, dar daca tot esti din aceiasi localitate cu unul care e „mare si tare” de ce nu l-ai invita la o discutie? :) Nu sa-l bati, nu sa-l injuri, nu sa-l jignesti ci doar sa porti o discutie cu el sa vezi cum gandeste si daca e la fel cum zicea in fata calculatorului.

    Am avut si eu o faza de genul dar din cauza unor jocuri :)).

  3. Vlad Dulea Răspunde

    „Simptomele le simtim deja demult, printr-o dezordine morala care nu a existat niciodata. Va dau un singur exemplu: tineretul care se revolta astazi nu are absolut niciun ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca sa darâme. Asta inseamna ca s-a stricat ceva.
    Tineretul care in general trebuie considerat ca purtator de idealuri viitoare, chiar gresite cum a fost comunismul, astazi nu mai are niciun ideal.” – Neagu Djuvara
    Extras de aici http://atelier.liternet.ro/articol/8551/Vlad-Mixich-Neagu-Djuvara/Suntem-guvernati-de-esalonul-doi-al-partidului-comunist.html

  4. Lucia Verona Răspunde

    Vezi cum eşti? Acum o să-i crească traficul omului cu principii :) Gratis!

  5. Sabau George Răspunde

    Acuma o sa se planga ca are prea multi vizitatori :))

  6. Stefan Murgeanu Răspunde

    desi mult prea m-ai ispitit cu optiunea aia cu papagalii :D :)))) am votat totusi cu DA, cred ca omul va esi la o bere, iar daca nu, sunt prost eu :)

  7. Mitzocul Răspunde

    Daca nu accepta, vin eu in locul lui :)) !

  8. Nicu Răspunde

    „Dusmanii ‘mi poarta pica, ca n-au valoarea mea!
    Si toata viata lor calca in urma mea” …. citat din marii clasici Adrian Minune si Costi Ionita

  9. Bogdan Anghelina Răspunde

    Te citesc de ceva vreme, îndestul cât să știu ce fel de om ești și la ce lucruri te-ai presta și la ce nu. Îmi dau seama că un om ca tine și tot odată un blogger cu o „obligație” față de cititorii lui nu ar garanta pentru un produs de care nu ar fi sigur. Tipul comentează pe baza oricărui subiect și problema e că nu se prea documentează din câte văd eu.
    În fine, dacă aș avea ocazia să ies la o bere cu tine și toți cei menționați mai sus plăcerea ar fi de pardtea mea :D.

  10. relansat Răspunde

    vara ispitelor, murgeanule! eu am cazut in plasa, deci sunteti doi papagali: unu chinez, celalalt roman. :D

    foarte corecta atitudinea chinezului, de altfel. asa as fi procedat si eu.

  11. relansat Răspunde

    apropo de trafic. zilele urmatoare, am sa scriu si eu un articol defaimator la adresa ta … sa vina lumea si la mine =))

  12. nina Răspunde

    Pe-o bere, că omul nu vine?

  13. Cristi Răspunde

    Chinezu, acum o sa te injure cei care vor sa iasa la o bere cu tine :)))

  14. manuela Răspunde

    io vreau sa stiu daca vine, il pui sa plateasca berea, nu? iar berea costa 5 euroi?

  15. ghytz Răspunde

    Cristi, fi serios. Asta in afara de a „face bani din blogging” nu are alta ocupatie vad ca. Ori e cretin, si in cazul asta problema lui e iremediabila, ori incearca sa fac a pe desteptul, dar nu-i prea iese pentru ca acel creieras al lui, mic de altfel, nu poate procesa mai mult. Toate cele bune!

  16. globber Răspunde

    read this :P

    http://globber.hi2.ro/perfublog-vs-chinezu-scandal-sau-strategie-de-marketing/

    cu astefl de oameni nu ai ce sa vb,dar oricum bravo pentru c aai incercat sa il mai scoti din casa :D

  17. Bass player Răspunde

    Un gest elegant… Totusi, acceptarea propunerii nu ar insemna abdicare de la principii?

  18. Pricop Cătălin Răspunde

    Chinezul, cand a zis Perfu : „eu prefer sa ies cu cititorii acestui blog la o bere , un suc etc …” poti sa fi sigur ca nu s-a referit la tine … de ce spun asta, pentru ca mai mult decat sigur el se referea la cititorii fideli.

  19. Aurica Răspunde

    te-ai scos, fara el uitasei culoarea berii =))

  20. burn in flames Răspunde

    Ma rog, nu te stiu cine esti, daca ai sau nu ai dreptate, nu ma intereseaza vreun avantaj de la tine, insa eu am schimbat acum ceva timp cateva cuvinte cu individul acesta si stiu prea bine ce-i poate pielea. Comentariul acesta i l-am lasat pe blog, nu stiu daca il va aproba sau nu, nici nu ma intereseaza, dar ca sa iti faci o idee pe cine iei tu in serios si cui ii faci reclama. Sincer si tu si Zoso ati gresit cel mai mult ca l-ai bagat pe acest NIMENI in seama, in realitate, repet, vorbesc ca unul ce il cunoaste destul e bine, il roade invidia ca nu este in locul vostru.

    „Deci ma amuzi teribil cu imbecilitatea ta.
    Chiar tu te-ai trezit ma sa vorbesti minciuni si pomeni? :))
    Tu te-ai uitat pe tine ce faceai/probabil faci ca sa castigi si tu bani de bilete de autobuz si guma de mestecat? =))
    Nu-l cunosc pe Chinezu, habar am, se poate sa fie cum zici tu, dar domnu perfu ar trebui sa iti bagi ca strutii capul in pamant si sa taci din gura ca tu prin metodele tale de facut bani ai depasit orice urma de demnitate si ai pierdut orice coloana vertebrala. Cei care te cunosc stiu ca esti doar o tarfa undercover care se da doamna, asa ca lasa pe altii sa comenteze de fraude, mincinosi si oameni fara coloana vertebrala, tu esti doar un nimeni care se crede cineva si o curva cu impresii de Doamna. Poti sa fi in blogging de 20 de ani, tot nimeni esti, iar cei ce mai stiu asa cate ceva despre tine, de la sursa numita perfu ionut, ne pisam pe tine de ras cand te vedem ce fata mare te dai pe blog si cum unii te mai iau si in serios.
    Memento: ESTI UN NIMENI CARE SE CREDE CINEVA! un manelist cu impresii de intelectual ( si nu in sensul muzical al cuvantului)
    Sau ca sa dau un exemplu pe intelesul tuturor, esti exact ca “rapperii inraiti” pe strada dar care acasa o ard lejer cu manele..
    Te stie lumea foarte bine cine esti, asa ca why bullshit?
    ps: acesta este primul si ultimul meu comentariu pe rasnita ta de blog, asa ca profita din plin si aratati muschii tai virtuali de om care a realizat ceva in viata pt ca il viziteaza nu stiu cati gura casca pe zi …”

  21. burn in flames Răspunde

    ca l-ati bagat si destul de bine* .. dupa 2 ore de dormit de 3 zile mai se fac si greseli …

  22. DeMaio Răspunde

    Pe unde mă învârt dau doar de banii care se fac din blog. Uof, oare există și altceva în afară de euroii, dolarii și ce mai face fiecare din ceea ce scrie…?
    Că parcă blogging-ul ăsta mai era și despre altele…
    Cred că este singurul subiect de discuție care pare să ne mai fi rămas.
    :d

  23. Perfu Răspunde

    @Marius – Fetita ce face fetita ?

  24. val33ntyn Răspunde

    pai nea’ popa si pe aicea ai ajuns mah panaramo care esti :)):))

  25. Perfu Răspunde

    @val33ntyn – Isi face si el reclama sa vada lumea cat de prost mai e :))
    Nu mai stie cum sa isi faca si el trafic amaratul :))

  26. Andrei Bibire Răspunde

    da, da, hop si eu chiar daca e veche ciorba; mai e o problema la perfu, cititorii/ lingaii lui, dupa gust, depinde. Cine Doamne sfinte ar putea intra la el pe blog si ar fi chiar interesat de ce tampenii debiteaza nea ionut? Ce dracu` poate perfu sa conceapa in capsorul lui inghesuit, astfel incat sa fie considerat relevant si interesant? :) Ca vad ca si-a adus un cirac cu el, sa nu fie disputa total dezechilibrata. Ma depaseste total. „Cititorii lui perfu sunt mai oligofreni decat el”, ca sa parafrazam un slogan celebru?

  27. Cristian Răspunde

    Până la urma a venit sau nu omul la bere?

  28. Simona Răspunde

    Are un blog jalnic… articole neinspirate si trafic de 20x mai mic ca al tau.
    Cred ca este cel mai mare ratat din online.

  29. Refuzake Răspunde

    L-am invitat şi eu să ne vedem faţă în faţă, frică mai mare ca în omu’ ăsta nu am văzut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *