Am obiceiul de a nu citi o carte la a cărei lansare sunt invitat. Pentru că, după cum mă ştiţi, nu m-aş putea răbda să nu zic autorului „bă, eşti cam pastă” şi să se ducă dracului toată frumuseţea lansării. Aşa am procedat şi când am fost moderator la lansarea „Bloguri, facebook şi politică”. Atunci nu citisem cartea. Dar acum am citit-o…

Cel mai tare mi-a plăcut la cartea asta faptul în sine că a apărut, că cineva a vrut să o scrie şi cineva a vrut să o publice în contextul unei sărăcii lucii editorialistice de sorginte românească pe domeniul cu oricina. Aşa că din start felicitări Tudor, Paul şi Florenţa pentru iniţiativă şi mulţumuri Tritonic pentru publicare. Singurul reproş mare pe care mă duce simţirea să îl fac (dar care reprezintă oarecum paradoxal şi substanţa cărţii)  este abordarea cam tehnicizată de care se fac „vinovaţi” cei trei, care abordare e ok pentru cei care citesc cărţi cu pixul în mână, dar care e killer pentru cei mai „profani”.

Cum cartea e structurată în 3 capitole mari, după felul şi asemănarea celor trei autori, hai să le luăm pe rând.

Tudor Sălcudeanu a realizat o analiză a blogosferei politice, împărţită groso modo în dreapta şi stânga. Şi când zic analiză, mă refer mai degrabă la cercetare. Pentru că, spre deosebire de alte cărţi în care spiritul academic abia se face simţit aşa ca o adiere, în cazul de faţă chiar s-a muncit cu metodologie, instrumentar şi toate alea grele. Bag acilea doar o concluzie interesantă (restul să puneţi mâna să le citiţi, nu fiţi puturoşi): liberalii bloggeri „au tendinţa să comunice mai mult cu ideologia opusă decât cu propriul grup” şi „social democraţii dau dovadă de un nivel ridicat de coeziune, în timp ce liberalii activi… au tendinţa să se afilieze grupului de stânga”. Nice one, asta, nu? :)

Paul Aparaschivei ia la bani mărunţi blogurile candidaţilor la europarlamentare. Tot aşa pe stil de cercetare academica, adică muncită, nu aşa la datu’ cu părerea. Scot şi de la Paul doar o concluzie, e drept că aia finală, dar una care sună ca un verdict pe care îl aprob: „Pe viitor, politicienii bloggeri din România ar trebui să renunţe, cel puţin pe blogul personal, la stilul românesc de a face politica. Altfel, singura moştenire certă pe care o vor lăsa pentru posteritate, prin blogurile personale, va fi promovarea unei imagini vechi de politician, promovată printr-un nou media foarte popular”. Păi cam aşa ceva…

Florenţa Toader face o foarte bună trecere prin excelenta campanie online a lui Barack Obama. Mi-a prins foarte bine să citesc acum, la ceva vreme după ce a ajuns nenea ăsta preşedinte, cum şi ce s-a întâmplat. E un studiu de caz excelent din care putem trage nădejde că şi politicienii români ar putea învăţa măcar câte ceva, că este de unde. Căci campania lui Obama este „o adevărată lecţie de comunicare politică prin care s-a demonstrat că atenţia şi votul tinerilor pot fi câştigate printr-o comunicare deschisă şi transparentă, iar televiziunea nu este principalul mijloc de comunicare prin care se poate obţine credibilitatea”.