Am fost zilele trecute la o dezbatere fix pe aceasta temă, organizată de eukidsonline.net. Dar despre asta promit să scriu un post mai amplu în perioada următoare. Dezbaterea este teribil de amplă și, ca în orice altfel de dezbatere de acest gen, multă lume vorbește despre cum ar vrea să fie, nu cum este în realitate.
Ieri am primit pe mail un comuunicat de la simpaticii de la agenția care se ocupă de Kaspersky despre lansarea unui nou produs numit PURE. Cu toată simpatia mea pentru ei nu al fi băgat foarte tare în seamă chestia asta, dacă nu îmi sărea în ochi atunci când am citit comunicatul pasajul de mai jos:
”Pentru cei care au copii, Kaspersky PURE include şi un modul extins de Control Parental, care ajută la limitarea timpului pe care copiii îl petrec la calculator, filtrează accesul la anumite programe sau la Internet, atenţionând părinții. Funcţia pentru controlul programelor mesagerie instant (IM) poate fi setată pentru a bloca mesajele ce conţin limbaj vulgar sau alte informații predefinite, precum adresa, numărul de telefon sau orice alte date personale.”
Bun, și acuma vine întrebarea mea pentru voi: folosiți așa ceva pentru a vă proteja copiii de jegurile de pe internet? Eu unul nu folosesc. Și de aia întreb. Pentru că sunt în zona de scepticism la faza asta, fiind conștient de faptul că oricum kinderul ajunge pe net unde vrea prin alte părți, chiar dacă la tine acasă ai făcut un adevărat Fort Knox din amărâtul ăla de desktop…
PS1 Având în vedere că azi e 1 Mai și că vi se rupe de subiecte de astea grele, o să îmi acord libertatea de a relua subiectul săptămâna viitoare :D
PS2 Nope, acest post nu conține nici un gram de publicitate plătită. Asta pentru cei care se întrebau…
6 thoughts on “Protecția copiilor față de miasmele internetului”
deocamdată calculatorul lui fi-miu nu este conectat la internet, uneori joacă jocuri online pe PC-ul sau pe laptopul meu
dar în curând aş vrea să conectez şi PC-ul lui la internet şi atunci primul pas va fi achiziţionarea unui astfel de prgram de control parental, mi se pare f important
:)
Pe mine nu ma intereseaza daca fiu-meu ajunge pe siteuri „cu jeguri”. Consider ca nu e treaba mea. Mai degraba as zice ca se poate opune nevasta-sa; asta daca nu cumva se uita impreuna :D
fi-miu împlineşte anul acesta 6 ani…
al meu 32…
Stiam eu ca nu te urmaresc pe Twitter degeaba!
e foarte bun programul parental se merita!